Stele şi planete

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni 15 februarie Volumul al 12-lea al colecţiei „Prima mea Enciclopedie cu Winnie Ursuleţul şi prietenii săi” va fi distribuit împreună cu „Adevărul”, la preţul de 11,99 lei.

Intitulat „Cerul", el răspunde, într-un limbaj accesibil şi amuzant, unor întrebări foarte serioase: ce este cerul, care sunt culorile lui, ce vedem când ne uităm către cer, care sunt planetele şi cum pot fi văzute, ce sunt stelele etc.

Copiii află că Pământul este înconjurat de cer, că există un sistem solar, că viaţa animalelor şi păsărilor este ritmată de alternanţa lumină-întuneric şi că soarele este responsabil de existenţa zilei şi a nopţii.

Norii cu secretele lor, vântul şi chiar stratul de ozon îşi descoperă secretele, iar curcubeul şi umbra îşi găsesc şi ele locul în această interesantă călătorie prin secretele Universului.