Un Avar de azi

Sfidand vesnica disputa a oamenilor de teatru - e sau nu voie sa "actualizezi" clasicii? - regizorul Cristian Juncu a trecut la o rescriere lipsita de orice prejudecata a textului lui Moliere, Avarul.

Sfidand vesnica disputa a oamenilor de teatru - e sau nu voie sa "actualizezi" clasicii? - regizorul Cristian Juncu a trecut la o rescriere lipsita de orice prejudecata a textului lui Moliere, Avarul. Cand vezi pe scena disputa dintre un tata dictator si fiica lui care si-a pus un cercel in nara sau cu fiul, care si-a vopsit parul, ai impresia ca urmaresti o poveste a zilelor noastre. Cei care stramba din nas n-au dreptate sa o faca, pentru ca demersul tanarului regizor nu este unul gratuit, ci tinteste spre atragerea tuturor acelor tineri care s-ar putea descoperi cu suprindere in personajele respective, ramanand astfel atenti la ceea ce se petrece pe scena. Montarea cu Avarul de la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamt mai are si alte calitati importante, care duc la un rezultat interesant pentru toate categoriile de varsta si de gust. Spatiul aproape gol al scenei este dominat de un decor metaforic, inventat de scenograful Cosmin Ardeleanu, care a construit un edificiu bizar din obiecte diverse, stranse parca de un harciog, pentru care nici macar identificarea lor nu conteaza. Usi, scaune, un ceas, o chitara, pasari impaiate, tot felul de resturi itindu-se de te miri unde alcatuiesc un corp ce pare sa fie animat dinauntru de o energie misterioasa. El este un personaj, ba inca unul esential, care le contine, le domina, le respinge sau atrage pe celelalte personaje ce-l privesc pline de respect, fiindca pe langa obiecte de tot soiul in el se ascunde si comoara tatalui avar. Pastrand intreaga trama cunoscutei piese a lui Moliere, regizorul ii adauga un episod de teatru in teatru, asta pe langa traducerea in contemporaneitate a intregului conflict, care are efecte comice imbatabile. Intr-o tesatura de tip postmodern (daca e sa-i punem neaparat o eticheta), Cristian Juncu monteaza obsesiile lumii de azi: atat pe cele marunte - cum ar fi telefonul mobil pe care si-l doreste atat de mult fiul - cat si pe cele esentiale, generalizate - precum emanciparea copiilor de parinti. Cocktailul rezultat beneficiaza de un ingredient care ii asigura succesul - actorii. Rolul titular ii revine lui Corneliu-Dan Borcia, care ii ofera personajului o statura impresionanta, uneori chiar amenintatoare, bine combinata cu ipocrit-naiva convingere ca lumea se invarte in jurul sau si al dorintelor sale, fie ele cat de deplasate. Sa-si insoare copiii din ratiuni materiale, rezervandu-si dreptul de a-si alege partenera pe baze sentimentale e pasul firesc pentru acest batran ce refuza constientizarea pozitiei sale in lume, efigie a insului abuziv, actionand de parca propria viata nu se poate sfarsi vreodata. Excesul este pedepsit de propriii copii - interpretati de Dorina Maria Harangus si Daniel Besleaga - ce conspira impotriva lui, impreuna cu iubitul fetei (Liviu Vlad), cu fata iubita si de tata si de fiu (excelenta este Nora Covali, intr-o compozitie ce topeste parca toate locurile comune din comportamentul adolescentelor de azi), si cu "agenta matrimoniala" (Ecaterina Hatu), furandu-i averea si lasandu-l pe deplin singur. Morala piesei este rezumata la final, cand hotii sunt prinsi cu ajutorul unui mafiot (Florin Mircea jr.) care "si-a tras" teatru si se distreaza terorizandu-si angajatii actori, prilej pentru un comentariu acid despre conditia artistului de azi, la noi. Prizonierii se pornesc pe cantat, schimband replicile in tonul muzicii, iar coloana sonora aleasa de actorul Cezar Antal (si el distribuit in rolul unui body-guard satul de stapan si gata sa puna la cale o revolutie proletara) este dominata de hituri ale anilor '60-'70, sintetizand o intreaga filosofie de viata bazata pe iubire, uitata azi de o generatie pentru care "a face bani" este unica deviza posibila. Proaspata si dezinvolta, comedia pusa in scena la Piatra-Neamt de Cristian Juncu reface traseul trupei nemtene spre un firesc al tonului si o dinamica a interventiei regizorale care se regaseau, intr-un timp, in mai toate productiile acestui teatru cu o istorie destul de tulbure.