Interviu Harta interactivă prin care cunoaștem Bucureștiul prin prisma romanelor citite. „Literatura devine parte din viață, nu ceva izolat, ținut sub un clopot de sticlă“

„Harta Literară“ transformă lectura într-o formă de explorare urbană. Proiectul reunește locuri din cărți, autori și fragmente care recompun Bucureștiul prin literatură – de la Calea Victoriei la Ferentari, de la Cișmigiu la Berceni.

Imaginează-ți că ești pe stradă, cu o hartă deschisă în față. Pe ea cauți fragmente de romane, scene și locuri care se leagă de poveștile orașului. În loc de repere turistice, apar locuri din cărți, scene din ficțiune și trasee care refac, pas cu pas, orașul scris de autori din ultimele două secole. Așa arată Harta Literară, proiectul care pune literatura pe străzile Bucureștiului și transformă lectura într-o formă de explorare urbană. Realizată de ONG-ul Tech and Tonic, harta reunește locuri reale și fragmente de ficțiune, invitând cititorii să descopere orașul prin ochii scriitorilor care l-au locuit și imaginat. Pe hartă se regăsesc spații din cărți, repere ale istoriei literare și locuri unde iubitorii de lectură se întâlnesc astăzi – de la Calea Victoriei la Ferentari, de la Cișmigiu la Berceni.

Ideea Hărții s-a născut cu mai bine de un deceniu în urmă și a prins viață abia recent, odată cu o finanțare AFCN. În doar câteva luni, echipa a reușit să transforme o idee veche într-o platformă vie, care continuă să crească prin contribuțiile comunității și prin traseele tematice ce redau Bucureștiul ca text: interbelic, școlar, contemporan, feminin. „Weekend Adevărul“ a stat de vorbă cu Cristina Foarfă, manager de proiect, despre cum s-a construit Harta Literară, despre orașul regăsit în literatură și despre cum poate lectura să creeze comunități. 

„Weekend Adevărul“: Când a apărut pentru prima dată ideea acestei hărți și ce drum a parcurs până să devină un proiect real?

Cristina Foarfă: Ideea Hărții Literare e foarte veche. În urmă cu 12-13 ani lucram ca project manager la o platformă de recenzii de cărți și interviuri cu scriitori, care era atunci foarte relevantă. Scriam mult despre cărți, luam interviuri scriitorilor, dar simțeam nevoia să scoatem literatura din cadrul ei obișnuit. Și mi-a venit atunci ideea asta, a Hărții – e o combinație între faptul că sunt genul de animal urban căruia îi place să umble prin oraș foarte mult, dar îi place și să citească. S-au legat lucrurile în mintea mea și mi-am zis: „De ce nu facem o hartă interactivă a locurilor care apar în cărți?“. Am încercat să o realizăm, am mers cu prezentarea la ușa agențiilor de publicitate și a brandurilor, căutând finanțare. În mod evident, era un proiect costisitor și n-am găsit banii. Acum vreo doi ani am fondat ONG-ul Tech and Tonic, împreună cu câțiva prieteni, cu gândul de a analiza impactul tehnologiei asupra societății și de a o folosi în mod creativ. Când am văzut un apel de finanțare de la AFCN, mi-am amintit de idee și le-am spus colegilor: „Ce-ar fi să aplicăm cu Harta?“. Toată lumea a fost de acord, pentru că e un proiect care combină tehnologia cu cultura și poate avea un impact real.

La începutul proiectului, ce v-a motivat cel mai mult – dorința de a aduce literatura mai aproape de oameni sau nevoia de a păstra o memorie culturală a orașului?

Ideea principală a fost să aducem literatura mai aproape de oameni. Și să o facem într-un mod diferit, care să atragă atenția, care să fie altfel și să iasă din prezentarea „scorțoasă“, în care este de obicei pusă literatura la școală. Practic, noi am vrut să împrietenim oamenii cu literatura, făcând-o parte din viața lor de zi cu zi. Uite, merg pe Calea Victoriei – ce frumos să aflu că aici s-au întâmplat o grămadă de lucruri din cărți. Și mai interesant de atât: mă duc în Ferentari și aflu că sunt scriitori care au scris despre Ferentari. Aflu că Berceniul e plin de literatură... Nimeni nu s-ar fi așteptat. Spui „Berceniul literar“ și lumea începe să zâmbească. Apoi descoperi că a scris și Bogdan Alexandru Stănescu despre Berceni, și Komartin, și Andrei Zbîrnea, și Perpelea. Sunt mulți autori care au scris despre aceste locuri. Așa oamenii încep să vadă altfel și literatura, și locurile prin care trec. De fapt, asta am vrut să facem: să creăm un spațiu intermediar între literatură și oraș – un spațiu ficțional în care te plimbi prin povești, dar poveștile sunt adânc înrădăcinate în realitate.

O poveste plămădită din entuziasm și tehnologie

Harta combină tehnologia, partea vizuală și documentarea literară. Cum a arătat procesul din spate, astfel încât platforma să fie și riguroasă, și ușor de explorat?

În primul rând, procesul a fost foarte rapid. După ce am primit finanțarea de la AFCN, a trebuit să dezvoltăm totul în șase luni: platforma, activitățile, lansarea, conținutul. Practic, în două luni am avut platforma gata din momentul în care ne-am apucat – ceea ce părea o nebunie la început. Și programatorii, și oamenii din jur ne-au spus că nu e un proiect care să poată fi făcut în două luni. Dar am reușit, pentru că n-aveam de ales și pentru că toată echipa a intrat într-un soi de frenezie. Partea tehnică se dezvolta în timp ce noi documentam și adăugam locurile în platformă. A fost important să avem o bază solidă de conținut, iar aici ne-a ajutat mult documentarea Andreei Răsuceanu, mai ales prin „Dicționar de locuri literare bucureștene“ (Editura Humanitas), care a fost pentru noi o referință, mai ales pentru literatura clasică. Pe literatura contemporană n-am avut o metodă foarte strictă la început. Am pornit de la cărțile care ne erau dragi și care ne veneau primele în minte când vorbeam despre anumite locuri. Dacă spui Ferentari, te gândești imediat la Adrian Schiop – nu poți să nu-l incluzi. Totul s-a întâmplat repede, procesele au mers în paralel și, uneori, ne prindea noaptea. Țin minte că aveam ședințe la ora unu, pentru că nu aveam altă opțiune.

Bucureştiul, între straturile ficțiunii și traseele literare

Ce se întâmplă, de fapt, cu relația dintre cititori și oraș, atunci când un text literar este adus înapoi în spațiul care l-a inspirat, mai ales în Bucureștiul care s-a tot transformat de-a lungul timpului? 

Eu cred că e o formă de apropiere – și de oraș, și de literatură. În momentul în care faci conexiunile astea, începi să privești orașul cu alți ochi. Nu te mai oprești la nivelul superficial, la „ce trafic e prin București“ sau „iar nu s-a ridicat gunoiul“, ci începi să vezi straturile mai profunde. Înveți să-i recunoști valoarea simbolică, valoarea culturală, toate straturile de sens, de viață socială, de istorie trăită, care se reflectă în literatură. Nu e vorba doar de patrimoniu, e vorba, de fapt, de o viață a orașului, de un spirit al orașului, care se reflectă în literatură.

De exemplu, e fascinant să urmărești cum este un loc reflectat în literatură de-a lungul timpului sau de către autori diferiți. Cel mai bun exemplu e Cișmigiul. Pe hartă avem o mulțime de asocieri cu Cișmigiul: poți vedea cum era el în secolul al XIX-lea, cum apare la scriitorii din secolul XX, cum e descris în poezie, cum se regăsește în proza contemporană. Toate astea îți schimbă relația cu orașul și cu literatura. Literatura devine mult mai personală, pentru că începi să relaționezi cu ea. Uite, omul acesta a scris despre Cișmigiul în care eu merg zilnic, cu copilul la locul de joacă sau în drum spre serviciu. Dintr-odată, locul capătă o altă semnificație, una intimă. Și așa se produce un transfer: literatura devine parte din viață, nu ceva izolat, ținut sub un clopot de sticlă.

Venind vorba despre straturi, Harta Literară propune și câteva trasee tematice. Printre cele mai populare se numără literatura interbelică, literatura școlară și cea scrisă de femei. Sunt acolo autori din perioade foarte diferite – de la anii ’20 până la prezent. Cum se leagă între ele aceste trasee și ce imagine a orașului se conturează din ele?

Practic, traseele de acolo sunt gândite de noi și vom gândi mai multe trasee asemănătoare. Inclusiv ne gândim la a face un soi de trasee afective – să mergem pe o anumită temă, să mergem pe „Bucureștiul îndrăgostelilor“, pe „Bucureștiul întâlnirilor“, „Bucureștiul femeilor“. Traseele acestea, mai ales traversând mai multe epoci, înseamnă a te uita la oraș dintr-o anumită perspectivă – practic, să mergi în adâncime, dintr-un anumit unghi. Pentru că noi, poate, de multe ori, nu ne gândim, de exemplu, cum era reflectat Bucureștiul în literatura interbelică. Asta dacă e să ne uităm la interbelic – o temă foarte populară, ținând cont că noi avem acest cult al interbelicului, toată această perioadă pe care o idealizăm. Și atunci, hai să mergem pe interbelic în profunzime, să vedem cum trăiau oamenii din perioada aceea. Uitându-ne în cărți, vedem cum era viața lor, la ce magazine mergeau, ce tip de mobilă își luau, care erau dramele lor, unde ieșeau la o prăjitură, la ce cofetărie mergeau. Practic, este un fel de zoom in, dar pe verticală, în profunzime. Cred că aceste trasee au și o aplicabilitate practică, mai ales apropo de literatura școlară. Un profesor poate să le spună elevilor de la clasă: „Hai să mergem pe urmele lui Eliade!“. Eu cred că, dacă aș mai fi elevă, mi s-ar părea mult mai drăguț să merg pe urmele lui Eliade prin oraș și să aflu despre literatură mergând pe Mântuleasa, pe Popa Soare, pe Bulevardul Carol, decât să stea cineva să-mi predea în clasă. Sigur, una nu o exclude pe cealaltă, dar cred că e un mod foarte practic de a apropia elevii de literatură.

„Orice loc poate avea o valoare literară: o șaormerie, o intersecție, o bancă în parc“

Oamenii pot veni cu sugestii de cărți sau de locuri care ar merita să fie marcate pe hartă? Cum se transformă proiectul atunci când comunitatea devine parte din el?

Implicarea comunității e un lucru foarte important pentru noi, și se vede în mai multe feluri. Se vede în locurile pe care oamenii ni le propun, în cărțile pe care le recomandă, dar și în felul în care reacționează la proiect. Sunt scriitori care vin și ne spun: „Aș vrea să-mi văd cartea pe hartă“ – și pentru noi e o mare bucurie. Avem, practic, două tipuri de comunitate: publicul larg și comunitatea culturală. Mai avem și o echipă de voluntari absolut minunată. Mulți dintre ei au venit spre noi după ce au participat la tururile literare pe care le-am organizat. Oamenii vin cu idei, vin cu energie, iar asta dă hărții o deschidere foarte mare. E o idee simplă, dar care atinge ceva profund. Nu e un proiect elitist sau greu de înțeles. E un proiect cu care poți relaționa imediat, indiferent de cât de mult citești sau ce tip de cultură ai.

Crezi că inițiativele de acest tip pot inclusiv să motiveze lumea să citească și să schimbe percepția asupra lecturii?

Eu sper că da. Cred că genul acesta de proiecte, luate împreună, pot crește apetitul pentru lectură. Harta e singurul proiect interactiv de acest fel, dar există și alte inițiative care privesc literatura din unghiuri diferite sau o scot din cadrul ei tradițional. Toate laolaltă pot face ca oamenii să se apropie mai mult de scriitori, de texte, de lumea literară. Totuși, cred că școala rămâne esențială. Dacă nu ți-ai format cât de cât niște mecanisme ale lecturii atunci când ești elev – plăcerea de a citi, bucuria de a descoperi că o carte nu e o obligație, ci o sursă de bucurie – e mai greu să le descoperi mai târziu. Cu oricâte proiecte am veni noi, baza se formează acolo. Mai cred că e important contactul direct cu scriitorii. Sunt oameni care întreabă, pe bune: „Dar există scriitori români în viață?“. Da, există – sunt vii, foarte vii, și chiar mișcă lucruri. Ne dorim ca Harta să ajute și în sensul acesta: să aducă scriitorii mai aproape de public. Să poți, de exemplu, să te plimbi prin oraș cu un autor, pe urmele unei teme – Bucureștiul optzecist, poetic, sau al lui Mircea Eliade. E un alt tip de relație cu literatura.

Redescoperim orașul, redescoperim țara

Cum vedeți extinderea proiectului în alte orașe din România? Știu că urmează deja o etapă nouă, către două alte orașe. Ce anume ar trebui citit mai departe, în sensul extinderii hărții?

Momentan, noi am mai obținut fonduri AFCN și vom extinde proiectul la Brașov și la Iași. Ne dorim foarte mult să-l extindem și în alte orașe mari și o să căutăm resurse pentru că extinderea către un oraș implică, pe de o parte, dezvoltare tehnică, pe de altă parte, documentare, evenimente – implică o grămadă de lucruri. Extinderea nu e atât de simplă precum pare – a face un nou modul de oraș sau o zonă din țară. Dar căutăm soluții să ne dezvoltăm și în alte orașe și, de fapt, ce ne-am dori noi foarte mult ar fi să ajungem și în comunitățile mici. Am început să facem acest lucru, de exemplu, printr-o colaborare cu EduCaB, prin care am avut acces la aproape 70 de biblioteci din țară. Am avut niște discuții cu bibliotecarii și ei își doresc să existe astfel de proiecte în comunitățile lor. Sigur, o comunitate mică nu are amploarea culturală a Bucureștiului – n-o să poți să pui mii de locuri pe harta respectivă –, dar pentru oamenii din comunitate, și dacă pui zece locuri, pentru ei sunt importante.

Ce te-a învățat pe tine lucrul la Harta Literară despre București? Sau mai degrabă felul în care literatura continuă să locuiască în el?

M-a învățat că absolut orice loc poate avea o valoare literară. Orice loc – că vorbim de o șaormerie, că vorbim de un mall, că vorbim de o intersecție, de o bancă în parc, că vorbim de ANAF, de Spitalul Bagdasar, absolut orice loc are are valoare literară. De ce? Pentru că literatura înseamnă viață. Și viața se întâmplă peste tot. Viața nu se întâmplă numai în centru și în locurile frumoase. Și literatura se întâmplă absolut peste tot. Cel puțin mie asta îmi place foarte mult – să ajung întâmplător într-un colț de București, deschid harta pe telefon și zic „iată câte lucruri s-au întâmplat aici“. Asta m-a învățat și mi se pare foarte frumos. E un lucru pe care, poate, îl știam dinainte, dar acum, văzând atâtea locuri puse pe hartă, e mult mai simplu să le vizualizez și să conștientizez cu adevărat lucrul ăsta. 

De unde să începem cu harta? De unde ai propune să pornim?

Fiecare să înceapă de la el de acasă, de la el de la muncă, din traseele lui obișnuite, zilnice. Adică nu aș zice „începeți de la Cișmigiu“. Nu. Fiecare să înceapă de la el de acasă. Să deschidă harta, să se localizeze, să vadă ce e prin jur. S-ar putea să dea peste cinci scriitori care au scris despre cartierul respectiv. Apoi, când se duce la job sau la magazin, să se uite ce e în jur. Despre asta vorbim, de fapt, despre un soi de proximitate literară și culturală. Asta ne-am dori, ca oamenii să își dea seama că literatura este efectiv în toate locurile în care merg și trăiesc ei. Că pot avea surpriza, cum a avut cineva chiar la lansarea Hărții Literare – s-a uitat și a zis că cineva scrisese despre blocul lui. Era un fragment literar localizat exact la adresa respectivă. Și era fascinat. Probabil că asta va stârni o curiozitate, că va face pe cineva să citească respectiva carte, doar ca să vadă cum a fost reflectat blocul sau cartierul în carte.