„Războiul nostru pentru neatârnare”, de George Coşbuc, împreună cu ziarul „Adevărul”

Luni, 23 aprilie, ziarul „Adevărul” vine la pachet cu volumul „Războiul nostru pentru neatârnare” de George Coşbuc.  O săptămână mai târziu, pe 7 mai, cu ziarul va apărea un alt volum semnat de Coşbuc, „Povestea Coroanei de Oţel”. Preţul pachetului, ziar şi carte, este de 14,99 lei.

„Războiul nostru pentru neatârnare”  este o istorie populară a războiului de independenţă (1877-1878) pe care poetul  George Coşbuc a scris-o cu scopul de a întreţine curajul şi dragostea faţă de ţară în popor. Cartea a fost scrisă de poet pentru marea masă, pentru ţărănime, pentru cei care au purtat războiul şi pentru tânăra generaţie, pentru cei „care vor fi ca mâine oşteni ai ţării”, după cum spune chiar autorul ei. 

„Ministru al şcoalelor”, Spiru Haret, este cel care i-a solicitat lui Coşbuc să scrie această istorie care nu trebuie văzută, după cum punctează chiar el în prefaţă, ca material istoric, mai ales că nu este povestit în întregimea sa. „Războiul nostru pentru neatârnare” se axează pe episoadele centrale ale evenimentului, Coşbuc exprimându-se într-un stil simplu şi debarasându-se de pretenţiile literare.

„Povestea Coroanei de Oţel”, următoarea cartea care va apărea cu ziarul „Adevărul”, este un volum consacrat evidenţierii rolului major jucat de regalitate în epoca măcinată de războiul de independenţă faţă de otomani.  

„Ele se întregesc una pe alta şi trebuie privite ca o singură carte, o poveste a redeşteptării noastre”, scria George Coşbuc despre cele două cărţi. 

Istoriile scrise de poet au o ţintă clară: aceea de a face cunoscute faptele de vitejie ale înaintaşilor care au contribuit la statornicia neamului şi a ţării. 

„Cartea o închin celor ce i-au silit pe turci să ne închine steagurile. Faptele povestite sunt ale lor, şi aş vrea să le ştie toată lumea şi să fie iarăşi şi iarăşi povestite şi ridicate în slavă, căci vrednice sunt şi dintr-însele ni s-a isvodit puterea de azi a neamului şi statornicia ţării”.

În „Smulgerea Griviţei”, spre exemplu, este descrisă îndârjirea otomanilor de a lua steagul regimentului, pentru că „voiau să ne facă de ruşine chiar de la început”, îndârjire incomparabilă cu cea  a românilor pentru apărarea acestuia.

„Când s-au rupt în două vasluienii, au sărit turcii pe compania steagului. Flăcăii noştrii se îndesară spre stânga unde era dorobănţimea mai strânsă. Turcii se opinteau din toate pute­rile – cum n-au mai făcut după aceea niciodată – să pună mâna pe steagul regimentului. Voiau să ne facă de ruşine chiar de la început. Mai târziu, în câte lupte am mai purtat, nu le mai ardea să se uite după steaguri. Apărătorii steagului au fost izbiţi cu iuţime şi au fost trântiţi pământului cât ai bate din palme. Sergentul-major Alecu a lui Alexandrescu din Vaslui, care ţinea steagul, a fost izbit cu un topor drept în creştetul capului şi a căzut cu fruntea despicată. <<Săriţi la steag, copii! Strigară dorobanţii, cu inima sărită. „La steag!>> Şi văzând primejdia, flăcăii care erau mai pe de lături se azvârliră îndărăt la steag, ba unii, care se zvârcoleau prin şanţuri, auzind strigătul, ieşiră din şanţ şi alergară într-acolo”.

„Războiul nostru pentru neatârnare”  nu este, aşadar, o cercetare ştiinţifică a războiului de independenţă, ci mai degrabă un îndreptar din care cititorul să înveţe „iubirea de fapte vitejeşti, dragostea de neam şi de ţară, sentimentul de datorie, încrederea în puterile naţiunii noastre şi credinţa către Domn şi către steagurile oastei. Iar tuturor, celor de sus şi celor de jos, să ne fie o propăvăduire a tot ce ne ajută întru întărirea neamului românesc”.