Ironie fără cuvinte

Teatru-dans şi pantomimă în noua producţie a trupei lui Dan Puric.Spectacolul „Noi“, al companiei de teatru „Passe Partout DP“, este o captivantă demonstraţie de inteligenţă, umor şi sensibilitate.

Trupa lui Dan Puric este cu totul schimbată, faţă de formula care umplea sălile cu „Made in Romania“, „Costumele“, „Hic sunt Leones“, dar preia multe din reflexele foştilor componenţi.

Există aceeaşi dorinţă de a transmite totul prin pantomimă, muzică şi dans. Compus din zeci de secvenţe aleatorii, spectacolul „Noi“ este o formă inventivă de divertisment, în care ironia face regulile jocului. Umorul este domolit, recurent, de pasaje cu puternică încărcătură lirică.

Spectacolul reduce la absurd critica teatrală din România, talk-show-urile inepte, semnalează problemele cuplurilor moderne sau falsa comunicare în societate şi ar putea fi un foarte bun show de televiziune, datorită scenelor scurte şi percutante.

Publicul a explodat, la final, eliberându-se, prin aplauze, de toată tensiunea pozitivă acumulată în două ore. Este admirabil, însă, ce s-a putut face cu mijloace minime şi un buget auster, câtă improvizaţie a putut încăpea pe cm², în absenţa tehnologiei! Un spectacol „ecologic“, ca un protest alb într-o lume cenuşie, în care ideile sunt adevăratele efecte speciale.

23 de actori-regizori

Spectacolul are mare priză la public şi multe reuşite, dar şi scene în surplus, prea codificate şi care rămân neînţelese. „Noi“ ar trebui să treacă prin acelaşi proces sănătos de sintetizare ca şi „Don Quijote“, jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

„Noi“ este un spectacol unitar şi prudent, în care se simte lipsa unui creier care ar fi trebuit să-l scurteze cu cel puţin 20%, pentru a reţine doar cele mai bune elemente. Fenomenul de diluare periclitează acurateţea cusăturii.

Montarea nu aparţine unei singure persoane, întreaga echipă semnând şi regia. Dan Puric a fost doar la câteva repetiţii, dar le-a lăsat mână liberă regizorilor-actori. Le-a permis să reuşească (sunt scene care copleşesc prin candoare şi ingeniozitate), dar să se şi călească prin greşeală.

Apoi, chiar dacă sunt 23 de artişti, sunt puţine momente în care izbucneşte forţa conglomeratului. La trupa veche se simţea dominaţia mecanismului - când urcau toţi actorii pe scenă te cotropeau ca o armată. În producţia „Noi“ au lipsit tocmai delicioasele momente de dans sincronizat, care au făcut trupa celebră.