Ipoteză. Cum arăta Hattie, fata de care se îndrăgostea Oscar Wilde în timpul turneului din SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 1882, Oscar Wilde vizita SUA, în cadrul unui turneu de carte, scopul său fiind acela de a le aduce americanilor estetismul britanic şi de a scăpa totodată naţiunea de materialismul ei pe care îl considera vulgar. În timpul turneului, scriitorul s-a îndrăgostit de o fată pe care o numea „Hattie”, iar un biograf de-al său crede că i-a descoperit identitatea, scrie The Guardian.

„Când mă gândesc la America, îmi vine în gând numai cineva ale cărui buze sunt ca petalele sângerii ale unui trandafir de vară, ai cărui ochi sunt două agate maro, care are fascinaţia panterei, curajul unei tigroaice şi graţia unei păsări. Dragă Hattie, acum realizez că sunt absolut îndrăgostit de tine, şi pentru totdeauna”, îi scria Wilde misterioasei Hattie în timpul turneului său de 10 luni în America de Nord. 

Identitatea fetei nu a fost niciodată cunoscută, însă recent, Matthew Sturgis, autorul unei noi biografii a autorului „Portretului lui Dorian Gray”, a declarat pentru The Guardian, că în urma cercetărilor sale, cel mai probabil Hattie era Harriet Crocker, fiica „frumoasă, luminoasă, plină de viaţă şi bogată” de 23 de ani, a unui magnat al căilor ferate din San Francisco. 

„Biografii nu se ating de subiect şi nici nu speculează cu privire la cine ar putea fi. În timpul perioadei sale în America, Wilde era adesea întrebat despre viaţa sa privată- deşi, după cum spunea, şi-ar fi dorit să aibă o viaţă privată despre care să fie întrebat. A făcut câteva referiri răzleţe cu privire la faptul că a întâlnit o fată drăguţă în Washington...dar Hattie nu a apărut în acele discuţii”, a declarat Sturgis pentru cotidianul britanic. 

Charles Crocker, tatăl lui Harriet, făcuse avere ca fondator al Central Pacific Railroad, în 1861. Fratele său a deţinut o gaerie de artă în Sacramento pe care Wilde a vizitat-o. De asemenea, domnul şi doamna Crocker erau trecuţi pe lista invitaţilor la prima lectură a lui Wilde.

Wilde i-a scris lui Hattie în 1882, la scurt timp după plecarea din San Francisco, iar la un moment dat, i-a mărturisit unui prieten că şi-a pierdut inima în San Francisco. Căutând prin documentele vremii, biograful a găsit o relatare din presa locală unde se spunea că la lectura lui Wilde, pe hol „se revărsau frumuseţea, bogăţia, inteligenţa şi rafinamentul San Francisco-ului”, menţionându-i şi pe domnul şi doamna Crocker. 

Detaliul care nu se potriveşte 

Un singur detaliu nu se potriveşte cu descoperirea biografului: ochii. Conform familiei şi unui portret făcut de Giovanni Boldini (foto: dreapta), Harriet avea ochii albaştri, nu căprui. Sturgis spune că e posibil ca scriitorul să nu fi reţinut bine. Cât despre părul roşu din portret, biograful consideră că este cel care l-a făcut pe Wilde să o compare cu o tigroaică.

În portretul realizat de Boldini este reprezentată o femeie cu părul lung şi roşcat, şi cu trăsături faciale mai degrabă masculine. Singurul nepot al lui Wilde, Merlin Holland, a declarat că descoperirea a fost „absolut fascinantă”. 

Mama lui Wilde spera ca acesta să îi aducă  o mireasă americancă, însă Wilde s-a căsătorit în 1884, cu o irlandeză pe nume Constance Lloyd, cu care a avut doi copii. Ulterior, a avut o aventură cu Lord Alfred Douglas, al cărui tată avea să-l acuze pe scriitor de indecenţă. Wilde a murit la Paris, în 1900. Cât despre Hattie, aceasta s-a căsătorit cu un american în 1887, şi s-a mutat la New York, într-o vilă dăruită de tatăl ei. A călătorit adesea în Europa şi a murit tot în Paris, în 1935. 

 

Mai multe pentru tine:
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model