„Moromeţii” şi „Sunt o babă comunistă”, proiecţii speciale la Festivalul „Making Waves” de la New York

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Rebengiuc şi Luminiţa Gheorghiu în filmul „Moromeţii”, în regia lui Stere Gulea

Regizorul Stere Gulea este invitatul special al celei de-a noua ediţii a Festivalului de Film Românesc de la New York - Making Waves: New Romanian Cinema, unde vor avea loc proiecţii speciale cu „Moromeţii”, din 1987, alături de mai recentul film „Sunt o babă couministă”.

Cea de-a noua ediţie Making Waves: New Romanian Cinema se deschide pe 4 decembrie, la New York. Deşi Making Waves este cel mai important eveniment de promovare a noii cinematografii româneşti în Statele Unite ale Americii, niciuna dintre ediţiile de până acum nu a omis filmele clasice, care, consideră organizatorii, merită (re)descoperite de cinefilii americani.

În anii trecuţi, au fost prezentate, printre altele, retrospective ale filmelor regizorilor Alexandru Tatos şi Liviu Ciulei, iar, în 2013, a fost proiectată trilogia „Ardelenilor”, de Dan Piţa şi Mircea Veroiu.

Potrivit lui Lucian Pintilie, Stere Gulea, cunoscut ca regizor, scenarist, dar şi ca membru activ al societăţii civile după revoluţia din '89, posedă o viziune asupra lumii deopotrivă „severă şi obiectivă”. Printre cele zece filme pe care le-a realizat în cei patruzeci de ani de carieră se numără două dintre celebrele adaptări literare din cinematografia românească: „Moromeţii”, după romanul omonim al lui Marin Preda, şi „Vulpe vânător”, după volumul Hertei Müller. „Încă de pe atunci vulpea era vânătorul”. De asemenea, acesta a realizat recentul „Sunt o babă comunist㔸 după romanul lui Dan Lungu.

„Pentru mine e o surpriză că sunt invitat la New York, pentru că ştiu că există o cercetare de piaţă legată de ce ar putea interesa publicul de la Lincoln Center, un public de elită, care aşteaptă să vadă lucruri interesante din noul cinema românesc”, a declarat Stere Gulea.

„Nu am avut până acum posibilitatea să ştiu care ar fi aşteptările publicului american de la cinema-ul românesc, iar filmele mele din festival, Moromeţii şi Sunt o babă comunistă, nu sunt pe un trend estetic la modă. Prin ele, am încercat să creez o lume autentică şi vie şi rămâne de văzut dacă asta mai spune astăzi ceva. Am încercat să vorbesc despre oameni, care, în măsura în care capătă chip şi consistenţă, poate mai emoţionează,” explică regizorul.

Stere Gulea a regizat, de asemenea, unul dintre cele mai puternice filme despre Revoluţie, „Stare de fapt”, şi a coregizat documentarul „Piaţa Universităţii – România”, despre protestele din Bucureşti după căderea regimului Ceauşescu.

În secţiunea prin care Making Waves îl omagiază pe Stere Gulea la cea de-a noua ediţie a festivalului, va fi prezentat la Film Society of Lincoln Center, pe 5 şi 7 decembrie, lungmetrajul „Sunt o babă comunistă”, în prezenţa regizorului şi a actriţei Ana Ularu, care joacă în film alături de Luminiţa Gheorghiu şi de Marian Râlea. „Eu am adus la zi acţiunea din cartea lui Dan Lungu şi am plasat-o imediat după izbucnirea crizei economice în România. Am crezut că această criză repune în discuţie relaţia noastră, a celor din estul comunist, cu trecutul,” a declarat regizorul.

„Moromeţii” va fi cel de-al doilea titlu semnat de Gulea care va fi prezentat în festival, tot în prezenţa autorului, pe 7 decembrie. Realizată în 1987, adaptarea pentru marele ecran după binecunoscutul roman al lui Marin Preda rămâne un reper fundamental în cinematografia românească.

Cea de-a noua ediţie Making Waves beneficiază de susţinerea Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) şi a Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).

Iniţiat şi prezidat de Corina Şuteu, sub direcţia artistică a lui Mihai Chirilov, Making Waves - New Romanian Cinema este un eveniment produs de Romanian Film Initiative (RFI) în cadrul Film ETC., în colaborare cu Film Society of Lincoln Center şi Jacob Burns Film Center. Din board-ul festivalului mai fac parte Dennis Lim (Film Society of Lincoln Center), Brian Ackerman (Jacob Burns Film Center), Scott Foundas (Variety), Adrian Ghenie, Mona Nicoară, Daiana Voiculescu, Andi Vasluianu şi Dan Perjovschi.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două