Tineri din Europa Centrală învaţă istoria pe viu de la supravieţuitori ai ororilor secolului XX din patru regiuni, printre care Transilvania şi Bucovina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un interesant proiect istoric, antropologic şi de istorie orală se va finaliza în decembrie printr-o conferinţă la Varşovia

Bucovina (ţinuturile pe de teritoriul României şi Ucrainei), Transilvania multiculturală cu o numeroasă minoritate maghiară, Hrušov şi Veľký Krtíš (în zona de confluenţă dintre Slovacia şi Ungaria) şi Ţara Lubusz-ului, de la frontiera polono-germană, sunt cele patru regiuni în care se află la începutul acestei luni participanţii la un nou proiect educaţional al Reţelei Europene Memorie şi Solidaritate.

Tinerii din Austria, Germania, Polonia, România, Slovacia, Ucraina şi Ungaria vor vizita cele mai interesante regiuni din punct de vedere cultural de la frontierele Europei, pentru a putea ordona în timpul întâlnirilor cu localnicii arhivele de familie şi a înregistra amintiri.

Proiectul intitulat „In Between? În căutarea poveştilor locale de la frontierele Europei“ îşi propune să încurajeze tânăra generaţie de europeni să facă cunoştinţă cu istoria secolului XX prin intermediul discuţiilor cu participanţii ei. Ediţia de primăvară are loc în perioada 30 martie - 10 aprilie 2016, iar cea de toamnă, în alte patru regiuni europene, între 20 şi 30 septembrie 2016.

Fotografii de familie şi istorie orală

Înainte de începerea vizitelor de studiu, participanţii la proiect, selectaţi în urma unui proces de recrutare, vor participa la ateliere şi cursuri organizate în Varşovia; conduse de experţi din domeniul istoriei recente, istoriei orale (oral history), antropologiei culturale şi arhivisticii. Tinerii vor face cunoştinţă cu secretele culegerii relatărilor, luării interviurilor şi digitalizării amintirilor şi a documentelor, precum şi cu specificul şi istoria regiunilor vizitate. Apoi participanţii proiectului, împărţiţi în grupuri a câte 6 persoane, sub îndrumarea unui coordonator regional, vor pleca spre oraşele şi localităţile de la zona de frontieră, unde vor petrece şapte zile, discutând cu locuitorii, luând interviuri şi strângând materiale de arhivă.  

Participarea la proiect reprezintă pentru participanţi o ocazie de a-şi dezvolta nu numai competenţele din domeniul cercetărilor istorice de teren şi etnografice, dar permite de asemenea aprofundarea cunoştinţelor referitoare la procesele istorice ale Europei secolului XX. Materialul documentar strâns, care ilustrează trecutul întipărit în fotografiile de familie şi în povestirile din aceste regiuni ale Europei, complexe din punct de vedere cultural şi istoric, va sta la baza unei Conferinţe care va rezuma proiectul şi la care vor participa antropologi culturali, istorici şi cercetători oral history. Conferinţa va avea loc în luna decembrie 2016 la Varşovia.

Informaţii despre proiect pot fi găsite pe site-ul http: www.enrs.eu/inbetween.

Mai multe pentru tine:
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Povestea controversată a lui Madeleine Astor, cea mai cunoscută văduvă din Statele Unite. Avea doar 18 ani când a rămas milionară
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Prințul William, devastat! Moștenitorul tronului britanic e în lacrimi din nou: ”Amintirile vor rămâne”
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei