Nud

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eterna temă a corpului feminin gol serveşte unei variate serii de viziuni artistice semnate de trei pictori basarabeni. ELITE ART Club UNESCO i-a invitat pe artiştii contemporani Vitalie Butescu, Ştefan Coman şi Vasile Sitari să-şi exprime propria viziune asupra „eternului feminin“.

Rezultatul poate fi văzut la Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti, din strada Academiei, devenite de ceva vreme spaţiu expoziţional ELITE. „Expoziţia de grup «Culorile Feminităţii» reuneşte o serie de nuduri, reprezentări feminine şi naturi statice, al căror numitor comun este «filtrul impresionist» aplicat actului lor de geneză", explică curatorul Mihai Plămădeală.

Trei de peste Prut

Ceea ce-i uneşte în primul rând pe cei trei artişti expozanţi, până la eventuale influenţe clasice sau mai moderne, este provenienţa lor din aşa-zisa Moldovă de peste Prut. Într-adevăr, toţi trei sunt artişti originari din Basarabia, care au reuşit să treacă Prutul, dar în sens invers. Vitalie Butescu, promovat de altfel intens de Elite în ultimii ani, s-a născut în 1972 în localitatea basarabeană Ştefan Vodă, dar a absolvit, în 1997, Academia de Arte „Ioan Andreescu" din Cluj-Napoca. Ştefan Coman este născut în 1964 în satul Haragîş, raionul Cantemir, din Republica Moldova şi este absolvent, în 1989, al Colegiului de Arte Plastice „Repin" din Chişinău. La rândul său, cel mai tânăr dintre expozanţi, Vasile Sitari, s-a născut în 1972 în raionul moldovean Briceni şi şi-a făcut studiile la Chişinău.

Cea mai mare parte a lucrărilor din această expoziţie - uleiuri pe pânză, dar şi câteva sculpturi aparţinând lui Vasile Sitari - sunt, într-adevăr, nuduri, mai mult sau mai puţin „în dulcele stil clasic", în care a excelat, la noi, Pallady. Îndrăznelile compoziţionale nu lipsesc totuşi, şi tocmai acestea reprezintă individualitatea fiecăruia dintre artişti. Celelalte lucrări redau, la rândul lor, diverse ipostaze ale feminităţii, cum ar fi portretul nubilei „Crina", creionat de Ştefan Coman. Câteva naturi moarte completează ansamblul, destul de omogen la o primă privire aruncată odată cu intrarea în sala de expoziţie.

Nudul ca pretext

Deşi un aer comun îi leagă pe toţi cei trei artişti, asigurând astfel omogenitatea şi coerenţa demersului expoziţional, la o privire atentă fiecare se individualizează prin particularităţile propriei maniere stilistice. Dacă Butescu preferă calofilia tuşelor groase de culoare, în buna tradiţie (post-)impresionistă („Umbrela albastră", „Terasa", „Mara"), Ştefan Coman practică o pictură a liniilor ferme, a situaţiilor de viaţă precis definite (seria de „Augustini", „În aşteptare", „Crina"). Cele mai interesante nuduri sunt, de departe, cele ale lui Sitari, cel mai tânăr dintre expozanţi, dar cu o propunere stilistică foarte fermă (el expune, de altfel, şi lucrări de sculptură şi obiect). Reprezentarea corpului gol al femeii nu este aici decât un pretext, pentru a deschide o „poartă" spre altceva, pentru a descrie o stare sau a avea o dimensiune filozofică (exemple: „Dialog", „Spectru", „Margareta", „Vis").

Info

Culorile feminităţii“, expoziţie de pictură: Vitalie Butescu, Ştefan Coman şi Vasile Sitari
Unde: ELITE ART Gallery (Str. Academiei, nr. 15)
Curator: Mihai Plămădeală
Când: până la 27 martie, de luni până vineri, orele 11.00-18.00

Mai multe pentru tine:
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
De ce acte ai nevoie ca să votezi la alegerile din Republica Moldova dacă ești în străinătate
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cum evaluează comunitatea de informații intențiile Rusiei în privința incursiunilor în spațiul aerian al Poloniei
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză