La cererea publicului, încă o reprezentaţie Lord of the Dance – „Dangerous Games“ la Bucureşti

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La o săptămână după ce biletele la primul show Lord of the Dance din Bucureşti au fost epuizate, artiştii vor mai susţine, în aceeaşi zi, la cererea publicului, o nouă reprezentaţie.

Spectacolul va avea loc de la ora 17.30, accesul făcându-se începand cu 16.30. Echipa celor mai îndrăgiţi dansatori din lume îşi propune să ofere publicului bucureştean o experienţă unică, printr-o coregrafie inovatoare şi o producţie elaborată, extrem de bine adaptată noilor tehnologii. Primele 400 de bilete ce vor fi cumpărate online în perioada 19-23 martie beneficiază de un preţ special, cu 15% mai mic faţă de preţul la care biletele vor putea fi achiziţionate după această perioadă.

„Dangerous Games” este o spectaculoasă punere în scenă a unei binecunoscute şi iubite capodopere, Michael Flatley fiind coregraful şi regizorul proiectului, în timp ce Gerard Fahy s-a ocupat de producţia muzicală. Show-ul a avut premiera in 2014 la London Palladium, culminand si cu aniversarea celor 20 de ani de cand Flatley a devenit o senzatie internationala. Dupa acest moment a urmat un turneu mondial, cu reprezentatii ce au avut loc cu sala inchisa in tari precum Canada, Irlanda, Germania, Germania, Australia si, bineinteles, Romania. Odata cu acest spectacol, Flatley si-a mai implinit un vis: a debutat pe Broadway, unde timp de 8 saptamani a impresionat si emotionat mii de oameni, atat prin intermediul dansului, cat si prin intermediul unor productii mult mai grandioase.

Lord of the Dance: Dangerous Games continuă să fie un mare succes în întreaga lume, având un mix surprinzător de dans şi muzică, de contemporan şi tradiţional, toate construite sub umbrela talentului şi a pasiunii pentru artă. Pentru acest show au fost păstrate câteva nume celebre din „Lord of the Dance”, dar productia este reimprospatata de proiectii holografice 3D, efecte speciale, roboti dansatori, acrobati de talie mondiala si, bineinteles, cea mai mare si talentata echipa de dansatori irlandezi.

Spectacolul va ajunge pe 13 aprilie 2018 la Sala Palatului din Bucuresti, unde va sustine doua reprezentatii in aceeasi zi, iar biletele pentru al doilea spectacol sunt disponibile incepand de astazi, 14 martie. Acestea se gasesc online pe MyTicket.ro, iabilet.ro, eventim.ro, blt.ro, startickets.ro si in magazinele Carrefour, Vodafone, Orange, Humanitas, Germanos, Carturesti, Diverta, OMV, Flanco si la Sala Palatului..  Primele 400 de bilete beneficiaza de o reducere de 15% si pot fi achizitionate in perioada 19-23 martie la urmatoarele categorii de pret: adica acestea vor fi: 170 lei (categoria 3), 210 lei (categoria 2), 255 lei (categoria 1) si 295 lei (categoria VIP). Dupa epuizarea celor 400 de bilete preturile vor fi urmatoarele:  200 lei (categoria 3), 250 lei (categoria 2), 300 lei (categoria 1) si 350 lei (categoria VIP).

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet