Marius Manole, Răzvan Exarhu şi Iulian Tănase, despre pasiune, la Biblioteca de Esenţe. Manole: „Am venit în Bucureşti cu o pernă şi cu o bucată de geamantan”

Joi, la cel de-al doilea etaj al librăriei Cărtureşti Carusel, a fost inaugurată „Biblitoeca de esenţe”, unde scriitorii Iulian Tănase şi Răzvan Exarhu, şi redactorul editurii Nemi, Laura Câlţea, au ales cărţile. Printre cei care au vorbit la evenimentul de lansare, s-au numărat Tănase, Exarhu şi actorul Marius Manole care au povestit despre cum şi-au descoperit pasiunile.

Unii oameni îşi descoperă pasiunile de mici, alţii la fel, doar că ajung să şi le schimbe pe parcursul vieţii- nu neapărat doar o dată-, iar alţii află ce vor să facă mai târziu, schimbând, poate mediul. 

La evenimentul de lansare al Bibliotecii de esenţe, şase profesionişti au venit să vorbească despre cum şi-au descoperit esenţa, pasiunea:  Marius Manole ,Răzvan Exarhu,Iulian Tănase, Dan Bălănescu, chef Sara Alexander şi Dan Byron. Primii trei şi-au descoperit pasiunile în mod diferit şi la vârste diferite, însă ştiu că ceea ce fac acum este despre esenţa lor. 

Actorul Marius Manole (39 de ani) se consideră norocos, este unul dintre acei oameni care au descoperit de mici copii ce vor să facă în viaţă. El şi-a dat seama de la doi ani, când l-au dus părinţii la teatru, la îndemnul unui prieten. Atunci a văzut pe scenă un cal viu, pe care a venit Tamara Buciuceanu-Botez, în „Chiriţa în Iaşi”. S-a speriat şi a „zbughit-o din sală”, însă locul acela, din rândul trei, nu o să îl uite niciodată.  El nu avea să aibă un cal viu pe scenă, dar avea să aibă un Marcedes real. „S-au mai schimbat timpurile, s-au mai schimbat brandurile”, a glumit actorul. 

„Am fugit atunci, dar m-am reîntors şi mi-am dat seama că teatrul e un loc foarte bun de joacă. Te joci un pic mai serios, dar te joci”.

Un alt moment revelator, după cum îl numeşte actorul, a fost atunci când părinţii justificau ce făceau cei din această breaslă, spunând „lasă, că e actor”. Astfel, şi-a spus „că e bine...ăştia fac ce vor ei”. 

„Mi-am zis, <<asta e meseria perfectă care să-mi justifice toată viaţa>>. Mi-am zis că pot să fac tot ce vreau, iar lumea o să zică, <<lasă, e actor>>”.

Când şi-a anunţat părinţii că o să dea la actorie, mama sa l-a întrebat „adică cum? Ca Stela şi Arşinel?”. Cel mai probabil, crede Marius Manole, dorinţa i-a fost sădită într-un fel, de tată, care era un tip vesel la petreceri. 

„Cred că de la el am asta, îmi plăcea să ţin audienţa vie, să îi atrag pe oameni. Acolo am simţit eu că sunt important. Acum sigur că ascund nişte frustrări mai mari sau mai mici,  dar oricum, ideea asta de a fi în centru universului şi de a te arăta pe tine, pe cât e de stranie, pe atât e de atractivă”. 

Dacă ar fi fost bine să facă altceva cu viaţa lui s-a întrebat mai târziu, după 15 ani de teatru, după ce a stat închis acolo, unde i se părea că e locul său sigur, pentru că, în ciuda aparenţelor, nu este prea sociabil, deşi „dă senzaţia”. Şi-a dat însă seama că nu ar fi trebuit să fie altceva, pentru că a descoperit în teatru ceea ce contează cu adevărat pentru el, a surprins esenţa. 

Marius Manole nu îi înţelege pe prietenii care, întrebaţi ce anume îi pasionează, răspund, „păi, dacă ar fi după mine...”.  „Nu înţeleg ce înseamnă asta, <<dacă ar fi după mine>>...cam după cine e? Sunt nişte scuze din astea... Eu unul înţeleg de ce nu îţi urmezi instinctele. Asta cu banii...Toţi am fost săraci. Am venit în Bucureşti cu o pernă şi cu o bucată de geamantan. Nu ţine asta la mine.  Ori pasiunea aia nu mai e pasiune, pentru că altfel nu poţi fără ea. Şi schimbi..Dar e o chestie de curaj şi de asumare a unui lucru dacă vrei să te întâlneşti cu pasiunea. Te mai duci şi tu spre ea, îţi iei viaţa în mâini. Îţi zici <<vreau să fac flori de plastic>>. Bravo, fă flori de plastic dacă asta îţi place”.

Actorul, care joacă în 23 de piese în prezent, a recunoscut că face multe compromisuri, dar le face î meseria sa. „Joc în 23 de piese, ceea ce e foarte mult pentru un actor, dar recunosc că am o capacitate de muncă foarte mare şi reuşesc să-mi organizez cumva mintea...Sigur, am cinci spectacole foarte proaste, dar nu din cauza mea. Eu în rest nu fac altceva, nu calc, nu am copii, nimic altceva decât teatru”. „Şi instagram”, l-a completat Răzvan Exarhu. 

„Când n-o să mai fiu bun acolo, atunci nu o să mai fiu nimic”, a mai spus actorul Marius Manole.

Răzvan Exarhu (48 de ani) este jurnalist, om de radio, bucătar şi a scris „Fericirea e un ac de siguranţă”. Când era mic, a vrut să se facă păpuşar, căci tatăl lui era actor la teatrul de păpuşi din Brăila. Tatăl, însă, nu l-a lăsat, a vrut ca fiul să devină preot, „pentru că se câştiga, evident, mult mai bine slujindu-l pe domnul nostru Iisus Hristos decât ca păpuşar”.

Spaima lui Exarhu era că va ajunge profesor de engleză sau franceză, dar până acolo, din jenă faţă de părinţi, a decis să îşi ia un job, gând care i-a cauzat insmonii, „pentru că erau nişte concerte de jazz pe care le pierdeam dacă mă duceam la nişte interviuri”. Aplicase pentru postul de corector la ziarul „Cotidianul”, dar se dăduse pe pile. „M-am liniştit, m-am dus la concert”.

Ulterior a ajuns să dea concurs la radio, la Pro Fm, când a prezentat şi primul buletin de ştiri, lucru care îl scotea din sărite. 

„Eram chiar foarte foarte chinuit şi uram radio-ul, şi nu înţelegeam ce fac acolo, dar nici nu-mi venea o idee mai bună”.

Îi displăcea ceea ce făcea, profund, dar avea un „virus al jocului” în el care, în combinaţie cu plictiseala, modifica ştirile. „Începea să se râdă, ceea ce nu era bine”.

„Am fost detaşat disciplinar la emisiunea de dimineaţă....de asmenea, nu mă simţeam foarte  bine pentru că exista un desfăşurător fix, dar eram lăsat să improvizez, scriam horoscopul.”

A avut momente de satisfacţie în scrierea horocopului. Pentru că avea „probleme” cu anumite zodii- căci se gândea la persoane pe care nu le suporta- îl scria gândindu-se precis la anumiţi oameni. „...le spuneam explicit că o să-şi spargă ochelarii, că o să-şi rupă piciorul. Era o doamnă care mă suna în fiecare zi...mă ruga să o las mai uşor cu zodia taur. ..ei i se întâmplau toate lucrurile pe care le anunţam”.  

Când a părăsit radio-ul şi s-a îndreptat spre meseria de bucătar, a fost o trecere care, în accepţiunea sa, nu are logică. Răzvan Exarhu nu mai voia să facă ce făcea până în acel moment, pentru că simţea că intră într-o buclă. 

„Ce făceam eu la radio în fiecare zi, în momentul ăla, era zero. Se terminase dorinţa mea de a face radio, pentru că aveam nevoie să învăţ alte lucruri, şi aşa am făcut comunicare, advertising, am ajuns în bucătărie, şi acolo am descoperit un nou limbaj care mi se potriveşte. Într-un fel foarte ciudat, pentru mine şi pentru toată familia mea, eu mă descurc bine în bucătărie, nu pot să spun de ce...”

Cât despre pasiunile pe care le urmăm în viaţă, Răzvan Exarhu spune că nu crede în zicala conform căreia trebuie să visezi şi vei face ceea ce îţi propui. „Eu nu cred că  foarte mulţi dintre noi ajung să facă ceea ce îşi doresc, sau nici măcar nu ştiu că îşi doreau un anumit lucru. Şcoala ajutătoare de gândire pozitivă sau cum să faci bine în viaţă face foarte mult rău oamenilor pentru că le dă sentimentul că ar putea toţi să găsească acelaşi lucru.”

Scriitorul Iulian Tănase (44 de ani) are două mari pasiuni, scrisul şi vorbitul la radio. Îi invidiază pe oamenii care şi-au descoperit pasiunea de mici. Copil fiind, viitorul scriitor n-a avut prea multe cărţi în casă...„ceea ce a contat ulterior, pentru că, atunci când am ajuns în Bucureşti, am ajuns să-mi cumpăr compulsiv cărţi. Chiar dacă nu le citesc, îmi place să am cărţi, măcar aşa, din snobism...”.

În 1994, când tocmai ce se stabilise în Bucureşti, a aflat de un concurs de debut, la editura Cartea Românească. Nu scrisese „mare lucru” până atuci, dar s-a dus să se intereseze.L-a primit Maria Ivănescu, soţia regretatului poet Cezar Ivănescu. După ce i-a oferit detaliile despre concurs, i-a pus o întrebare care aproape l-a încuiat: dumneavoastră ce sunteţi? 

„Şi eu am spus că sunt scriitor, dar am spus aşa, cu foarte multă nonşalanţă, în condiţiile în care nu scrisesem mai nimic până la momentul ăla. Dar aşa mă simţeam eu....E important cum te simţi tu şi cum te raportezi la tine”

Reacţia Mariei Ivănescu a venit printr-un zâmbet maliţios, îşi aminteşte scriitorul, care adaugă că era şi foarte politicoasă. Auzind că scrie poezie, aceasta l-a întrebat ce poeţi citeşte, iar Tănase a reuşit să spună „doar atât, Mircea Dinescu şi...pauză”. Totuşi, a continuat Iulian Tănase, a avut dreptate.

„Eu am avut dreptate să spun că sunt scriitor, pentru că am devenit ceea ce credeam că sunt deşi nu eram atunci.” 

Biblioteca de esenţe este un proiect creat la iniţiativa Silva.Timp de 6 săptămâni, reactivează cel de-al doilea etaj al librăriei şi transformă spaţiul într-un carusel al esenţelor.