Kitsch-ul bate gongul

mai des în Capitală, în provincie fiind mai multe spectacole bune şi profesionist făcute decât în Bucureşti. "Cred că teatrul kitsch este, în primul rând, destul de impotent ca mijloace

mai des în Capitală, în provincie fiind mai multe spectacole bune şi profesionist făcute decât în Bucureşti. "Cred că teatrul kitsch este, în primul rând, destul de impotent ca mijloace stilistice. El amestecă foarte multe modalităţi de expresie, fără niciun fel de coerenţă; nu reuşeşte să comunice într-o direcţie ce are de comunicat. Este un teatru aglomerat, îngălat stilistic. ţine în primul rând de neputinţa de a-şi alege o modalitate stilistică şi de aceea recurge la un amalgam. Este un teatru de piaţă, de Obor, ca o tarabă cu beculeţe colorate, obscur şi aşezat pe acelaşi palier cu inutilitatea". Regizorul Radu Afrim crede că teatrul monumental, declamativ, care se accentuează printr-un erudism nejustificat este mai aproape de kitsch decât cel contemporan, care aduce cuvinte "nasoale" pe scenă. "Kitsch-ul este o modalitate foarte bună să vorbim despre lumea în care trăim. Întotdeauna am adus în spectacolele mele ceva direct de pe stradă, cu riscul de a le părea, unora, kitsch. Totuşi, o metaforă savantă, la care un regizor ţine prea mult mi se pare mult mai
chicioasă
. Teatrul în formă pură, atent făcut, ca să nu fie cumva kitsch, mi se pare că miroase a rasism estetic", spune Radu Afrim. "Kitsch-ul n-are nimic a face cu regizorii tradiţionali sau netradiţionali. Nu ţine de o anumită încadrare. Un spectacol poate să fie prăfuit, dar corect executat. şi regizorii tineri, şi cei mai în vârstă pot monta piese kitsch", declară Mihaela Michailov. Care sunt totuşi spectacolele care se încadrează în această tipologie? "Un spectacol inutil mi se pare
Chicago
, pentru că aglomerează nişte tehnici pe care nu reuşeşte să le fundamenteze. Nu se pot învăţa regulile musicalului după două-trei lecţii predate de un regizor din Spania. Acest spectacol nu a găsit forţa să aprofundeze şi nici nu are cum, de aceea cade într-un derizoriu absolut. Este o mostră de teatru ameţit, fără îndoială, kitsch, o formă de mimare şi impotenţă stilistică", consideră criticul Mihaela Michailov. Un alt spectacol acuzat de lumea teatrală de impostură artistică este "Îmblânzirea scorpiei", montat la Teatrul Naţional din Constanţa de regizorul american Paul Bargetto. O altă "piesă-mileu" este "Lucrezia Borgia", de la Teatrul Naţional, o expoziţie de costume fabuloase, decor greoi şi inutil, care se schimbă o dată la câteva minute. Un spectacol-eşec, de paradă, cu un conţinut deloc fructificat de viziunea regizorul Cristian Ioan.