Un deceniu de cinema românesc, sărbătorit timp de două luni la Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel mai amplu eveniment dedicat cinematografiei româneşti în Marea Britanie are loc la Londra

În timp ce, la Cluj, la TIFF se desfăşoară proiecţii cu numere record de spectatori, la British Film Institute din Londra se lansează cel mai mare proiect dedicat cinematografiei noastre realizat vreodată în Marea Britanie - două luni de film românesc, întâlniri cu cineaşti, critici şi promotori de film şi prelegeri despre cinematografia românească.

Institutul Cultural Român din Londra împreună cu British Film Institute au pregătit o amplă retrospectivă a Noului Cinema Românesc, intitulată „Revoluţie în realism”, care se deschide astăzi în celebrul templu cinematografic de pe malul Tamisei.

Retrospectiva este deja semnalată, în presa britanică, drept o opţiune de programare „profetică”, Financial Times recomandând acest „omagiu adus României” drept un eveniment care nu trebuie ratat. Programul primei perioade cuprinde, pe lângă proiecţiile care se derulează de-a lungul întregii zile, şi câteva evenimente speciale.

Cel dintâi, care va avea loc în 6 iunie, este o dezbatere despre condiţiile apariţiei Noului Cinema Românesc, cu participarea criticilor Andrei Gorzo, Dominique Nasta, Geoff Andrew şi Nick Roddick.

Seara de 7 iunie aparţine filmului Aferim! al lui Radu Jude (foto jos), câştigător al Ursului de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul de la Berlin din 2015. La proiecţia de gală ce marchează debutul sezonului sunt invitaţi să dialogheze cu publicul Teodor Corban, deţinătorul rolului principal, şi scenaristul Florin Lăzărescu, regizorul urmând să intervină video-telefonic prin intermediul Skype. Evenimentul se va încheia cu o recepţie oferită de Ambasada României în Marea Britanie şi ICR Londra.

Teodor Corban şi Cuzin Toma, în Aferim!, regia Radu Jude

În data de 8 iunie, este programată o conferinţă a criticului britanic Geoff Andrew, curatorul sezonului, despre curentul realist în cinematografia românească. Nu în ultimul rând, în 6 iunie va fi vernisată expoziţia de fotografie „Freeze Frame” a lui Silviu Gheţie, cuprinzând instantanee de pe platourile de filmare ale unora dintre cele mai cunoscute filme ale ultimilor ani, care va putea fi văzută până în 28 iunie în Atrium-ul de la BFI Southbank.

Între filmele prezentate pe parcursul întregii luni, figurează Marfa şi banii (r. Cristi Puiu, 2001), Aferim! (r. Radu Jude, 2015), A fost sau n-a fost? (r. Corneliu Porumboiu, 2006), După dealuri (r. Cristian Mungiu, 2012), De ce eu? (r. Tudor Giurgiu, 2015), Eu când vreau să fluier, fluier (r. Florin Şerban, 2010), Moartea domnului Lăzărescu (r. Cristi Puiu, 2005), 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile (r. Cristian Mungiu, 2007), Aurora (r. Cristi Puiu, 2010), Hârtia va fi albastră (r. Radu Muntean, 2006), Trois exercices d’interprétation (r. Cristi Puiu, 2013), Felicia, înainte de toate (r. Melissa de Raaf şi Răzvan Rădulescu, 2009), Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu (r. Andrei Ujică, 2010), Crulic - Drumul spre dincolo (r. Anca Damian, 2011), Poziţia copilului (r. Călin Peter Netzer, 2013), Un etaj mai jos (r. Radu Muntean, 2015).

Programul va include şi două premiere: Orizont de Marian Crişan (foto jos) şi Autoportretul unei fete cuminţi de Ana Lungu, cu participarea celor doi regizori. Pentru a completa această panoramă a filmului românesc acoperind mai bine de un deceniu, între 7 şi 14 iulie ICR Londra va mai prezenta filmele California Dreamin’ (2007), în regia lui Cristian Nemescu, Francesca (2009), în regia lui Bobby Păunescu, şi Domestic (2011), în regia lui Adrian Sitaru.   

Rodica Lazăr, în filmul "Orizont", regia Marian Crişan

În perioada anterioară, au fost prezentate, la „Cinemateca românească” de la ICR Londra, proiect aflat în desfăşurare încă din anul 2010, pelicule mai vechi, considerate importante pentru cristalizarea tipului special de realism propus de Noul Cinema Românesc: Concurs (1982), în regia lui Dan Piţa, Reconstituirea (1968), în regia lui Lucian Pintilie, Secvenţe (1982), în regia lui Alexandru Tatos, şi È pericoloso sporgersi (1993), în regia lui Nae Caranfil.  

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online