Teatrul din Feteşti va purta numele actorului Horaţiu Mălăele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numele actorului Horaţiu Mălăele se va afla pe frontispiciul Teatrului din Feteşti, din 15 septembrie, odată cu inaugurarea unei săli cu o capacitate de 500 de locuri. Evenimentul va fi marcat, cum altfel, printr-o premieră a artistului.

Artistul în vârstă de 62 de ani a acceptat propunerea municipalităţii, cu modestie şi sinceritate, recunoscând că simte un pic de disconfort să-şi vadă numele deasupra unei săli.

"În accepţiunea edililor oraşului de pe Dunăre, numele actorului se asociază cu prima reprezentaţie de teatru din Feteşti cu actori profesionişti. Pare ireal, însă, la 200 de ani de la constituirea primei săli de teatru din România, prima piesă de teatru pusă în scenă la Feteşti a avut loc în decembrie 2013 («Sunt un orb», cu Horaţiu Mălăele), găzduită de un spaţiu neconvenţional", se arată într-un comunicat al teatrului.

Horaţiu Mălăele, născut pe 1 august 1952, este actor de teatru şi film, regizor, caricaturist, pictor şi scriitor român. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" în 1975, la clasa profesorului Octavian Cotescu, cu rolul Fadinard din "Pălăria florentină", de Eugene Labiche. În 1975, şi-a început cariera de actor la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ, pentru ca apoi să ajungă în Bucureşti, după anii 1980, la Teatrul Nottara, Teatrul Odeon, Teatrul Naţional, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis, excelând în numeroase roluri de dramă şi comedie.

Printre numeroasele spectacole regizate cu mare succes la public se numără: "Puricele","O sărbătoare princiară", "Poiana boilor", "Podu'", "Lecţia", "Măscăriciul", "Revizorul", "Carlo contra Carlo", "S-a sfârşit cum a-nceput".

În 1975 a debutat şi în film, în "Muntele ascuns", în regia lui Andrei Cătălin Băleanu, pentru ca apoi să fie distribuit în pelicule de mari regizori români, ca Alexandru Bocăneţ, Mircea Daneliuc, Sergiu Nicolaescu etc. În 2000, a jucat în "Amen", în regia lui Costa-Gavras, pentru ca în 2008 să regizeze primul său film, "Nunta mută". Acesta a regizat şi comedia "Funeralii fericite".

De la debut şi până în prezent, Horaţiu Mălăele a obţinut numeroase premii pentru interpretare şi pentru regie, dar şi distincţii speciale: trofeul UNITER, în 1992, pentru "Mincinosul", trofeul pentru regie la Festivalul Comediei Româneşti, în 1994, premiul UNITER, pentru "Unde-i revolverul", în 1998 etc.

A debutat ca scriitor cu "Horaţiu despre Mălăele" şi a mai publicat volumul "Rătăcire".

În anul 2012, Horaţiu Mălăele a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid