„Safari”, cel mai recent documentar al lui Ulrich Seidl, despre cum sunt vânate animalele, în cinematografele româneşti

Cel mai recent documentar al renumitului regizorului austriac Ulrich Seidl, ”Safari”, va intra în cinematografele româneşti pe data de 11 august.

 În vara lui 2015, fotografia unui medic dentist care poza lângă leul ucis a creat o dramă internaţională cu numele ”Cecil, the lion”. Presa vuia cu întrebarea: „Cine sunt oamenii care vânează animale mari?” Documentarul lui Seidl dă un răspuns destul de sec: vânătorii sunt oameni obişnuiţi.

 Africa. Pe întinderile nesfârşite populate de antilope, zebre, girafe şi nenumărate alte animale sălbatice, ei vin în vacanţă. Turişti nemţi şi austrieci veniţi la vânătoare conduc printre tufişuri, stau la pândă, îşi urmăresc prada. Trag, plâng de entuziasm şi îşi fac poză lângă animalele ucise. Un film de vacanţă despre cum e să iei o viaţă, un film despre natura umană. 

„N-am vrut să arăt cum vânează bogaţii frumoşi, şeicii, oligarhii, membri ai nu ştiu cărei familii regale, am vrut să arăt cetăţenii obişnuiţi”, spune regizorul.

Vânătorii din Safari sunt un cuplu în vârstă şi o familie cu doi copii. Câţiva dintre protagoniştii documentarului au fost prezenţi la premiera de la Festivalul de la Veneţia. Atunci regizorul a declarat în mod special că ei nu vor fi disponibili pentru interviuri şi că este responsabilitatea lui să îi protejeze, chiar dacă nu le împărtăşeşte părerile. 

„Oamenii care vânează ştiu că activitatea asta are o imagine extrem de negativă în media. Aşa că atunci când am început să caut personaje pentru film, n-am încercat să-i păcălesc, în primul rând pentru că nu încep niciodată un proiect cu o idee preconcepută despre subiect, şi apoi pentru că eu caut protagonişti cu care pot avea un schimb liber de idei, fără prejudecăţi. Aşa că, în sensul ăsta, vânătoarea este pentru mine ceva neutru. Scopul meu a fost să descopăr şi să prezint motivaţiile din spatele obsesiei pentru vânătoare” , declară regizorul. 

„Safari este genul de film pe care nimeni nu l-ar face. Seidl ştie să testeze nervii publicului, dar nu e nimic superior, autosuficient sau care seamănă a predică în Safari. Pur şi simplu prezintă faptele şi lasă un spaţiu enorm de decizie pentru public. Când l-am întrebat pe Wim Wenders despre Ulrich Seidl, acesta mi-a spus: Avem nevoie de el. Mi se pare cel puţin corect”, aflăm în cronica filmului de pe TheFilmStage.

Ulrich Seidl (foto) a debutat scandalos în 1982, cu mediumetrajul Der Ball, care i-a adus excluderea din Universitatea de Muzică şi Arte Plastice din Viena, dar a marcat şi primul său succes. În 2001 a fost recompensat cu Marele premiu al Juriului de la Veneţia, pentru Dog Days, iar în 2003 Jesus, You Know a fost desemnat Cel mai bun documentar la Karlovy Vary.

 Import/Export (2007) i-a adus notorietate pe plan internaţional. Trilogia Paradise a fost lansată la Cannes (Paradise: Love, 2012), Veneţia (Paradise: Faith, 2012) şi Berlin (Paradise: Hope, 2013) şi i-a adus o serie nouă de premii. In the Basement a fost selectat, de asemenea, la Cannes, şi a funcţionat ca punct de pornire pentru filmul Safari, unul dintre cuplurile intervievate acolo având pereţii casei plini de trofee de vânătoare. 

„După ce termin un film, oameni sau motive din el mă inspiră şi mă conduc la alte filme”, a explicat regizorul pentru AperiTIFF.