Pionierii punk-ului german se simt in Romania ca la ei acasa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri, Institutul Goethe din Bucuresti, spatiu obisnuit mai degraba cu manifestari literare sau concerte clasice, a gazduit conferinta de presa a unuia dintre cele mai importante grupuri de muzica punk

Ieri, Institutul Goethe din Bucuresti, spatiu obisnuit mai degraba cu manifestari literare sau concerte clasice, a gazduit conferinta de presa a unuia dintre cele mai importante grupuri de muzica punk din Germania - "Die Goldenen Zitronen", aflat pentru cateva zile in tara noastra. Membrii grupului se afla deja la a treia vizita in Romania, dupa o prima vacanta petrecuta in tara noastra, ei inregistrand aici, in anul 2001, ultimul lor album. "Gasim in Romania linistea necesara creatiei", au declarat ei - in cadrul conferintei de presa adaugand ca "pentru noi e mult mai interesant aici decat in alte parti, atat ca formatie cat si din punct de vedere personal; in alte parti lucrurile sunt asa cum te-ai astepta sa fie, aici nu sunt asa". Infiintat in 1984, la Hamburg, grupul se numara printre pionierii punk-ului german, reusind inca de la inceput sa faca nota distincta in peisajul muzical prin umorul caustic si opozitia fata de curentele principale. Tonul persiflant al productiilor, modul in care amesteca elemente din muzica usoara comerciala, pentru a le parodia, combinate cu o tinuta scenica neobisnuita (pijamale, camasi de nylon, adidasi, salopete) i-au propulsat repede in atentia presei de scandal din Germania, ceea ce le-a adus si un important succes de box-office. Dupa unirea celor doua Germanii, grupul s-a angajat politic militand prin muzica sa impotriva extremismului de dreapta, incercand in acelasi timp evadarea din sistemul oficial al "industriei muzicale", caracterizat la conferinta de presa drept "un aparat birocratic supradimensionat care ii indeparteaza de public". Dupa ce ieri seara au oferit publicului bucurestean un concert mai putin obisnuit in clubul Twice, joi se vor afla in Cluj unde vor canta - de la ora 21 in "Music Pub".