Limba latină la Alba Iulia

Săptămâna trecută a avut loc la Alba Iulia un colocviu internaţional al Uniunii Latine consacrat originilor latine ale civilizaţiei europene. Uniunea Latină funcţionează pe lângă UNESCO şi a mai fost prezentă în ţara noastră şi cu ocazia altor evenimente asemănătoare, chiar dacă nu de amploarea celui recent.

Au participat personalităţi culturale din Franţa, Spania, Italia, Brazilia, Republica Moldova şi, fireşte, România, ambasadori, secretari de stat, profesori şi studenţi.

Colocviul nu şi-a ales întâmplător tema. În România, ca şi în alte ţări din aria romanică (Franţa, de exemplu), are loc de câtăva vreme o dezbatere susţinută despre importanţa studiului latinei şi, în general, al umanioarelor în şcoală. Numărul de ore afectat disciplinelor umaniste a fost necontenit redus în programele şcolare. Consecinţa asupra capacităţii formatoare a şcolii este evidentă, deşi în continuare ignorată. Ca şi consecinţa asupra capacităţii unei culturi şi a unei limbi de a rezista deznaţionalizării în condiţiile, bunăoară, ale unor presiuni oficiale de felul celor la care a fost supusă în regimul sovietic şcoala din Republica Moldova şi din Bucovina de nord.

Colegii noştri de peste Prut au descris reformele repetate ale învăţământului şi limbii, da, ale limbii române, prin care sovieticii au încercat s-o rupă de baza ei romanică şi au explicat eşecul, până la urmă, al acestei tentative prin încăpăţânarea generaţiilor succesive de români din graniţele fostului imperiu de la Răsărit de a păstra caracteristicile limbii lor de origine latină, ca şi literele, mereu ameninţate sau înlocuite de slovele chirilice.

Metisajul lingvistic

Provocările sunt altele astăzi în România, dar nu mai puţin grave. Odată cu globalizarea, se produce inevitabil un fenomen de metisaj lingvistic. Nu de azi, de ieri, şi nu doar la noi. La mijlocul anilor '60, René Étiemble publica deja o carte intitulată ironic „Parlez-vous franglais?".

Nu se pune problema de a bloca sau, măcar, de a încetini fenomenul cu pricina, apărând puritatea uneia sau alteia dintre limbi. Dar e necesară dezvoltarea unei conştiinţe clare a originii şi naturii acestor limbi, afectate de metisaj îndeosebi în vocabular, care e partea cea mai schimbătoare, dar a căror structură gramaticală rămâne mai mult timp fidelă originii. Vocabularul limbii române poartă în mult mai mare măsură urmele lăsate de vorbitorii străini care au trecut peste noi în decursul secolelor decât gramatica, latinească de la început şi până în prezent, cu neînsemnate modificări.

Importanţa şcolii

Legătura cu şcoala nu e greu de făcut. Am semnalat participanţilor la colocviu unul din primele texte ale lui Titu Maiorescu, din 1863, referitor la rostul studiului latinei în gimnaziu. Actualitatea demonstraţiei lui Maiorescu se datorează felului în care el mută accentul de pe limbă ca atare pe „tărâmul moral" al „educaţiunei" şi examinează capacitatea formatoare a latinei şi a literaturii clasice.

Opinia lui Maiorescu este că nicio limbă şi nicio literatură, veche sau modernă, precum şi nici o altă disciplină ştiinţifică nu pot ajuta educaţia, la fel de bine ca latina, să-şi atingă scopul. Acest scop constă, spune Maiorescu, în „nimicirea mărginirii egoistice a omului şi supunerea lui sub raţiunea lucrurilor". Limba şi literatura latină joacă acest rol fundamental în educaţie prin „obiectivitatea" lor, atât de diferită de capricioasa subiectivitate a noastră, a modernilor, incapabili cum suntem să ne supunem legii şi normei.

Absenţa orelor de latină reprezintă un handicap major al şcolii româneşti, de care reformatorii, moştenitori ai ideii comuniste de politehnizare a învăţământului, ar trebui să ţină seama, dacă nu doresc să ajungem la pierderea conştiinţei identităţii noastre romanice şi, în fond, naţionale.

"Opinia lui Maiorescu este că nicio limbă şi nicio literatură, veche sau modernă, precum şi nicio altă disciplină ştiinţifică nu pot ajuta educaţia, la fel de bine ca latina, să-şi atingă scopul."