Scriitorul rus Evgheni Vodolazkin va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi, de la ora 12.00, scriitorul rus Evgheni Vodolazkin va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti. Ceremonia de decernare va ava loc în sala „Constantin Stoicescu” a Facultăţii de Drept.

Cu o zi înainte, miercuri, de la ora 18.00, în Sala de Consiliu a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, Evgheni Vodolazkin se va întâlni cu studenţii în cadrul unui dialog cu tema „Laur – de la cunoştere la tăcere” moderat de Madeea Axinciuc şi organizat de Programul de Studii Religioase – Texte şi tradiţii al Universităţii din Bucureşti. 

De asemenea, joi, după ce autorul va primi titlul de Doctor Honoris Causa, acesta va susţine, începând cu ora 18.30, şi o sesiune de autografe la librăria Humanitas Kretzulescu.

Cel mai recent roman al scriitorului rus, „Aviatorul”, apărut în primăvara acestui an la Editura Humanitas Fiction, a devenit la scurt timp bestseller, ocupând şi la recentul Salon Internaţional de Carte din Bucuresţi, Bookfest 2017, prima poziţie în topul editurii.

„Romanul lui Vodolazkin este prilejul unei reflecţii etice legate de valoarea vieţii omeneşti, de căinţă şi de iertare”, a spus  Horia-Roman Patapievici

Evgheni Vodolazkin  s-a născut în 1964 la Kiev, unde şi-a făcut studiile universitare. Este doctor în ştiinţe filologice, specialist în literatura rusă veche. Din 1990 devine cercetător la Institutul Literaturii Ruse (Puskinskii Dom) din Sankt-Petersburg. Este autorul a peste o sută de lucrări ştiinţifice, a contribuit la elaborarea enciclopediei „Cântec despre oastea lui Igor” şi a Bibliotecii literaturii Rusiei Vechi, precum şi a lucrării „Cuvioşii Kiril, Ferapont şi Martinian din Belozersk”. În 1992, la invitaţia Universităţii din München, şi-a aprofundat studiile de medievistică occidentală, ţinând şi cursuri de literatură rusă veche. În 1998 a organizat conferinţa internaţională „Cultura mânăstirească: Orient şi Occident“. În perioada 1998-2002 a fost (cu întreruperi) bursier al Fundaţiei Alexander von Humboldt, desfăşurând o activitate de cercetare şi publicând, în 2000, la München monografia Istoria universală a Rusiei Vechi. Din anul 2012 este redactor-şef al revistei Text şi tradiţie, editată de institutul său. 

În paralel, începe să scrie literatură. Debutează în 2005 cu romanul „Răpirea Europei”. În 2009 publică romanul „Soloviov şi Larionov”, care se bucură imediat de succes, fiind nominalizat la premiile Andrei Belîi şi Bolşaia Kniga (Marea Carte). În 2011 îi apare culegerea de studii şi eseuri „Instrumentul limbii”. În 2012 publică romanul „Laur” (Lavr; Editura Humanitas Fiction, 2014), care devine revelaţia literară a anului 2013 în Rusia, fiind dublu câştigător al Premiului Bolşaia Kniga – Premiul întâi şi Premiul cititorilor – şi câştigător al Premiului Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi). Tot în 2013, romanul a fost nominalizat pe lista scurtă la premiile Naţionalnii Bestseller (Bestsellerul Naţional) şi Russkii Buker (Booker Rus). Publicat în 2016, „Aviatorul” (Aviator; Humanitas Fiction, 2017) s-a aflat pe lista scurtă a principalelor premii literare din Rusia, câştigând un dublu Bolşaia Kniga - Premiul al doilea şi Premiul cititorilor, Locul al treilea. Romanele lui Evgheni Vodolazkin sunt în curs de traducere în peste treizeci de ţări.

Mai multe pentru tine:
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală