România la Olimpiada Culturală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Caramitru, Radu Muntean, Anamaria Marinca şi artiştii vizuali Dan şi Lia Perjovschi vor reprezenta ţara la Londra.

Peste 15 proiecte propune România la Olimpiada Culturală de la Londra, începând cu luna aprilie. Programul Institutului Cultural Român (ICR) şi ICR Londra va fi integrat celui britanic, care totalizează 1.000 de evenimente în cadrul Olimpiadei Culturale. Atitudinea-cheie pentru evenimentele româneşti ţine de „prezenţa durabilă, de faptul că proiectele răspund la nevoi şi probleme concrete ale Londrei, sunt integrate în marile festivaluri şi în spaţii deschise ori spaţii-emblemă ale oraşului", a explicat Dorian Branea, directorul ICR Londra, ieri, într-o conferinţă de presă. Horia-Roman Patapievici, preşedintele ICR, a punctat că în acest an România este şi ţară invitată la Torino, iar în 2013 va fi la Goeteborg şi la Paris.

Noul val românesc ajunge în East End

Până în luna iunie, filmul românesc se va afla în şase cartiere olimpice. Regizorul Radu Muntean, actriţa Anamaria Marinca, scenaristul Alex Baciu şi editorul Cătălin Cristuţiu vor lucra cu 20 de tineri din comunităţile defavorizate din estul Londrei. Rezultatul, un scurtmetraj, va fi prezentat într-o ceremonie specială a Festivalul de Film East End (3-8 iulie).

Caramitru recită din Shakespeare

Ion Caramitru şi Michael Pennington, situaţi de publicaţia „The Guardian" în top zece cei mai buni interpreţi ai rolului Hamlet, vor recita din „Sonetele" lui Shakespeare, pe 2 iulie, la Kings Place. Kings Place e unul dintre cele mai moderne locuri ale Londrei, fiind situat într-o zonă turistică de grad zero: Kings Cross.

Evenimentele româneşti de la Olimpiadă includ şi întâlniri cu poeta Doina Ioanid sau regizoarea Gianina Cărbunariu, care va prezenta spectacolul „20/20". Iar Dan şi Lia Perjovschi vor susţine un masterclass la Hayward Gallery din Southbank Centre, între 27 şi 29 iunie.

O sculptură românească devine londoneză

Sculptura unui artist român va rămâne definitiv la Londra, amplasată în cartierul central Islington (Owens Field Park). „Alergător pe muchie"/„Edgerunner", de Paul Neagu, va fi inaugurată pe 27 iulie. Este pentru prima dată când o sculptură a unui artist român devine parte a Londrei - oraşul e cunoscut pentru efervescenţa şi tradiţia cu care găzduieşte lucrări inedite în plin spaţiu public, concepute de artişti din întreaga lume.

Tinerii artişti Ioana Marinescu, Minodora Cerin şi Mircea Mărgărit, Miruna Amza şi Ernö Bartha, câştigători ai unui concurs de idei organizat de ICR Londra, vor expune, de asemenea, în spaţii deschise (parcuri, clădiri, staţii de metrou) pe toată durata Olimpiadei.

Selecţii din program

- 11 iunie: Poezie şi sport: mari sportivi citesc din mari poeţi, Kings Place
- 12 iunie - 15 iulie: Spectacolul 20/20, în regia Gianinei Cărbunariu, în cadrul Festivalul Internaţional de Teatru din Londra (LIFT), Riverside Studios
- 26 iunie - 2 iulie: Poeta Doina Ioanid la Festivalul Poetry Parnassus, Southbank Centre
- 2 iulie: Spectacol dedicat liricii lui Shakespeare, susţinut de Ion Caramitru şi Michael Pennington, Kings Place
- 7 - 15 iulie: Coregraful Arcadie Rusu la Festivalul Big Dance, Opera Holland Park

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete