Ştiri pe scurt
0SINAIA
„Enescu şi muzica lumii"
Cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional „Enescu şi muzica lumii", care a început sâmbătă, se desfăşoară la Sinaia, Buşteni, Predeal, Câmpina şi Bucureşti, până pe 19 august. Astăzi, la ora 19.00, Centrul Cultural „Car-men Sylva" din Sinaia găzduieşte recitalul rapsodului Ion Creţeanu. La Predeal, tot la ora 19.00, la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", are loc concertul susţinut de Bianca Manoleanu (soprană), Remus Manoleanu (pian) şi Elisabeth Ganter (clarinet).
Bregenz
„Aida", operă pe malul lacului
Cea mai excentrică montare a operei „Aida" de Giuseppe Verdi are reprezentaţii la 21 şi 22 august, în cadrul Festivalului de Operă Bregenz, din Austria. Regizorul Graham Vick şi scenograful Paul Brown au gândit spectacolul astfel încât să poată folosi lacul Constanţa, atracţia oraşului Bregenz, şi au decis ca o parte a scenei să iasă chiar de sub apă.
Baden-Baden
Pianul lui Mozart, licitat
Un pian din 1775 la care a cântat Wolfgang Amadeus Mozart a fost descoperit săptămâna trecută în oraşul Baden-Baden, din Germania, la o licitaţie organizată de casa Christie's. Postul german SWR informează că „Mozart a cântat la acest pian în timpul sejurului său la Strasbourg". Instrumentul a fost evaluat de Christie's la câteva milioane de euro.