Ne pregătim pentru festivalul internaţional RadiRo! Dirijorul Kristjan Järvi, invitat special

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kristjan Järvi

De pe 15 iunie,  vor fi puse în vânzare abonamentele pentru ediţia a III-a a singurului festival internaţional dedicat orchestrelor radio din Europa: Festivalul RadiRo, organizat de Radio România, care se va desfăşura la Bucureşti în perioada 24 septembrie – 1 octombrie 2016.

8 concerte în 8 zile de festival, 5 orchestre simfonice radio din Europa, 16 dirijori şi solişti care ţin capul de afiş al scenei muzicale internaţionale la aceste lucruri trebuie să ne aşteptăm la Festivalului RadiRo 2016, care anunţă un mix spectaculos din repertoriul clasic, modern şi contemporan. Director de onoare al Festivalului va fi Kristjan Järvi, dirijor principal al Orchestrei Simfonice Radio MDR din Leipzig.

Vor evolua pe scena festivalului ansambluri radio ca Orchestra Simfonică Radio din Norvegia, Orchestra Simfonică Radio MDR din Leipzig, Orchestra Simfonică Radio ORF din Viena, BBC Concert Orchestra şi, gazda evenimentului, Orchestra Naţională Radio.

Prin magia modului unic de interpretare, care le-a adus aprecierea unanimă a criticilor şi a publicului, vor da viaţă unor partituri celebre violoniştii Gidon Kremer şi Alexandru Tomescu, pianiştii Stefano Bollani, Vadym Kholodenko şi Denis Kozhukhin, violoncelistul Răzvan Suma, alături de Tine Thing Helseth – trompetă şi de alţi solişti instrumentişti invitaţi. Se vor întrece în abordări inovative, de la pupitrul orchestrelor radio invitate, dirijori de calibru ca Miguel Harth – Bedoya, Cristian Măcelaru, Cornelius Meister, Leo Hussain, Barry Wordsworth şi Kristjan Järvi.

Aceasta este cea de a treia ediţie a Festivalul RadiRo, si se doreşte un maraton într-un spectaculos dialog al repertoriului clasic, modern şi contemporan.

Kristjan Järvi este dirijor principal al Orchestrei Simfonice Radio MDR din Leipzig din septembrie 2012. Născut în Estonia şi format în Statele Unite, Järvi şi-a conturat o personalitate muzicală originală, fiind într-o continuă explorare şi redefinire a muzicii clasice. Kristjan Järvi combină formaţia sa clasică cu afinitatea specială faţă de repertoriul tradiţional şi cu pasiunea pentru muzica contemporană.

Un alt invitat important la fetsival este violonistul Gidon Kremer. Născut la Riga, în Letonia, a început să studieze vioara la vârsta de patru ani, sub îndrumarea tatălui şi a bunicului său, amândoi fiind apreciaţi violonişti. La şapte ani a fost admis la Şcoala de Muzică de la Riga. La vârsta de şaisprezece ani a primit Premiul I al Republicii Letone, iar doi ani mai târziu şi-a început studiul cu David Oistrah la Conservatorul din Moscova. A câştigat premii internaţionale prestigioase, între care se numără, în 1967, concursul Queen Elizabeth şi premiul I la Concursurile Internaţionale Paganini şi Ceaikovski.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Rămas fără un picior, tatăl lui Meghan imploră disperat: ”Nu vreau să mor ca un străin”. Va fi impresionată Ducesa?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat