Mircea Dinescu, poezie şi bucătărie în Festivalul Europalia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Dinescu

Evenimentul „Poezie & Bucătărie & Mircea Dinescu” va încheia, pe 1 februarie 2020, Festivalul Europalia România, la Maison Huis van Herman Tierlinck.

Poetul Mircea Dinescu va avea o întâlnire şi cu studenţii Université Libre joi, 30 ianuarie 2020, la  Bruxelles. Publicul belgian îl va descoperi, aşadar, pe poetul Mircea Dinescu, care, după cum sublinia criticul literar Lucian Raicu, „izbuteşte de la început să se situeze într-un  spaţiu  poetic  de  mare  şi  elevată  autenticitate, la  intersecţia avânturilor cu meditaţia”, dar şi pe bucătarul Mircea Dinescu, la restaurantul 3 Fonteinen din Beersel, prilej cu care participanţii vor savura bucate româneşti pregătite după reţete tradiţionale.

De asemenea, în această săptămână, vor mai avea loc două dezbateri literare în cadrul EUROPALIA. Întâlnirile din „Poëzieweek: Roemeense poëzie”, de la Letterenhuis,  Antwerp, şi de la Kroon, Bruxelles, de joi şi, respectiv, vineri, 30 şi 31 ianuarie 2020, vor cuprinde o dezbatere dedicată poeziei române contemporane la care vor participa poeţii Irina Nechit, Doina Ioanid, Cosmin Perţa şi Teodor Dună. Dezbaterea va fi moderată de traducătorul Jan H. Mysjkin.

Festivalul Europalia este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, fiind organizat sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, o dată la doi ani, în Belgia şi în ţări învecinate – Franţa, Olanda, Luxemburg şi Germania sau Marea Britanie. Institutul Cultural Român este coordonatorul participării României la cea de-a 27 a ediţie a Festivalului EUROPALIA, proiect de anvergură desfăşurat în perioada octombrie 2019 – februarie 2020 şi implementat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Secretariatul General al Guvernului, alături de EUROPALIA International, organizatorul manifestării. Cea de-a 27-a ediţie a Festivalului EUROPALIA este dedicată României, ţara invitată de onoare.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?