Mircea Cărtărescu, care nu merge la Salonul de Carte de la Paris, îl atacă dur pe Andrei Marga

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul Mircea Cărtărescu explică pentru agenţia de ştiri AFP, citată de RFI, motivele pentru care a ales să nu participe la Salonul de Carte de la Paris. "E un protest", spune el, faţă de politica dusă la ICR de actualul director, Andrei Marga. "La ICR a venit o conducere care ne întoarce cu patru decenii în urmă", afirmă Cărtărescu, potrivit RFI.

"La ICR a venit o conducere care ne întoarce cu patru decenii în urmă", afirmă Mircea Cărtărescu, potrivit AFP, citată de RFI. Scriitorul a adăugat că niciunul dintre scriitorii cu demnitate n-ar mai trebui să participe la Salonul de Carte. Scriitorul lansează un atac şi la adresa premierului Ponta, al cărui plagiat "va păta iremediabil faţa culturii româneşti". Victor Ponta a anunţat că nu va participa la Salonul de Carte de la Paris.

"Adevărul" a anunţat, în exclusivitate, încă de vineri, că Mircea Cărtărescu nu va participa la Salonul de Carte de la Paris.

Cel mai tradus autor român contemporan, Mircea Cărtărescu, deplânge în interviul acordat în exclusivitate AFP, citat de RFI, "momentele dramatice" pe care le-a trăit în ultimele luni cultura din România. El acuză şi "războiul" contra intelectualilor. Sunt tot atâtea argumente pentru a nu participa la Salonul de Carte de la Paris, potrivit AFP, citat de RFI..

"Absenţa mea de la Salonul de Carte din Paris este în primul rând un protest. Într-o Românie care se degradează pe zi ce trece (...), cultura trăieşte şi ea momente dramatice", declară Cărtărescu în interviul pentru Agenţia France Presse, citat de RFI, potrivit căreia numele lui este adesea evocat ca cel al unui posibil câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură.

Agenţia aminteşte că poetul şi romancierul de 56 de ani a scris, între altele, "Orbitor" şi "Aripa tatuată" şi figurează printre cei 27 de scriitori români invitaţi la Paris pentru cea de-a 33-a ediţie a Salonului de Carte, unde România este invitat de onoare.

Război împotriva intelectualilor

Reorganizarea "expeditivă" de vara trecută a Institutului Cultural Român (colaboratorul local al organizatorilor francezi ai Salonului) a provocat însă o furtună internaţională şi a determinat numeroşi intelectuali români să taie orice legătură cu această instituţie.

Sute de artişti şi responsabili culturali din întreaga lume, inclusiv laureaţii Nobel pentru Literatură, Tomas Tranströmer şi Herta Müller, apoi editorul francez Paul Otchakovsky-Laurens, scriitorul Jean Mattern sau cineaştii români premiaţi la Cannes, Cristian Mungiu şi Cristi Puiu, au denunţat la acea vreme "o epurare" în această instituţie, pe care o lăudau pentru profesionalism, dar şi o tentativă de a "înregimenta politic" cultura, mai scrie AFP, citat de RFI.

Numit în fruntea ICR de majoritatea de stânga ce a preluat puterea în mai, fostul ministru al Afacerilor Externe, Andrei Marga, a modificat imediat misiunea Institutului, transformând-o "în păstrarea identităţii naţionale" a ţării. Până atunci, ICR se străduise să promoveze artiştii independenţi. "La ICR a venit o conducere care ne întoarce cu patru decenii în urmă, la epoca protocronismului populist al culturnicilor lui Ceauşescu. Sunt oameni (...) care proferează injurii, pe site-ul ICR, la adresa celor mai importanţi artişti români, care au pornit un război împotriva intelectualilor români cei mai cunoscuţi", mai declară, indignat, Mircea Cărtărescu, citat de RFI.

În octombrie, în cadrul unui interviu pentru Realitatea TV, Andrei Marga lăsase de înţeles că Mircea Cărtărescu ar fi fost "privilegiat" de fosta conducere a ICR în ceea ce priveşte numărul de volume traduse şi publicate în străinătate. A afirmat şi că lista de autori propuşi editurilor a fost redactată pe criterii "pur subiective", potrivit AFP, citat de RFI.

"Nu am cum să-mi îndeplinesc rolul de mesager al culturii româneşti"

"S-a spus că statul român a cheltuit cu deplasările mele în străinătate şi traducerile din scrierile mele o sumă uriaşă din banii contribuabililor, am fost numit un agent de propagandă politică în străinătate, valoarea literaturii mele a fost pusă la îndoială, am fost şi sunt insultat în România, zilnic... În aceste condiţii, nu am cum să-mi îndeplinesc rolul de mesager al culturii româneşti în străinătate, căci tocmai acest rol mi s-a negat sistematic de actuala conducere a ICR", mai declară Cărtărescu, citat de RFI.

Scriitorul a obţinut în 2012 la Berlin premiul Haus der Kulturen der Welt pentru romanul "Orbitor".

Cărtărescu e nemulţumit şi de prezenţa la Salonul de Carte a premierului român Victor Ponta, acuzat de plagiat de mai multe comisii universitare. "Acum, însă, când dincolo de povestea cu ICR-ul, se aude că va veni la Salon şi prim-ministrul Victor Ponta, cred că nu doar eu, ci nimeni dintre scriitorii cu demnitate n-ar mai trebui să vină. Căci culpa morală a acestui om care şi-a copiat lucrarea de doctorat de la alţii va păta iremediabil faţa culturii româneşti", consideră Mircea Cărtărescu. Ponta neagă că ar fi plagiat, aminteşte AFP, citată de RFI.

"Nu ne-ar strica mai mult curaj"

Mai mulţi alţi autori importanţi invitaţi la Paris, printre care şi scriitorul Andrei Pleşu, unul dintre cei mai respectaţi intelectuali din România, potrivit AFP, dar şi filosoful Gabriel Liiceanu au anunţat, în "Adevărul", că nu se vor duce la Paris, tocmai pentru a se delimita de politica ICR.

Marţi, directorul ICR, Andrei Marga, a criticat dur doi autori români, unul dintre ei fiind Pleşu şi a explicat "pentru cei care au ales să nu răspundă invitaţiei franceze că ceilalţi autori prezenţi la Salon vor reprezenta într-o manieră convingătoare cultura românească". În faţa acestor atacuri, toţi ar trebui să avem mai mult curaj, îndeamnă autorul "Orbitor".

"Mă adresez compatrioţilor mei şi mai ales oamenilor din cultură. Cred că nu ne-ar strica mai mult curaj şi mai multă solidaritate în faţa primitivismului şi amatorismului cultural. Altfel vom fi sufocaţi, cu toţii, de ele", conchide Mircea Cărtărescu în interviul pentru AFP, citat de RFI.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil