Rahan, ucigaşul de mamuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel de-al patrulea număr al revistei de benzi desenate  „Rahan“ va fi distribuit marţea viitoare împreună cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 7,95 lei.

Pe lângă povestirile dinamice pe care le veţi putea citi în revistă, veţi putea găsi şi două reportaje, dublate de imagini spectaculoase, despre triburi şi obiceiurile lor de astăzi.

În prima istorioară desenată, „Râsul lui Tanaka", neînfricatul Rahan, „fiul vremurilor sălbatice", descoperă în toiul nopţii, în junglă, un băiat care stătea în poziţia lotus şi care râdea de unul singur.

„Acest vânător este destul de tânăr, dar înţelepciunea i-a părăsit, deja, spiritul", îşi spune Rahan, care vrea să se apropie de el, făcând un salt şi ajutându-se de o liană.

Dar, imediat cum atinge pământul, Rahan începe să se scufunde într-o mlaştină din care se vede incapabil să mai iasă. Îi cere ajutorul tânărului, dar acesta rămâne impasibil.

Tocmai când Rahan este gata să se scufunde de tot şi să treacă în „tărâmul umbrelor", băiatul are o clipă de luciditate şi îl ajută să scape. Pleacă împreună, pentru a-i găsi pe membrii tribului din care face parte noul tovarăş de drum al lui Rahan.

Se întâlnesc cu doi leoparzi, iar Rahan îi răpune, salvându-i viaţa tânărului. Dar adevărata enigmă rămâne, iar Rahan plănuieşte să descopere cu orice preţ care sunt motivele pentru care tânărul râde nebuneşte şi ce duhuri rele îi controlează mintea. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple