"Spider" suntem si noi

Filmul ar putea fi si acesta: istoria unui barbat caruia, in copilarie, mama ii spunea povesti tandre cu paianjeni si panza lor fermecata. L-au obsedat atat de mult, incat va cadea in plasa unui joc

Filmul ar putea fi si acesta: istoria unui barbat caruia, in copilarie, mama ii spunea povesti tandre cu paianjeni si panza lor fermecata. L-au obsedat atat de mult, incat va cadea in plasa unui joc vecin, mai apoi, cu moartea, cu razbunarea, crima, ce il va arunca intr-un spital psihiatric. Dupa multi ani, va incerca sa dezlege itele. Se poate si asa, dar nu ar fi fost nevoie de David Cronenberg pentru o astfel de pelicula. Filmul ar mai putea fi si istoria unui barbat care, in copilarie, a asistat la uciderea mamei de catre tatal sau. Si-a facut dreptate asa cum a stiut el. Aici, putem repeta faza cu internarea, iesirea dupa douazeci de ani din azil, intoarcerea pe urmele trecutului. Si asa se poate, dar nici in acest strat nu am da de Cronenberg. Nu pentru ca l-am astepta, neaparat, pe cineastul tuturor convulsiilor, al "fanteziilor paranoice" (cel din "Videodrom", "Musca", "Crash", "eXistenZ"), ci pe acel autor care nu si-ar pierde vremea cu scenarii la indemana tuturor. Cand anul trecut, la Cannes, declara "Spider sunt eu", nu glumea, reluand de acum banalizatul "Madame Bovary c'est moi", al lui Flaubert. "Spider" poate fi si el, dar putem fi si noi, ceilalti, si tocmai de aceea, filmul este, cred, primul inarmat cu tot ce-i trebuie pentru a-i impaca pe cei care nu-i sunt admiratori neconditionati cu un artist bolnav de lunga convietuire cu fantasmele. Operatiunea nu se petrece fara riscul de a-i dezamagi pe altii, "cronenbergienii puri si duri", cei care il apara de pericolul inaintarii catre un public mai larg. Nu trebuie sa fii, neaparat, scapat de la nebuni pentru a-ti construi trecutul, asemenea nefericitului Cleg, interpretat de un Ralph Fiennes halucinant in hainele lui de boschetar, haituit de fantome. Nu avem in "Spider" nici un flash-back propriu-zis, personajul adult este prezent in mai toate secventele, alaturi de copilul care a fost. Nu vede ceea ce s-a petrecut, cat ceea ce isi imagineaza ca s-ar fi putut intampla, sau s-ar putea, intr-un eventual roman al unei vieti. El ii sopteste pustiului ce sa-i raspunda tatalui, "ii sufla" replica, pentru ca, apoi, sa o noteze, febril, intr-un pretios carnetel, cu semne ce se vor dovedi indescifrabile. O carte scrisa, dar imposibil de adus la lumina, nascuta moarta, un puzzle din care vor lipsi mereu cateva piese, o panza de paianjen ca un labirint blestemat, purtator de iluzii ale gasirii capului cel bun, toate acestea pot fi asociate cu ceea ce numim o viata. Traita sau inchipuita. Strazile pustii, ferestrele oarbe, tot acel spatiu parasit, al nimanui (imaginea: Peter Suschitzky, vechi complice al autorului), este pus la dispozitia eroului, ca o imensa scena ce asteapta sa fie populata. Va ramane, insa, pana la sfarsit, de o infricosatoare pustietate. Spider nu are nevoie decat de un colt, acela in care isi poate tese panza. Ca noi toti, la urma urmei.