Romane americane pentru cititorii români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Căluţii mei, căluţi frumoşi“, de Cormac McCarthy, şi „Rabbit se odihneşte“, de John Updike, vor ajunge în curând în librăriile din România. Printre noutăţile editoriale care vor fi lansate în această perioadă se numără şi romanele a doi americani contemporani de top.

Literatura lui Cormac McCarthy, în prezent una dintre vocile de forţă ale prozei de peste Ocean, a fost tradusă în România relativ târziu, după ce scriitorul a câştigat, în 2007, Premiul Pulitzer pentru „Drumul". Acesta este considerat unul dintre cele mai bune romane post-
apocaliptice scrise în ultimele decenii.

Cu un an în urmă, Cormac McCarthy publicase o carte de mare anvergură, care a stârnit dezbateri aprinse: „Nu există ţară pentru bătrâni". Tot în 2007, filmul regizat de fraţii Coen după acest roman câştiga patru premii Oscar şi nenumărate alte distincţii. Cartea a fost publicată în limba română la Editura Polirom, care a tipărit şi „Meridianul sângelui", roman cu care autorul s-a impus definitiv în peisajul literar american în anul 1985.

Confruntarea cu răul

Pe rafturile librăriilor din România va ajunge în curând şi romanul „Căluţii mei, căluţi frumoşi", în traducerea semnată de Iulia Gorzo. Publicat în Statele Unite în 1992, cartea a fost la momentul apariţiei un bestseller şi a câştigat National Book Award. Popularitatea ei a crescut şi datorită ecranizării realizate în anul 2000 de Billy Bob Thornton, în care au jucat Matt Damon şi Penelope Cruz.

John Updike, prozator de prim rang din America secolului XX 

Romanul, primul dintr-o trilogie până acum netradusă în limba română, se construişte, ca şi „Meridianul sângelui", pe povestea unei călătorii în necunoscut şi se axează asupra problematicii răului. Tânărul John Grady Hole este protagonistul unei deveniri pe care McCarthy o povesteşte într-un stil cu mare impact emoţional. Drumul eroului din Texas spre o viaţă nouă, în Mexic, echivalează cu o confruntare decisivă cu forţele incontrolabile ale răului, care joacă un rol esenţial în comportamentul şi în destinul omului.

Editura Humanitas Fiction va publica un alt roman de John Updike, cunoscutul prozator american stins din viaţă în 2009. Traducerea volumului „Rabbit se odihneşte", semnată de George Volceanov şi Viorica Boitor, încheie un proiect necesar: ediţia românească a celebrei tetralogii construite de John Updike în jurul lui Rabbit/ Harry Angstrom, serie care face parte din canonul american contemporan.

Elegie pentru un sfârşit

După ce a tipărit în ultimii ani primele trei volume („Fugi, Rabbit", „Întoarcerea lui Rabbit", „Rabbit e bogat"), editura va scoate pe piaţă romanul cu care se încheie seria. Eroul, întruchipare a americanului obişnuit, este acum departe de vremurile în care strălucea ca star al baseballului. În „Rabbit se odihneşte", care a câştigat Premiul Pulizer în 1991, inamicul principal al lui Harry Angstrom, cuprins de deznădejde şi de sentimentul zădărniciei, după ce s-a retras în Florida, este plictiseala.

Elegie pentru un sfârşit, cartea este considerată de criticii literari cel mai reuşit dintre romanele de amploare ale autorului. În America anilor 1989-1990, prins între Pennsylvania şi Florida (refugiu hibernal al pensionarilor blazaţi), Rabbit îi prilejuieşte romancierului pagini dintre cele mai emoţionante şi scene demne de arta unui scriitor fără egal. 

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul