Se împlinesc 100 de ani de când Igor Stravinsky spune „Povestea soldatului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul programului "Clasic e fantastic, cum să înţelegem muzica", duminica, 19 martie, de la ora 11.00. la Sala mare a Ateneului, va fi interpretată "Povestea soldatului" de Igor Stravinski.

"Povestea soldatului" va fi interpretată de Trio Mozaic, din care fac parte Oana Spânu-Vişenescu (vioară), Emil Vişenescu (clarinet), Diana Spânu-Dănilă (pian). Anca Sigartău este Povestitorul, Soldatul este interpretat de Mihai Bisericanu, Dracul este întruchipat de Sandu Mihai Gruia. Muzicologul Cristina Sârbu va comenta spectacolul. Concertul este realizat în colaborare cu Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română, potrivit unui comunicat al Filarmonicii "George Enescu".

Scrisă în 1017, Povestea soldatului de Igor Strawinsky a avut premiera un an mai târziu, în  septembrie 1918. O interesantă şi originală lucrare de teatru muzical, Povestea are la baza un libret scris de  elveţianul Charles Ferdinand Ramuz inspirat din culegerea de basme ruseşti a lui Alexander Afanasiev. 

Se vorbeşte despre un soldat care s-a întâlnit  cu diavolul: în schimbul viorii sale, acesta îi oferă o carte care îi poate aduce bogăţii fără de număr. Soldatul se lasă inspitit, renunţă la instrument, se îmbogăţeşte, se căsătoreşte cu femeia iubita dar, pentru că nu se poate opri din a 

dori mai mult si mai mult, la final, pierde totul. O parabolă spumoasă plină de miez, cu aparenţă de comedie dar cu înţelesuri profunde şi etern valabile.

Clasic e fantastic - cum să înţelegem muzica

Duminica, 19 Martie 2017, 11:00 - 13:00

Sala mare a aAteneului

Povestea soldatului
de Igor Stravinski

Trio Mozaic

OANA SPÂNU-VIŞENESCU - vioară
EMIL VIŞENESCU - clarinet
DIANA SPÂNU-DĂNILĂ - pian
Povestitorul - ANCA SIGARTĂU
Soldatul - MIHAI BISERICANU
Dracul - SANDU MIHAI GRUIA
Comentează: CRISTINA SÂRBU (foto)
Concert realizat în colaborare cu
Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română.

Biletele se pun în vânzare de miercuri, 8 martie.  

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui