Postmoderni sub semnul lui Caravaggio

Cineaşti şi artişti vizuali contemporani se revendică din arta celui mai modern dintre vechii maeştri. La patru secole de la moartea enigmaticului Caravaggio, pictura sa continuă să fascineze şi, mai mult, să influenţeze regizori, fotografi şi specialişti în imagine din întreaga lume.

Fenomenul este cu atât mai demn de interes, cu cât istoria artelor nu a arătat numeroase situaţii de influenţă recunoscută între artişti pe care îi despart patru sute de ani. Se pare însă că maestrul clarobscurului, datorită calităţii cinematografice, cu forţă anticipatorie, a lucrărilor sale are o forţă de neasemuit asupra artiştilor activi în ultimele decenii.

Cunoscutul regizor de film Martin Scorsese a mărturisit  pentru studiul lui Andrew Graham-Dixon, „Taken from Caravaggio: A Life Sacred and Profane" („Despre Caravaggio: o viaţă sacră şi profană"), recent apărut la Londra, că se simte sub forţa pe care o emană imaginile pictorului care a prefigurat arta barocă. „«Convertirea Sfântului Pavel» sau «Iudita retezând capul lui Holofern» înfăţişează un moment de trecere într-o acţiune, o scenă al cărei început nu e reprezentat", tehnică pe care avea s-o preia cinematografia modernă, mizând pe un impact direct şi puternic.

„Ar fi putut fi un mare cineast", comenta Martin Scorsese. „Arta lui se simte în secvenţele de bar din «Crimele din mica Italie», în felul în care am folosit camera de luat vederi şi în felul în care am conceput scena - elemente simple, mai ales oameni stând la bar, la mese, sau ridicându-se. Aşadar, «Chemarea Sfântului Matei», dar în New York!" Aerul misterios din pictura artistului italian, realizat şi prin jocul de lumini şi umbre,  a străbătut şi arhicunoscutul, controversatul film „Ultima ispită a lui Iisus" (1988), în care acelaşi regizor a intenţionat să arate un „Iisus asemenea lui Caravaggio".

Maestru al aluziei

Arta pictorului cu o existenţă scurtă şi aventuroasă îi influenţează pe artiştii de azi atât la nivelul formei, cât şi în planul ideatic. Folosirea fotografică a luminii şi decuparea imaginii, a povestit David LaChapelle, regizor de film şi fotograf american, pentru ziarul „The Independent", sunt unice. Artistul a susţinut că instantaneele sale stau sub această influenţă în ceea ce priveşte tehnica, dar şi la nivelul conţinutului.

Ca şi Caravaggio, David LaChapelle a pus într-o lumină specială frumuseţea din obiecte şi trupuri în care ea nu se vede de obicei. A căutat atipicul din banal. „Caravaggio a pictat bătrâni, oameni cu defecte sau moartea. Indiferent cât de brutală ar fi ea, niciodată nu-ţi întorci capul de la o pictură de-a lui, pentru că există un echilibru între oroare, trupuri de neprivit şi scene de violenţă, pe de o parte, şi marea frumuseţe, pe de altă parte".

Polly Morgan, artistă specializată în taxidermie, este o iubitoare a artei pictorului italian pentru că lucrările acestuia „cu cât dezvăluie mai puţin, cu atât face personajele mai tactile şi mai sculpturale", caracteristică ilustrată de „Cupidon dormind", susţine aceasta, pentru care Caravaggio rămâne un maestru al aluziei.

Polly Morgan a mărturisit că în lucrarea sa „Fiecare sămânţă are propriul trup" (care înfăţişează un piţigoi albastru prăbuşit pe o carte de rugăciuni în miniatură) a vrut să creeze senzaţia de greutate, de istovire, fizică şi metafizică, inspirată fiind de postura personajului din „Cupidon dormind", celebra lucrare a pictorului care, atât prin operă, cât şi prin biografie, a rămas sinonim cu misterul.