Paradoxul istoriei. Cândva, unde „Pe aici nu se trece”, acum se va trece

Pădurea Răzoare de la Cota 100  a fost martora unor lupte eroice în Primul Război Mondial. În schimb, liniile de fronturi din 1917 vor fi acoperite de viitoarea autostradă A7.

La nord-vest de localitatea Mărășești, în zona cunoscută sub numele de Pădurea Răzoare și Cota 100, s-au desfășurat unele dintre cele mai aprige lupte ale Primului Război Mondial pe frontul românesc. În aceste locuri, eroii neamului au luptat cu îndârjire împotriva inamicului, scriind cu sângele lor pagini de glorie și sacrificiu.

Documentele vremii descriu în detaliu bătăliile sângeroase care au avut loc pe acest aliniament. Una dintre figurile emblematice ale acelor zile fierbinți de început de august a fost căpitanul Ignat, un adevărat erou care și-a găsit sfârșitul cu degetele încleștate pe mitralieră. Curajul și determinarea sa, alături de lozinca devenită celebră „Pe aici nu se trece”, au inspirat și continuă să inspire generații întregi de români.

Astăzi, mausoleele, monumentele și statuile ridicate în memoria acelor eroi stau mărturie sacrificiului suprem adus pentru apărarea patriei.

Cu toate acestea, puțini sunt cei care cunosc în detaliu istoria luptelor de la Pădurea Răzoare și Cota 100, mai ales că o șosea traversează acum vechiul câmp de luptă, dinspre Panciu spre Haret și mai departe către Mărășești.

Jurnalistul focșănean Silviu Stanciu susține că s-ar cuveni ca autoritățile județului să fie mai aplecate asupra acestui aspect, cum fac alte popoare care nu au o istorie așa de dramatică și din loc în loc să fie amplasate panouri informative care să amintească trecătorilor că fără sacrificiul eroilor de atunci istoria s-ar fi scris altfel pentru poporul român.

„Am trecut ieri cu mașina de la Panciu la Haret pe lângă ceea ce a fost cândva pădurea Răzoare sau cota 100. În afara de câteva porțiuni de vie și lanuri de porumb și ceva parcele ale unor gospodarii nu vezi altceva care sa amintească de acel loc. În plus, în curând, o parte din autostrada A7 va trece prin această zonă, aducând cu sine un paradox al istoriei: dacă în 1917 lozinca „Pe aici nu se trece” era vitală pentru existența statului român, acum, pe aceeași cale, vom putea trece liberi, grație jertfei eroilor de atunci. Pentru a onora memoria acelor oameni și sacrificiul lor, ar fi cuvenit să amplasăm un panou informativ în preajma acestui câmp istoric. Pe acest panou ar trebui să scriem: „În 1917, Pe aici nu se trece, pentru ca în 2024 noi să putem trece. Liberi și stăpâni în țara noastră.” Astfel, ne-am arăta recunoștința și respectul față de cei care au luptat și s-au jertfit pentru libertatea și suveranitatea noastră”, spune  jurnalistul Silviu Stanciu.

O de pagină de eroism a fost scrisă în timpul Primului Război Mondial de compania de mitraliere comandată de căpitanul Grigore Ignat, în sângeroasa vară a anului 1917.

Cei 180 de soldaţi ai companiei au primit misiune pentru data de 6 august să apere Cota 100, practic o înălţime de teren aflată la vest de gara Mărăşeşti.

Istoriografia luptelor de la Mărăşeşti menţionează unanim moartea eroică a tuturor celor 180 de ostaşi, inclusiv a comandantului companiei căpitanul Grigore Ignat.  Unul singur a supravieţuit, sublocotenentul Teodor Grigoriu, comandantul Plutonului 1.  

Bătălia de la Mărăşeşti, care a început pe 6 august 1917, a durat 29 de zile, până pe 3 septembrie 1917 şi a reprezentat cea mai mare încleştare militară care s-a dat pe frontul românesc în timpul Primului Război Mondial.

„În dimineaţa zilei de duminică, 6 august, o zi de linişte aparentă cu un soare cald şi blând, pe la ora 6,30 inamicul a dezlănţuit un bombardament infernal de artilerie din gurile a peste 1 .000 de tunuri. În limbajul frontului pregătirea de artilerie însemna prologul atacului. Pe direcţia principală de atac, fixată de inamic în sectorul Batalionului I din Regimentul 51 infanterie se afla şi Compania de mitraliere comandată de căpitanul Grigore Ignat. Armata germană a reuşit să creeze o breşă în această zonă, profitând de superioritatea numerică. Faţă de situaţia creată, sarcina stăvilirii înaintării inamice a fost încredinţată şi Companiei de mitraliere care a trebuit să intre în acţiune pentru că linia I de apărare română fusese dezorganizată de bombardamentul şi repetatele atacuri inamice. Compania de mitraliere, ultima insulă de rezistenţă din acest sector, bine camuflată, trăgea din plin cu cele opt piese ale sale", potrivit istoricilor Gheorghe Popa şi Alecu Lenco.

Infanteria germană a pătruns în dispozitiv şi s-a îndreptat către Cota 100, apărată de mitraliori. Comandantul îşi informase soldaţii că preţul rezistenţei pe poziţie va avea valoare istorică, în condiţiile în care oprirea înaintării inamicului, chiar şi pentru o oră, poate însemna timpul necesar pentru regruparea armatei române. A fost o luptă crâncenă, într-o atmosferă infernală, în care tunurile germane au lovit cu putere Cota 100.

„Un obuz duşman a căzut pe o mitralieră aruncând-o în aer cu servanţii sfârtecaţi. O altă mitralieră românească a avut aceeaşi soartă cu care ocazie moare elevul plutonier Ralea Emil, comandantul plutonului al II-lea. Apoi una câte una mitralierele tac. Servanţii au căzut unul după altul şi nu mai era cine să-i înlocuiască. Momentul era critic, disperat, iar Căpitanul Ignat şi sublocotenentul Teodor Grigoriu, au trecut ei la mitraliere", potrivit istoricilor amintiţi. În încleştare, căpitanul Ignat moare.

Statisticile consemnează pierderile trupelor adverse la peste 60.000 de morţi, răniţi şi dispăruţi, pe când românii, din cei 170.000 de ostaşi angajaţi în lupte, au avut 27.140 de pierderi, respectiv 5.125 de morţi, 9.818 dispăruţi şi 12.467 de răniţi. La rândul ei, Armata a 4-a rusă a avut 25.650 morţi, răniţi şi dispăruţi. Luptele de la Mărăşeşti au rămas în istorie ca „pagina cea mai strălucită a marelui nostru războiu naţional”, iar oraşul erou a căpătat, prin jertfa ostaşilor români şi a aliaţilor ruşi şi francezi, nu numai o consacrare naţională, ci şi una internaţională.

Pe aici nu se trece

„Marea încleştare a durat 29 zile  şi a angajat, de ambele părţi, 25 divizii de infanterie, 2 divizii de cavalerie şi o brigadă de cavalerie. 16 din cele 29 de zile au fost marcate de lupte deosebit de înverşunate, de atacuri şi contraatacuri, toate consumate la cea mai înaltă tensiune. Alături de Mărăşeşti, în geografia istorică a românilor şi-au căpătat un loc aparte nume de localităţi, râuri sau păduri: Bizigheşti, Străjescu, Furceni, Doaga, Moara Albă, Şuşiţa, Zăbrăuţ, Chicera, Cosmeşti, Călini, Răzoare, Muncelu. Tentativa inamicului de a străpunge frontul ţinut de Armata 1 română (comandată, succesiv, de generalii Constantin Cristescu şi Eremia Grigorescu) a fost dejucată. Aici, la Mărăşeşti, armata română a repurtat o nouă şi mare victorie, dovedind lumii că ”Pe aici nu se trece”, potrivit istoricului Constantin Kiriţescu.