Interviu #RomâniaNeUnește | „I’m Romanian, of course“. Povestea tânărului care face țara vizibilă din New York

Stabilit în Statele Unite ale Americii de peste două decenii, Eduard Ilie, cunoscut online ca @edsta, creează clipuri despre România pentru milioane de urmăritori. Prin umor, imagini și sinceritate, el a devenit un ambasador digital al țării în care nu a mai trăit din copilărie. 

Pe o bancă dintr-un parc din New York, un tânăr ține în mână un microfon și un telefon cu ecranul aprins. Pe display apare un steag – roșu, galben și albastru. „Pentru un dolar“, spune el, „poți ghici de unde e acest steag?“. Tânăra din fața lui clatină din cap, ezită și râde. „Nu știu... nu mă pricep la istorie sau geografie, nu sunt punctele mele forte“. El o încurajează. „Hai, încearcă să ghicești!“. „România?“, spune ea, nesigură. „Corect! Ai câștigat un dolar“. Clipul are peste 18.000 de vizualizări și surprinde, în mai puțin de un minut, miza întregii misiuni a lui Eduard Ilie (32 de ani), cunoscut online ca @edsta: aceea de a face România vizibilă. Locuiește la New York, dar vorbește despre țara sa cu aceeași naturalețe cu care alții povestesc despre cartierul lor. Are peste 150.000 de urmăritori pe Instagram și aproape 100.000 pe TikTok, iar clipurile sale, despre cultură, istorie sau oameni, au adunat peste 3,6 milioane de aprecieri.

Într-un alt video, filmat la Castelul Bran, povestește despre ziduri vechi, legende și istorie. A fost prima dată când Eduard s-a întors în România după 24 de ani. A petrecut doar o perioadă scurtă aici, dar suficient cât să se reconecteze cu locurile copilăriei și să filmeze fiecare detaliu ca pe o reîntâlnire. Întrebat cine e dincolo de conturile de social media, Eduard răspunde simplu: „Sunt Edsta, sunt un cineast bazat în Statele Unite ale Americii. Am venit de mic copil în State, cu familia, și mă descriu ca un ambasador digital al României, pentru străinii din State“. 

România copilăriei 

Eduard Ilie avea opt ani și jumătate când a plecat din România. Era august 2001. Până atunci, viața lui se desfășurase între București, Iași și Hunedoara, locuri care aveau să-i rămână adânc întipărite în memorie. „Copilăria mea a fost frumoasă. Mi-a plăcut foarte mult. Am călătorit prin țară; când mergeam la bunicii mei, mergeam lângă Iași, într-un sat numit Românești. Petreceam acolo verile, uneori și iernile, și sărbătoream Crăciunul împreună cu verii și bunicii mei“. Mai trecea și prin Hunedoara, unde avea rude. România copilăriei i-a rămas ca un spațiu al libertății. „Când ești copil, poți să ai atâtea aventuri acolo, comparativ cu America. Țin minte cum mă plimbam singur prin București, de la un capăt la altul, și era o distracție pentru mine. Mă aventuram foarte mult“, spune acesta într-un interviu pentru "Weekend Adevărul".

A crescut la bloc, lângă Parcul Circului, în zona Ștefan cel Mare, pe strada Maica Domnului. Vara aceasta, la mai bine de două decenii de la plecare, s-a întors acolo. „Am fost recent în România și am vrut să vizitez locurile pe care le țin minte din copilărie. Am mers la blocul unde am crescut și filmam un clip pentru momentul ăsta, când am văzut o femeie care ieșea să-și plimbe câinele, chiar de lângă apartamentul unde locuiserăm noi. Când i-am spus că am locuit acolo, și-a amintit cine eram și mi-a zis: «Hai să-ți arăt că avem poze cu tine de când erai mic, cu fetița noastră». A fost o experiență foarte plăcută“. 

Povestea plecării din țara în care s-a născut începe cu tatăl lui. „El a început să-și petreacă verile în State. Unchiul meu, fratele lui mai mare, a venit în America după Jocurile Olimpice din Atlanta. Atunci, economia a crescut mult în statul Georgia, în orașul Atlanta, și mulți români s-au mutat acolo, în sudul Americii“. La scurt timp, părinții lui au decis să urmeze aceeași cale. „Când a văzut tatăl meu că viața acolo era mult mai bună, a hotărât împreună cu mama să ne mutăm cu toții“. Eduard și sora lui nu știau că despărțirea de România va fi definitivă; la început, crezuseră că plecarea era doar o vizită. „După ce am ajuns și am petrecut câteva luni acolo, am realizat că nu ne vom mai întoarce. Am început școala – eu clasa a II-a, sora mea liceul – și am înțeles că vom rămâne“. 

Primii pași într-o lume nouă

În anii care au urmat, familia s-a stabilit în Atlanta, unde a locuit aproape 14 ani, până când Eduard a decis să își înceapă propria viață, pe cont propriu, în New York. Primii pași în America au fost plini de confuzie și de dor. La școală nu înțelegea limba și se simțea pierdut printre colegii noi. „Știam doar câteva cuvinte – «yes», «no», «hello», «bye». Mă chinuiam să comunic, dar nu înțelegeam nimic, și de multe ori veneam acasă plângând. Îi spuneam mamei că voiam să mă întorc acasă“. 

Adaptarea a venit treptat, odată cu sprijinul celor din jur. „Era bine că eram cu familia acasă, ca să mă ajute“, spune el. Sora mai mare și tatăl său luaseră lecții de engleză în România, cu puțin timp înainte de plecare – lecții care aveau să se dovedească, mai târziu, esențiale pentru toți.

La școală, atmosfera era mai blândă decât se așteptase. Colegii îl priveau cu curiozitate, dar și cu înțelegere. „Țin minte, câteodată am început să vorbesc în limba română și credeam că o să mă înțeleagă, dar am realizat foarte rapid că se uită la mine foarte ciudat și nu înțelegeau ce ziceam“, își amintește amuzat Eduard. În Georgia, mai spune el, era un lucru obișnuit să vezi copii veniți din alte țări, mai ales din Mexic, și asta făcea integrarea mai ușoară. Fiecare școală avea clase de „English as a Second Language“, gândite pentru elevii nou-veniți. 

Anii care au urmat au prins conturul unei copilării americane clasice. Eduard își amintește cartierul de case identice, „subdivision“, unde vecinii se cunoșteau între ei, copiii ieșeau cu bicicletele, iar în serile de Halloween mergeau din ușă în ușă, costumați, cerând bomboane. „Era o experiență foarte plăcută. Am petrecut Thanksgiving (n.r. – Ziua Recunoștinței) acolo, mâncam împreună cu familia și cu prietenii la masă. Și sărbătorile de iarnă erau destul de frumoase atunci. Erau mult mai plăcute la începutul anilor 2000. S-au cam schimbat de atunci și nu se mai simt la fel“. 

În vacanțe, familia călătorea – în Florida, la mare, sau în Tennessee, la munte. „Am avut privilegiul de a călători destul de des“, mărturisește el. Viața din America le-a oferit părinților mai multe posibilități, iar pentru Eduard, adolescența a însemnat o perioadă în care a putut explora pasiunile care aveau să-i rămână aproape. „Atunci când am devenit adolescent, am putut să iau lecții de pian – chestie pe care nu cred că aș fi putut să o fac în țară – sau lecții de karate, fiindcă părinții nu prea își permiteau dacă locuiam în România. Deci, lucrurile erau mult mai ușoare pentru noi în State, din punct de vedere financiar“. 

Când Eduard vorbea despre originea lui, reacțiile americanilor erau, de obicei, pozitive, uneori amuzate. „Americanii nu știu mare lucru despre România. Cei pe care i-am întâlnit aveau reacții frumoase. Am primit numai reacții pozitive“. Unii îl asociau cu Transilvania și legenda lui Dracula – „Ah, ești vampir, că ești din România, din Transilvania“ –, alții nu aveau nicio idee unde se află țara. „Unii mă întrebau dacă sunt din Roma, din Italia, și trebuia să le explic că nu, că e o țară din Europa. Alții credeau că vorbim limba rusă, și le spuneam că nu – avem limba noastră“. 

România, în format vertical

Dorul de România a fost cel care l-a adus pe Eduard în fața camerei. În acest punct, când avea 14 ani, trăia deja de șase ani în Statele Unite, dar gândurile îi rămăseseră legate de locurile copilăriei. Deși era înconjurat de o comunitate românească activă, cu care împărțea sărbători, obiceiuri și limba, sentimentul de apartenență nu dispăruse niciodată. Mai degrabă, se transformase într-o nevoie de a vorbi despre România și de a o arăta mai departe, într-un mod sincer și apropiat. „Eu sunt foarte aproape de țara noastră, sunt foarte mândru să fiu român. Am crescut printre români, mergând la o biserică românească în Georgia, și am fost mereu aproape de comunitatea noastră. Dar n-am avut posibilitatea până în anul ăsta să mă întorc în țară. Mi-a fost foarte dor de România, de peisajele ei, de oameni și de cultură“. 

Primul pas în direcția asta s-a întâmplat în 2017, când a postat pe YouTube un clip în care testa dulciuri românești. Făcea parte dintr-un trend global al acelor ani, în care creatorii din toată lumea încercau mâncăruri specifice altor țări. Clipul a avut succes, așa că Eduard a început să posteze și alte materiale despre România – despre limbă, obiceiuri sau stereotipuri. Reacțiile, însă, nu au fost întotdeauna prietenoase. „Oamenii mă jigneau, mai ales tinerii. Nu că mă afecta personal, dar primeam multe comentarii negative“. Astfel că a renunțat pentru o vreme la ideea de a vorbi despre România, preferând să se concentreze pe conținutul din zona americană. Totuși, mutarea la New York i-a schimbat perspectiva. A început să observe tot mai multe conturi de TikTok și Instagram care vorbeau despre cultura românească, despre gastronomie, artă sau turism – semnele unei noi generații de creatori. „Erau persoane care promovau țara și îi învățau pe străini despre cultura și frumusețea noastră“. 

În iarna anului 2024, un trend popular pe TikTok, „The Of Course Trend“, i-a oferit un nou punct de pornire. Ideea era simplă: fiecare creator ironiza sau autoironiza trăsături tipice culturii sale. Eduard a făcut propria versiune, „I’m Romanian, of course...“, în care a adunat expresii, gesturi și stereotipuri familiare românilor. Clipul a avut peste 200.000 de vizualizări în primele două săptămâni. „A prins foarte bine și asta m-a impresionat foarte, foarte mult“. Conform estimărilor şi monitorizărilor de trend, conţinutul despre tradiţii, peisaje şi gastronomie românească pe TikTok şi Instagram este de ordinul a milioane de vizualizări. Cele mai populare clipuri au fost cele care combină nostalgia cu umorul, adesea realizate de români stabiliți în străinătate. Acești creatori devin, fără o misiune declarată, ambasadori digitali ai țării: fac tururi gastronomice, traduc expresii românești pentru publicul internațional și redau o imagine autentică. 

De la identitate la inspirație

Ideile lui Eduard vin în valuri – uneori se inspiră din viața de zi cu zi, alteori din ce descoperă în online. Se inspiră de la alți creatori de pe TikTok sau Instagram, dar le reinterpretează în stilul propriu. De obicei, notează conceptele pe telefon, apoi filmează alături de un prieten cu care colaborează frecvent, sau singur, acasă. Odată ce materialul e gata, îl editează pe calculator, cu atenție la detalii. „Sunt un pic perfecționist și meticulos. Fac totul foarte ordonat, cu lumini și subtitrări; totul uniform, ca să semene între ele toate clipurile mele“. Deși lucrează constant la conținut, nu o face cu normă întreagă. Activitatea de creator este un proiect personal, desfășurat în paralel cu colaborările sale din zona vizuală – printre ele, una cu o revistă de modă, pentru care realizează materiale video și filmări din culise.

Dincolo de zona profesională, Eduard își construiește prezența online în jurul unei idei clare: să arate România așa cum o simte el. Promovează cultura, muzica, arta, filmele, mâncarea, dar și felul de a fi al oamenilor. Nu se ferește să abordeze teme mai serioase, precum istoria recentă sau greutățile prin care au trecut românii. „Îmi place să vorbesc despre frumusețea țării și despre peisajele ei, dar și despre istoria noastră, care nu e mereu plăcută, însă merită să fie cunoscută. Cred că e o cultură bogată și merită împărtășită, ca s-o aprecieze și alții“. Atunci când vine vorba de echilibrul dintre realitate și idealizare, nu pornește de la o strategie. „Nu zic că aleg lucruri mai pozitive. Le aleg așa cum mă identific eu, ca român“. Nici trecutul dificil nu-l ocolește. „Mie îmi place să vorbesc despre greutățile prin care am trecut noi sau părinții noștri pentru că arată dezvoltarea țării. Asta spune mult despre cine suntem astăzi. Ne face mai români“. 

Printre temele sale preferate se numără mâncarea, umorul și frumusețile țării. Îl distrează expresiile românești traduse cuvânt cu cuvânt în engleză, care stârnesc mereu reacții din partea străinilor. Vorbește și despre arhitectura României, despre peisaje și despre istorie, cum a făcut-o recent în două clipuri de la Castelul Bran și într-un altul despre Catedrala Națională din București. Dintre toate proiectele, cel despre Castelul Bran i-a rămas cel mai drag. Era, spune el, un fel de mini-documentar, filmat într-o zi aproape goală de turiști. A ajuns la castel cu două ore înainte de închidere și a avut timp să-l exploreze în liniște. „Asta m-a ajutat să iau cadrele potrivite și să arăt castelul într-un mod foarte frumos. Mi-a plăcut foarte mult cum a ieșit clipul și, pe deasupra, am primit un comentariu de la una dintre paginile National Geographic. Am fost foarte mândru“. 

Eduard nu este singurul român din diaspora care promovează cu pasiune țara natală. Pe TikTok și Instagram, sute de creatori tineri – din SUA, Marea Britanie, Germania sau Canada – produc conținut despre limba, tradițiile și istoria României. Hashtagurile #RomanianCulture, #VisitRomania și #ProudToBeRomanian însumează zeci de mii de vizualizări, iar temele variază de la umor și gastronomie la povești despre migrațiune. Fenomenul reflectă o schimbare de generație: românii plecați în copilărie sau născuți în străinătate privesc diaspora ca pe o rețea globală de comunicare culturală, un spațiu în care identitatea se exprimă prin povești, imagini și limbă.

Când vorbește despre România, Eduard o face cu bucuria celui care o redescoperă. Dacă ar trebui să-i recomande unui american o zonă și un fel de mâncare, nu stă mult pe gânduri: Transilvania și sarmalele. „Să viziteze zona Brașovului, de exemplu. Mie mi-a plăcut cel mai mult din țară, când am venit pentru prima oară după 24 de ani. Și să încerce sarmale și, ca desert, papanași“. 

„Este o responsabilitate mare să fiu un ambasador digital al României“

În jurul lui Eduard, spațiul digital s-a transformat treptat într-o comunitate. Clipurile despre România, născute dintr-un dor personal, au început să circule printre oameni care simțeau la fel: români din diaspora, străini curioși, tineri care redescopereau țara printr-un ecran. Unii i-au scris că postările lui i-au ajutat să se reconecteze cu limba și cu cultura română. „Românii care locuiesc în diaspora, cei care nu prea sunt apropiați de țară, mi-au spus că datorită clipurilor mele, copiii lor au început să învețe mai multe despre România și despre cultura noastră“. Și publicul străin a reacționat, adesea cu uimire. Mulți i-au scris că nu știau cât de frumoasă este România sau că bucătăria românească are influențe comune cu cea turcească ori arabă. „Au fost surprinși să afle chestia asta“, spune el.

De la români plecați de ani buni până la turiști curioși, mesajele au avut un fir comun: dorul. „Mulți au avut un dor nou de țară când s-au uitat la clipurile mele – și străini din America sau din alte țări, din Europa ori America de Sud, care mi-au spus că datorită clipurilor mele și-au luat bilet să vină să viziteze România. Asta m-a impresionat foarte mult“. Pentru Eduard, reacțiile publicului au transformat pasiunea într-o formă de responsabilitate. „Încerc să arăt cultura noastră într-un mod pozitiv. Vreau să aduc oamenii în țara noastră, să o viziteze și să învețe despre ea. Câteodată trebuie să fiu destul de atent cu unele subiecte, și de asta spun că este o responsabilitate destul de mare să fiu un ambasador digital al României“.

Două lumi, un singur acasă

Comunitatea românilor din Statele Unite ale Americii e răspândită și diversă, dar nu întotdeauna unită. „Sunt și uniți, dar și dezbinați“, explică Eduard. Compară adesea diaspora românească cu alte grupuri etnice din America – italieni, mexicani, portoricani – care au reușit să își construiască rețele mai consolidate și vizibile. Totuși, în marile orașe americane există momente în care românii se adună, iar New Yorkul devine anual locul de întâlnire al comunității.

„O dată pe an avem un festival mare, în Manhattan, se numește Romania Day on Broadway. Vin oameni din toate statele, ne întâlnim, mâncăm mâncăruri românești, iar unii aduc și prieteni străini. E un lucru foarte frumos“. Romania Day on Broadway este cel mai mare festival dedicat comunității românești din Statele Unite. Organizat anual la New York, evenimentul adună mii de români și americani curioși de cultura noastră. Strada Broadway se transformă, pentru o zi, într-un spațiu plin de steaguri tricolore, costume populare, dansuri și standuri cu mâncare tradițională. Festivalul a fost inițiat la începutul anilor 2000 de diaspora românească din New York, cu sprijinul autorităților române, și marchează Ziua Independenței României, 10 Mai. În ultimii ani au participat artiști din țară și reprezentanți ai diasporei din mai multe state americane. Pentru mulți români plecați de zeci de ani, evenimentul e o formă de reconectare – un fragment de acasă pe una dintre cele mai faimoase străzi din lume.

Pentru Eduard, România rămâne o parte vie a identității sale. Reîntoarcerea, după mai bine de două decenii, i-a adus o surpriză plăcută: o țară vizibil schimbată și mai deschisă. „Mi-a plăcut foarte mult cât de frumos s-a dezvoltat România. Oamenii sunt mai prietenoși și aproape toată lumea vorbește engleză – cu un accent destul de bun – și asta m-a impresionat foarte mult“. Spune că s-ar vedea trăind din nou în țara de origine, măcar pentru o perioadă, chiar dacă recunoaște că oportunitățile profesionale rămân mai mari în SUA. „România merită sprijinită și merită să investim în cultură, în orice aspect al țării“. 

O diferență majoră între cele două lumi, spune el fără ezitare, este felul în care oamenii socializează. „În România, tinerii se întâlnesc după lucru, stau la o masă ore întregi, vorbesc până târziu în noapte. Sunt foarte sociabili. Aici nu prea vezi asta. Majoritatea stau acasă, pe calculator sau pe telefon, se joacă. Oamenii sunt mai antisociali în State decât în Europa, mai ales comparativ cu România“. 

Iar pentru Ziua Națională, mesajul lui e simplu și direct: „La mulți ani, România! Vă invit să fim mândri de cultura noastră și să o împărtășim cu ceilalți, făcându-i curioși să descopere frumusețea și spiritul acestei țări“.