Măiestria lui Tarara
0Ediţia din 2014 a celui mai important şi, de fapt, a unicului eveniment cultural de o asemenea anvergură, care poartă numele ilustrului compozitor, Concursul Internaţional „George Enescu”, s-a desfăşurat în condiţii aparte
Text de Corina Bura
Autonomizată faţă de festival prin decalarea ei cu un an, competiţia, care a cuprins patru secţii (vioară, pian, violoncel, compoziţie), s-a bucurat de atenţia sporită a mass-media şi de un concert inaugural special la care şi-au dat concursul distinşi laureaţi ai unor ediţii precedente. Deşi se desfăşoară într-un format deja cunoscut, concursurile internaţionale sunt întotdeauna pline de neprevăzut şi tocmai acesta din urmă le dă o calitate aparte prin diversitatea soluţiilor tehnice pe care o oferă şcolile interpretative şi anumite tendinţe menite să împrospăteze stilurile, toate bineînţeles în folosul artei muzicale.
Competiţia propriu-zisă a început cu secţiunea vioară, la startul căreia s-au aliniat un număr mare de concurenţi (62), fapt care demonstrează că evenimentul s-a bucurat de o mare atenţie pe plan internaţional, că şi-a revenit pe deplin după marea întrerupere care a avut loc în anii ’70. Structura şi dificultăţile concursului au dat mult de gândit şi, în final, au evoluat doar 42 de violonişti, toţi cu un excelent nivel de pregătire.
Luptă pentru trofee
După desemnarea celor 12 concurenţi care au intrat în cea de-a doua etapă a început adevărata luptă pentru trofee. Publicul a avut ocazia să cunoască diversele tendinţe ale şcolilor celebre asupra repertoriului clasic impus: din Coreea de Sud şi Japonia (candidaţii cu cea mai numeroasă participare, impecabil puşi la punct din punct de vedere tehnic, şlefuiţi la academii europene, care au cântat pe instrumente valoroase), din Rusia şi din Europa de Vest. Juriul a fost alcătuit din nouă personalităţi foarte cunoscute, dar sensibil diferite ca formaţie, stil interpretativ propriu şi perimetru de desfăşurare profesională. Cei 12 candidaţi au evoluat pe o curbă pronunţat ascendentă, cu accent pe muzicalitate, pe lirism chiar în lucrări destinate altădată exclusiv virtuozităţii. Rând pe rând, ei şi-au demonstrat capacităţile artistice în opusuri beethoveniene purtătoare de conţinut filosofic, în delicatele teme ale Rondourilor scrise de Schubert sau înfioratele şi dramaticele prelucrări ale Fanteziilor aparţinând lui Schumann.
Pentru etapa a III-a, ca în jocul Agathei Christie, „au rămas doar şase“… Pe scena Ateneului aleşii s-au desfăşurat pe minunatele sonorităţi ale sonatelor lui Debussy şi Ravel, sau în clar-obscurul neliniştitorului Brahms. Patru dintre concurenţi şi-au încercat abilităţile artistice pe Sonata a II-a în fa de Enescu (inedită şi foarte rafinată interpretarea lui Fédor Roudine), în timp ce Bae Wonhee, alături de remarcabilul pianist Peter Wittenberg, a redat cu mare fineţe Suita „Impresii din copilărie“ op.28 de acelaşi compozitor. Pentru lucrarea enesciană obligatorie, cuplul Tarara/Vakova a ales sublima Sonată a III-a „în caracter popular românesc“, căreia i-a conferit o impresionantă interpretare prin justeţea construcţiei, bogăţia timbrală, acurateţea textului încărcat de indicaţiile autorului şi sensibilitatea personală.
Competiţie strânsă
În urma deliberării, juriul a desemnat cei trei finalişti: Bae Wonhee – 27 de ani, violonistă cu execuţii tehnice perfecte dublate de o extraordinară sensibilitate şi feminitate –, Fédor Roudine – 22 de ani, care a adoptat soluţii foarte personale, emanaţii ale unui temperament debordant – şi Ştefan Tarara – 28 de ani, de origine română, exponent al şcolii celebrului Zakhar Bron. Tarara a convins atât prin perfecţiunea realizării tehnice, expresivitate, cât şi prin atitudinea mai conservatoare, agrementând cu gust bunul stil european, amintind de Generaţia de Aur postenesciană. Finala s-a desfăşurat alături de orchestra filarmonicii bucureştene la pupitrul căreia s-a aflat Daisuke Soga. Wonhee Bae, căreia i s-a decernat premiul al III-lea, a înglobat în Concertul pentru vioară op. 35 de Ceaikovski multe idei artistice care i-au amplificat suflul romantic. A urmat Fédor Roudine care a tălmăcit cu un sunet expresiv, fin şi elaborat zbuciumul valurilor sonore ale Concertului pentru vioară op. 47 de Jean Sibelius; tinereţea, talentul şi charisma i-au fost răsplătite cu prestigiosul premiu II. Marea revelaţie a competiţiei a reprezentat-o Ştefan Tarara căruia i s-a decernat Marele Premiu şi Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de Enescu. În interpretarea aceluiaşi Concert de Ceaikovski – oferind publicului şi cunoscătorilor oportunitatea de a asista la o audiţie comparată – s-au remarcat luminozitatea sunetului, echilibrul tempo-ului, claritatea şi monumentalismul în construcţia discursului muzical, agogica şi atitudinea scenică adecvate.
Obţinerea acestor distincţii a fost cu atât mai preţioasă cu cât s-a desfăşurat în cadrul unei competiţii foarte strânse, cu concurenţi apropiaţi în ce priveşte pregătirea foarte bună, talentul şi desigur experienţa, fiecare fiind deţinătorii unor premii şi medalii de la alte concursuri internaţionale de interpretare. Să aşteptăm cu încredere competiţia din 2016…
George Georgescu, preşedintele primului concurs
Lansarea oficială a Concursului Internaţional „George Enescu“ a avut loc în septembrie 1958, în cadrul primei ediţii a Festivalului Internaţional omonim. Preşedintele juriului pentru competiţia de vioară a fost George Georgescu, dirijor şi director al Orchestrei Filarmonice din Bucureşti. Până în 1970, evenimentul s-a desfăşurat din trei în trei ani, concomitent cu festivalul. Apoi, a mai avut loc tocmai în 1991 şi, după încă o întrerupere, în 1999. Din 2001, de când Festivalul „Enescu“ s-a organizat o dată la doi ani, până în 2011, Concursul a făcut parte din structura evenimentului. În 2013, din motive financiare, competiţia a fost amânată pentru anul următor. Ulterior, s-a hotărât desfăşurarea concursului din doi în doi ani, alternând cu ediţiile festivalului. Cea mai recentă ediţie a concursului a avut loc în 2014.