Gala Muzicilor tradiţionale la Catedrala „Sfântul Iosif“ din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turneul Naţional “Comorile Persiei”  aduce muzica inspirată de relaţia dintre om şi divinitate, în perioada 11-30 ianuarie.

Arhidieceza Romano-Catolică Bucureşti împreună cu Asociaţia culturală “Nirmal Art” prezintă în premieră Gala muzicilor tradiţionale ce va avea loc la Catedrala „Sfântul Iosif” în ziua de sâmbătă, 14 ianuarie, la ora 19.30 (după liturghie). Concertul face parte din turneul de muzică sufi „Comorile Persiei” care are loc în importante instituţii de cultură din România în perioada 11 - 30 ianuarie.

Publicul va beneficia de patru recitaluri inedite susţinute de artiştii iranieni Saeed Dadkhah şi Hossein Sanaei, Anne Marie Ene şi percuţionistul indian Avadhut Kasinadhuni, grupul de muzica bizantină Cantores Ecclesiae şi solista de muzică tradiţională Ioana Marin. Melodiile seducătoare ale maqamurilor vor fi interpretate la instrumente specifice - setar, kamancheh, tabla -  şi vor fi brodate pe versurile poeţilor sufiţi Hafez şi Rumi. Înălţătoarele ragasuri indiene vor prinde contur în sunete de vioară şi tabla, iar muyica romanească va fi prezentă în toată dulceaţa exotismului ei în incantaţii bizantine şi melodii străvechi.

 „Este un vis devenit realitate. Îmi doresc de foarte mulţi ani să realizez un astfel de spectacol în care să aduc împreună aceste tipuri de muzică savantă şi tradiţională, fiecare cu acordajul propriu şi în care melodia este dezvoltată în straturile ei cele mai subtile.

Sunt muzici care intră adânc în conştiinţa umană, care produc stări cu mult superioare euforiei date de muzica clasică europeană, de jazz sau de rock. Ascultând aceste muzici ale Orientului, ajungi într-o stare de meditaţie şi într-o zonă de sublimare a spiritului”, spune Cleopatra David, muzicolog, iniţiatoarea proiectului.

Muzica Orientului, aproape de noi 

A fost nevoie ca Jordi Savall să îl descopere pe Dimitrie Cantemir pentru ca noi să ne dăm seama care este locul lui in istoria muzicii universale. Muzica lui Cantemir este scrisă pe maqam-uri otomane. Un demers demn de lăudat este cel al Asociaţiei Anton Pann, al cărei lider, Constantin Răileanu, a realizat, atât în zona spectacolului, cât şi în cea ştiinţifică legătura dintre arta lui Dimitrie Cantemir, Anton Pann şi muzica din zilele noastre, potrivit unui comunicat de presă.

Comorile Persiei aduc muzica inspirata de relatia dintre om si divinitate, asemenea poeziei lui Rumi

Asociaţia culturală “Nirmal Art” prezintă în premieră în România turneul de muzică sufi „Comorile Persiei” în perioada 11 - 30 ianuarie 2017. Turneul va conţine concerte, workshop-uri şi conferinţe ce se vor desfăşura în importante instituţii de cultură.

Concertele turneului Comorile Persiei vor demola două mituri: cel al inaccesibilităţii muzicii clasice şi cel al armoniei ca unic limbaj al acesteia. Ne aflăm în faţa muzicilor Orientului, pe cât de melodioase şi de accesibile, pe atât de elaborate. Muzica clasică persană este modală şi monodică, asemănătoare din punct de vedere al concepţiei celei bizantine şi celei indiene, potrivit unui comunicta de presă.

Universul cultural sufi

Muzica sufi are rol devoţional şi de meditaţie şi este practicată de membrii comunităţii ce poartă acest nume. Cultura sufi îşi are rădăcinile în India medievală (pe teritoriul actualului Pakistan) şi este răspândită astăzi în Persia, Liban, Turcia şi India. În centrul acestei filosofii se află sentimentul iubirii reciproce dintre Dumnezeu şi oameni, respingând ideea inaccesibilităţii lui Divinului. De-a lungul secolelor, poeţii sufi au devenit cunoscuţi în întreaga lume: Rumi, Hafiz, Bulleh Shah, Amir Khusrow sau Khwaja Ghulam Farid.

Programul manifestărilor:

Concerte

Filarmonica Braşov: 11 ianuarie 2017, ora 18.30

Filarmonica Ploieşti: 13 ianuarie 2017, ora 19.00

Catedrala Sf. Iosif Bucureşti: 14 ianuarie 2017 - Concert de gală, ora 19.30

Filarmonica „Mihail Jora” Bacău – 16 ianuarie 2017, ora 18.30

Biblioteca Municipală Oneşti: 17 ianuarie 2017, ora 17.30

Ateneul Popular Focşani: 18 ianuarie 2017, ora 19.00

Ateneul Român: 21 ianuarie, ora 19.00

Radio Cluj 25 ianuarie 2017, ora 19.00

Sala Radio Romania Bucuresti (de confirmat) 29 ianuarie, ora 19.00

Workshop în cadrul Conferinţelor Brăiloiu

Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti: 20 ianuarie, Sala de vizionari Mediateca, ora 18.00

Workshop la Academia de Muzica „George Dima” din Cluj: 26.01.2017

Conferinţă pe tema poeziei persane:

Universitatea Bucureşti: 23 ianuarie 2017, ora 18.00 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două