Maia Morgenstern şi fiul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de afişe care promovează „Tangou final“, spectacolul Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti, muşcă fără milă din carnea de beton a stâlpilor şi din retina nevinovată a trecătorilor obişnuiţi. Publicitatea agresivă, îmbrăcată în hârtie ieftină îţi poate manipula negativ intuiţia, făcân­du-te să crezi că ai de ocolit încă o şuşă, din noianul celor care parazitează carierele unor mari actori. Nu este del

Primul spectacol în care s-au întâlnit pe aceeaşi scenă o mamă şi fiul ei, o actriţă de performanţă şi un actor aflat la începutul carierei, este o întâlnire cu un text viu, o regie discretă şi eficace şi două interpretări care se înţeleg din priviri.

Maia Morgenstern şi Tudor Aaron Istodor au venit duminică în Parcul „Lumea Copiilor" din sectorul 4 pentru a juca în faţa unui public pasager, format din mulţi copii şi părinţi luaţi prin surprindere de oferta culturală. Dar asta nu a contat. Nivelul reprezentaţiei a fost mult peste medie, chiar şi în condiţiile în care mirajul spectacolului de teatru a fost sabotat de scena improvizată, de huruielile motoarelor de pe pista de carting situată în spatele decorurilor şi de instalaţiile aflate la vedere: cablurile încălecate şi reflectoarele ineficiente, care au funcţionat în plină lumină naturală.

Maia Morgenstern joacă rolul unei foste stele de cinema, Valeria Duran, care s-a retras subit, în plină glorie, şi s-a claustrat inexplicabil într-o cameră de hotel. Timp de 20 de ani nu a scos vreo vorbă, învăluindu-şi viaţa în mister. Tudor Istodor este Diego Goldstein, un reporter imberb care o convinge pe actriţă să-i acorde un interviu. Este, mai întâi, intimidat de personalitatea puternică a divei; treptat, pe măsură ce îşi declară admiraţia faţă de rolurile ei, care l-au făcut să viseze, jurnalistul îi câştigă încrederea şi reuşeşte să pătrundă, cu reportofonul deschis, dincolo de zidurile care protejează amintirile traumatizante ale actriţei.

Sunt scene de intimitate, între doi posibili viitori amanţi, dar Maia Morgenstern şi Tudor Istodor reuşeşc să treacă peste ele discret, fără să producă stânjeneală în rândul publicului.

Spectacolul este un tur de forţă electrizant pentru Maia Morgenstern, iar studenţii care îl vor vedea pot lua un curs rapid de actorie de nivel superior, pentru că rolul comprimă o întreagă şcoală de actorie.

Drama îi furnizează Valeriei Duran, actriţă dependentă de medicamente şi alcool, replici care funcţionează ca ironii la adresa lumii strălucitoare a showbizului sau ca atacuri la adresa breslei jurnaliştilor. Actriţa a fost forţată să îşi ucidă copilul, în pântece, când acesta era doar „un mormoloc", doar ca să-şi păstreze aura de tinereţe invincibilă, care vinde atât de bine filmul comercial. Un jurnalist i-a divulgat secretul şi a aruncat-o în depresie.

În locul ei, studiourile au ales o altă actriţă, care „ştia să urle mai tare", cu pielea mai fină şi mult mai dispusă la compromisuri. Iar „cei care adulmecă hoituri" şi care distrug o viaţă pentru un titlu de ziar şi-au găsit alte victime. „Tangou final", producţie care va putea fi văzută în această toamnă, la sediul Teatrului Evreiesc de Stat, te ţine în priză ca un thriller şi sparge momentele de tensiune cu umor de calitate.

La finalul spectacolului de sub o oră şi jumătate, un bărbat de până în 40 de ani, îmbrăcat în tricou, şlapi şi pantaloni trei sferturi i-a spus fiicei pe care o ţinea pe genunchi: „Tati, o vezi pe doamna de pe scenă? A fost «Fecioara Maria» în filmul cu Iisus. E printre cele mai mari actriţe din lume!".

Info

Tangou final
de Mario Diament
Regia: Moshe Yassur
Scenografia:
Constantin Ciubotariu
Cu: Maia Morgenstern, Tudor Aaron Istodor

* * * *

Mai multe pentru tine:
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea