„Istoria deschisă” a agenţilor acoperiţi

De-a lungul vremii, termenul de „agent acoperit” a cunoscut o evoluţie destul de sinuoasă în funcţie nu numai de contextul informativ, ci şi de cel politic.

În general, se admite că o persoană în această postură este un agent care,  din însărcinarea unei agenţii/serviciu de informaţii/contrainformaţii, îşi ascunde identitatea reală sau îşi asumă una nouă în scopul de a se infiltra într-o organizaţie, structură (politică, socială, media) pentru a capta încrederea membrilor acestora în vederea obţinerii de date confidenţiale sau a  le capta încrederea în scopul desfăşurării unor acţiuni viitoare de manipulare.

În ceea ce priveşte agenţii care acţionează peste hotare, cât şi pe plan intern, există două feluri de „acoperire”: cea „oficială”, care se referă la „deghizarea” unui ofiţer de informaţii în diplomat sau într-un alt tip de funcţionar guvernamental, şi  cea „neoficială” în cadrul căruia agentul îţi „însuşeşte” diverse identităţi (jurnalist, om de afaceri, turist).  

O definiţie dificilă

Fiecare din aceste posturi îşi are avantajele şi dezavantajele sale. În ceea ce priveşte atu-urile agenţilor acoperiţi neoficiali (în terminologia americană şi a NATO- NOC), de care ne vom ocupa cu predilecţie, se referă la faptul că pot  avea acces la cele mai variate medii şi mai multă „liberate de mişcare”. Dezavantajele constau în faptul că trebuie să îşi asigure singuri mijloacele de subzistenţă, iar comunicarea cu „Centrala” este mai dificilă în condiţiile în care, faţă de prima categorie, nu dispune de „canalele diplomatice”. Şi totuşi, în ciuda acestor dificultăţi, categoria agenţilor acoperiţi neoficiali este considerată drept una din sursele cele mai importante de informare şi de influenţare, aceasta din urmă funcţie fiind considerată una din cele una din cele mai importante atribuţii ale ofiţerilor de informaţii sub acoperire, atât plan intern, cât şi extern.

De cele mai multe ori sunt folosite persoane care deja fac parte din organizaţiile, structurile vizate, fără a i se cunoaşte statutul real, dar există şi cazuri în care are loc o acţiune de infiltrare ulterioară care constă în crearea pentru  viitorii agenţi acoperiţi a unei noi identităţi, a unei „legende”, biografii fictive.

 „Agenţii sub acoperire neoficială ” acţionează şi pe plan intern, mai ales în cadrele politice (partide, organizaţii sociale) sau acelea de influenţare a opiniei publice (mediile).

Definirea statutului de „agent sub acoperire” este dificilă, dat fiind că, de-a lungul vremii, i s-au atribuit funcţii, atribuţii variate, dar se poate spune că această entitate este una din cele mai vechi din evoluţia mediului informativ, s-a păstrat şi s-a „îmbogăţit” pe parcursul întregii sale evoluţii şi şi-a păstrat actualitatea, făcând aşadar parte dintr-o „istorie deschisă”. Această problemă a preocupat nu numai pe specialişti, ci şi mediile, ceea ce, în afara intenţiei plauzibile de a informa marele public, a dat loc la răstălmăciri, exagerări sau chiar manipulări politice.

Cum arătam, practica agenţilor sub acoperire însoţeşte întreaga istorie a activităţilor informative, a spionajului. Vom aminti câteva din cazurile cele mai interesante mai ales în ceea ce priveşte faptul că ea a fost folosită în  contexte din cele mai deosebite, de la cel politic la acela militar, de la cel diplomatic. la cel al mediilor, al jurnaliştii.

Un „premergător”

…este considerat a fi Eugene Eugène François Vidocq (1775 –1857), cel care, în 1811, înfiinţează „Brigade de la Sûreté” care ca sta la baza unei poliţii politice. Cei mai mulţi dintre funcţionarii acesteia acţionau ca agenţi sub acoperire, numărul lor crescând în mod constant. Vidoq se ocupa personal de recrutarea şi instruirea acestora, el însuşi acţionând uneori în această postură. În tot cazul, este de remarcat că acest corp de agenţi sub acoperire avea atribuţii mai ales în mediul politic.

Click aici pentru a citi continuarea articolului!