Lucrarea „Aubusson vu par Cristian Sida”, inaugurată la Aubusson cu ocazia sărbătorii muzicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aubusson vu par Cristian Sida

Lucrarea „Aubusson vu par Cristian Sida”, realizată între anii 2021 - 2022 de artistul vizual Cristian Sida, a fost inaugurată săptămâna aceasta în Franţa cu ocazia sărbătorii muzicii (La Fête de la musique).

Potrivit artistului, lucrarea, care măsoară 70 de metri pătraţi (7 x 10 metri) reprezintă „un colaj de referinţe culturale şi geografice subiective”, transpuse pe pânză cu acril, spray, marker, vernis.

„Facultatea de Arte si Design din Timişoara are legături vechi şi solide cu primăriile din Mericourt şi Aubusson, care auînceput printr-o serie de rezidenţe artistice şi care, ulterior, au fost urmate de participarea studenţilor de la secţia Tapiserie, în anul 2016, la o rezidenţă de creaţie, ocazie cu care studentele noastre au avut ocazia să viziteze La Cité Internationale de la Tapisserie, centrul mondial al tapiseriei, localitatea din regiunea Limousin fiind inscrisa în Patrimoniul UNESCO”, arată Cristian Sida.

„Acest fapt a fost posibil cu sprijinul domnului Michel Moine, primar al Aubussonului, prieten vechi, şi nu în ultimul rând al lui Richard Marcziniak, preşedinte A.I.A.P. (Association Internationale des Arts Plastiques) Palier, fără de care aceste rezidenţe, de care facultatea noastră a beneficiat începând cu anul 2013, nu ar fi fost posibile”, a mai declarat artistul.

Inaugurarea lucrării murale a lui Cristian Sida se înscrie în seria evenimentelor culturale şi a procesului de internaţionalizare al Universităţii de Vest din Timişoara.

Cristian Sida este unul din cei mai în vogă artişti vizuali români contemporani, cu zeci de expoziţii în ţară şi străinătate la activ. Pe lângă numeroase expoziţii în galerii franceze, în ultimii ani a finalizat o serie de picturi murale monumentale care colorează clădirile din Mericourt, în Regiunea Nord Pas de Calais, în cadrul unui proiect al Muzeului Louvre/ Lens. În 2012 a fost invitat de onoare al oraşului francez Saint-Lô, pentru a realiza o lucrare monumentală de 12 metri pentru Primărie, în cadrul Festivalului Internaţional Taches-Taches.

Artistul este, de mai mulţi ani, pe jumătate rezident în Franţa unde participă la proiecte de anvergură. De asemenea, a susţinut, ca lector invitat, mai multe conferinţe de artă la Université Paris 8 şi la École Supérieure d'Art de Lorraine(Metz).

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online