Incinerare sau înhumare: istoria controversei stârnite de moartea lui Sergiu Nicolaescu
0Moartea regizorului Sergiu Nicolaescu şi dorinţa sa pentru a fi incinerat în loc să fie înhumat a deschis o nouă dezbatere publică cu privire la aceste două ritualuri de înmormântare.
Arhiepiscopia Bucureşti a făcut un apel către familia regizorului Sergiu Nicolaescu pentru ca cineastul să fie înmormântat după obiceiurile creştine, însă apropiaţii acestuia doresc să îi respecte în totalitate dorinţa testamentară, cea de a fi incinerat la Crematoriu Vitan Bârzeşti. Totuşi, pentru a nu afecta în vreun fel imaginea lui Sergiu Nicolaescu, Biserica s-a oferit să acopere cheltuielile de înmormântare ale acestuia.
De asemenea B.O.R. nu susţine practica necreştină a incinerării, deoarece aceasta se împotriveşte credinţei ortodoxe pe care au fost întemeiate hotărârile Sfântului Sinod din anii 1928, 1933 şi din 5 iulie 2012.
Înhumare versus incinerare: vechime, universalitatea ritualurilor
Există o concepţie modernă legată de incinerare, care plasează acest ritual funerar în rândul acelora ce se doresc a fi în afara religiei. Dacă urmărim evenimentele istorice vedem că o serie de lideri comunişti, care s-au declarat a fi atei, au optat pentru ritualul incinerării. De aici percepţia colectivă că trebuie să fii ateu ca să doreşti să fii incinerat.
Lucrurile sunt departe de a se prezenta doar în acest mod. Omul religios, încă din preistorie şi antichitate, a oscilat, în funcţie societatea în care trăia, între cele două ritualuri funerare. Există exemple de populaţii întregi care au preferat un ritual în locul altuia sau pe amândouă în acelaşi timp.
Populaţia daco-geţilor este un exemplu cu care arheologii şi istoricii de la noi se confruntă. Pe întreg spaţiul ocupat azi de ţara noastră, în perioada în care această populaţie a fost majoritară, se găsesc până într-o sută de morminte, care în cea mai mare proporţie nu aparţin acestei dacilori, ci sclavilor de altă religie sau a populaţiilor care erau în trecere. Doar urmărind acest exemplu nu putem spune că dacii au fost atei!
Cele două practici, înmormântarea şi incinerarea, ridică anumite concepţii diferite despre om şi demnitatea lui, fiecare ritual postulând că este fie cel mai vechi, cel mai răspând sau cel mai în comuniune cu credinţele persoanei în cauză. Biserica Ortodoxă consideră însă că incinerarea mai ridică şi o sumă de probleme, în ceea ce priveşte pe credincioşi ei, de ordin teologic, bisericesc şi moral.
Citeşte şi:
Relaţia lui Sergiu Nicolaescu cu Nicolae Ceauşescu şi nomenclatura comunistă
Mitul strămoşilor în „epopeea naţională“: Dacii, Columna şi Burebista
A murit Sergiu Nicolaescu! Interviu cu regizorul: În film, i-am ucis copilul lui Mihai Viteazul
«Filmele istorice româneşti sunt pline de minciuni!»
Vechimea sau noutatea unui ritual, precum şi universalitatea sa nu poate constitui o instanţă hotărâtoare pentru valoarea, justificarea raţională, impunerea, menţinerea sau desfiinţare lui. De asemenea nu putem să considerăm, luând aceste criterii ca un obicei să fie bun sau rău. În ceea ce priveşte incinerarea versus înmormântarea întrebarea cu privire la vechimea, universalitatea sau prioritatea în timp a unui ritual faţă de altul este poate la fel de vechi ca ritualurile în sine. Răspunsul nu este concludent pentru că amândouă există din vechime, când izolate una de alta, când una lângă alta, când combinate. Există afirmaţii care spun că practica înhumării este mai veche şi mai răspândită decât incinerarea, dar dovezile pe care se bazează ţin tocmai de ceea ce arheologii ar putea să găsească, ori dacă un cadavru este ars, multe din elementele, care s-ar prezerva în pământ pentru a fi descoperite, sunt pierdute.
Cercetarile arheologice, pentru timpurile preistorice, în urma săpăturilor făcute în Spy, Predmost (Moravia), Cromagnon, Langerie-Basse, Aurignac, Manthon, Chapelle-aux-Saints (Franţa) şi în alte locuri arată practicarea înhumării încă din era paleolitică, dar acestea se bazează pe scheletele descoperite. Cele mai vechi înregistrări ale incinerării, care pot fi documentate, apar în era neolitică, cum rezultă din cercetarile dolmenurilor (pietrelor funerare) din Finistere (Portugalia), fiind în uz apoi de-a lungul întregii ere de bronz. Totuşi acest lucru nu exclude ideea ca incinerarea să nu se fi practicat din paleolitic.