Traducerea, o cale spre afinitatea cu opera

Săptămânal găsiţi aici o personalitate care scrie despre cărţile pe care le consideră fundamentale. Astăzi este rândul scriitorului Horia Gârbea.

Prin traducere şi numai prin ea am înţeles măreţia lui Corneille, Shakespeare, Cehov, Witkiewicz. Importante nu sunt cărţile citite, ci numai acelea care se recitesc periodic, din pricina unei afinităţi care se stabileşte între lector şi operă.

Lecturile care contează se adună de-a lungul vieţii în ritm şi număr variabil pe unitatea de timp. Nu am recitit „Domna Bovary", nici „Crimă şi pedeapsă". În schimb, ştiu pe dinafară piesele lui Camil Petrescu, şi pe cele ale lui Durrenmatt, „Străinul" lui Camus, ca şi romanele lui G. Călinescu şi cam tot ce a scris Huxley. Am învăţat să scriu proză de la Marin Preda, Eugen Barbu, Petru Dumitriu, G. Călinescu. Dramaturgie de la Camil Petrescu şi Caragiale. Sunt schiţe şi nuvele de I. L. Caragiale pe care le pot reproduce oricând, ca şi pasaje din „Craii de Curtea veche". Dar în aceeaşi situaţie se află unele paragrafe din Kafka, Somerset Maugham, Orwell, Hesse. Nu totdeauna, cred că e firesc, prestigiul consolidat al unei opere literare influenţează prezenţa ei în topul personal al unui cititor.

Recomand traducerile Antoanetei Ralian

Niciodată o scriere a lui Faulkner sau Thomas Mann nu va fi în topul „inimii mele". Asta nu înseamnă că nu le recunosc valoarea. O afinitate specială cu o operă survine, în cazul meu, prin traducere. Cu autorul pe care îl traduci locuieşti. E firesc ca între colocatarii care împart baia şi bucătăria să apară fricţiuni, inconvenientele sar în ochi. Dar, dacă se întâmplă să ai un „coleg" genial, pe lângă necazuri desfătarea e maximă. Prin traducere şi numai prin ea am înţeles măreţia lui Corneille, Shakespeare, Cehov, Witkiewicz. Impresia mea despre tragedianul sumbru şi datat Corneille, învăţat cu trudă şi antipatie, s-a modificat fundamental după ce am tradus „Iluzia Comică", un delir al poantelor şi al bunei-dispoziţii. Geniul lui Shakespeare, ca şi talentul drăcesc al unor Dario Fo şi Eduardo de Filippo mi s-au dezvăluit numai când le-am dezghiocat sensurile în traduceri.

Aş recomanda oricărui cititor şi cu atât mai mult oricărui autor de literatură să se apropie în acest fel de un mare autor. Nu mai puţin, semnificativele traduceri ale unor scriitori cărora le voi fi recunoscători mi i-au revelat pe Saul Bellow şi pe Henry Miller (Antoaneta Ralian), Gabriel García Márquez (Darie Novăceanu). În adolescenţă, „Un veac de singurătate" (tradus, cred, de Mihnea Gheorghiu) şi „Darul lui Humboldt" (sigur tradus de doamna Ralian), ca şi „Ulise" al lui Joyce (tradus de Mircea Ivănescu), au reprezentat pentru mine cărţi de căpătâi egale cu „Istoria literaturii române de la origini până în prezent", a lui Călinescu, sau cu „Arca lui Noe", de Nicolae Manolescu. La tinereţe, negreşit, te pasionezi de poezie şi de roman. Ulterior, critica şi teoria literară, memorialistica ocupă prim-planul.

Iubesc cărţile primite în dar

Am fost atât de bucuros când am primit în dar „Epica Magna", pe la 18 ani, şi m-am luptat din greu cu dezamăgirea de a descoperi că nu e o capodoperă a unui poet pe care juram atunci. Din „Va fi linişte, va fi seară", de Virgil Mazilescu,  am cumpărat cel puţin cinci exemplare succesiv, se găsea peste tot, dăruindu-le sau pierzându-le pe toate. Cel din urmă, pe care îl păstrez, l-am luat dintr-un anticariat acum vreo trei ani.

Nu în ultimul rând, iubesc volumele primite în dar de la confraţii mei, scriitori contemporani pe care pariez în posteritatea (a mea, a lor) şi pe care, după ce scriu despre ele, le păstrez cu sentimentul că am primit un tablou a cărui cotă va creşte ameţitor. La fel, clasicii sau chiar contemporanii literaturii străine îi evaluez după valoarea, de care îmi dau seama foarte bine, a traducerii în limba română.

Mă consider un om fericit şi pentru că primesc din belşug ceea ce îmi doresc cel mai mult: cărţi, cărţi, cărţi!

"Geniul lui Shakespeare, ca şi talentul drăcesc al unor Dario Fo şi Eduardo de Filippo mi s-au dezvăluit numai când le-am dezghiocat sensurile în traduceri."

CV

- Scriitorul Horia Gârbea s-a născut pe 10 august 1962, la Bucureşti.

- A fost secretar şi preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti şi în prezent este directorul de imagine al Uniunii Scriitorilor din România.

- A fost membru al Cenaclului Universitas, condus de criticul literar Mircea Martin, şi a debutat în poezie în anul 1982.

- Din 1987, este cadru didactic la facultatea de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului din Bucureşti.

- După 1989, a semnat peste 20 de volume de poezie, proză, dramaturgie şi eseistică, printre care „Doamna Bovary sunt ceilalţi", „Cine l-a ucis pe Marx?", „Hotel Cervantes", „Creşterea iguanelor de casă" etc.

- În ultimele două decenii, a avut o intensă activitate publicistică, deţinând rubrici în „Luceafărul", „Cuvântul", „Ziarul financiar", „Scena" etc.

- Romanul „Căderea Bastiliei", publicat în 1998, a câştigat trei premii naţionale.

- A fost recompensat cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Dramaturgie.

- A tradus în limba română piese de teatru de Corneille, Marivaux, Cehov, Dario Fo etc.

Top 10 cărţi care m-au marcat
 
1. „Maestrul şi Margareta", (Mihail Bulgakov)
2. „Darul lui Humboldt" (Saul Bellow)
3. „Divina Comedie" (Dante Alighieri)
4. „Istoria literaturii române de la origini până în prezent" (G. Călinescu)
5. „Un veac de singurătate" (Gabriel García Márquez)
6. Piesele de teatru ale lui Cehov
7. „Cântecul Nibelungilor"
8. „Arca lui Noe" (Nicolae Manolescu)
9. Piesele de teatru scrise de Caragiale
10. „Va fi linişte, va fi seară" (Virgil Mazilescu)

Top 5 autori preferaţi

1. Aldous Huxley (1894-1963)
2. Herman Hesse (1877-1962)
3. Franz Kafka (1883-1924)
4. Friedrich Dürrenmatt (1921-1990)
5. Albert Camus (1913-1960)