Vârfurile artei din SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Barack Obama a decorat mai mulţi artişti americani din toate domeniile. Într-o ceremonie care a avut loc miercuri la Casa Albă, mai multe personalităţi ale culturii americane au primit National Medal of Arts şi National Humanities Medal pe 2010.

The National Medal of Arts, cea mai înaltă distincţie acordată de guvernul SUA artiştilor şi organizatorilor de evenimente artistice, începând din anul 1984, face parte acum din palmaresul actriţei Meryl Streep, al scriitorului Philip Roth şi al producătorului muzical Quincey Jones. Aceeaşi recompensă le-a fost decernată şi scriitoarei Harper Lee (autoarea celebrului roman „Să nu ucizi o pasăre cântătoare, deţinător al Premiului Pulitzer), poetului Donald Hall, cantautorului James Taylor, saxofonistului de jazz Sonny Rollins, pianistului Van Cliburn şi dramaturgului şi producătorului de teatru Robert Brustein.

Distincţia National Humanities Medal, inaugurată în anul 1997, a mers la scriitorii Philip Roth şi Joyce Carol Oates, ambii cu o carieră impresionantă, dar şi la critici literari, istorici şi profesori cu merite excepţionale. „Există oameni ale căror cărţi, volume de poezie şi studii de istorie, m-au format. Una dintre marile bucurii de a fi preşedinte este că poţi omagia artiştii care ţi-au deschis mintea. Iar în cazul muzicienilor Quincey Jones şi James Taylor, care te-au ajutat să ai o anumită dispoziţie", a explicat Barack Obama.

Dacă Meryl Streep (care nu a participat la ceremonie) şi James Taylor sunt adevărate somităţi în cinematografie şi, respectiv, muzică, scriitoarea Harper Lee (şi ea absentă la decernare) care, deşi este autoarea unui singur roman de răsunet, se bucură în continuare de popularitate. Din 1960, când a apărut, romanul „Să nu ucizi o pasăre cântătoare", care abordează teme în legătură directă cu rasismul în societatea americană, continuă să reziste printre ficţiunile importante în literatura postbelică.

Scriitori de prim-plan

Preşedintele SUA i-a recompensat pe cunoscuţii scriitori Philip Roth (stânga) şi Joyce Carol Oates Foto: reuters

De o largă recunoaştere internaţională şi de nenumăraţi admiratori se bucură, în schimb, Philip Roth, scriitor de cursă lungă, figură-cheie a scenei literare postbelice, având la activ cele mai prestigioase premii şi considerat eligibil pentru Premiul Nobel. Într-o carieră de o jumătate de secol, acesta a publicat peste 20 de romane, precum şi alte volume.

Joyce Carol Oates, cealaltă scriitoare recompensată de preşedintele SUA, a semnat în jur de 50 de romane şi, ca şi în cazul lui Philip Roth, cărţile ei sunt succese internaţionale. Autor a 12 volume de poezie, Donald Hall este un nume de prim rang în poezia americană contemporană, iar  Robert Brunstein este un om de teatru complet, care s-a remarcat în multiple ipostaze: dramaturg, scenarist, critic, producător şi profesor. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată