FOTO Şase fotografi români, finalişti la cea mai mare competiţie de fotografie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Una din fotografiile semnate Ioana Moldovan, finalistă la categoria „Viaţa de zi cu zi“. FOTO: Ioana Moldovan

Şase fotografi români, Adi Bulboacă, Ioana Moldovan, Radu Dumitrescu, Alex Andriesi, Sorin Rechitan şi Rareş Taciu, au fost selectaţi pe lista scurtă la cea mai mare competiţie de fotografie din lume, Sony World Photography Awards, Premiul cel mare este de 25.000 de dolari.

În lista scurtă au fost selectaţi, la fiecare dintre cele 10 categorii, 10 fotografi din toată lumea. Câştigătorii vor fi desemnaţi pe 20 aprilie, când va fi desemnat şi fotograful anului ales dintre aceştia.  Potrivit organizatorilor, citaţi de news.ro, au fost înscrise 227.596 de fotografii pentru Sony World Photography Awards. Competitorii de pe lista scurtă se bat pentru premii constând în echipamente digitale Sony de profil şi pentru includerea în acest an într-un album al câştigătorilor. 

Fotograful anului va primi în plus un premiu de 25.000 de dolari, iar cel mai bun de la categoria Open - 5.000 de dolari. De asemenea, sunt oferite echipamente în valoare de 30.000 de euro universităţii câştigătoare de la categoria Student Focus.

Cei şase finalişti români sunt nominalizaţi la categorii diferite. La secţiunea profesioniştilor concurează Adi Bulboacă (la categoria „Arhitectură“) cu o serie de fotografii realizate la Hotelul Silver Beach din Ungaria şi Ioana Moldovan (la categoria „Viaţa de zi cu zi“).

Foto: Adi Bulboacă, Shortlist, 2017 Sony World Photography Awards

Ioana Moldovan, fotojurnalistă independentă, intră în competiţie tot cu o serie de fotografii care surprind viaţa doctoriţei Floarea Ciupitu, care de 30 de ani oferă servicii medicale pentru comunitatea din satul Gângiova (judeţul Dolj).

Foto: Ioana Moldovan, Shortlist, 2017 Sony World Photography Awards

La secţiunea Open, Radu Dumitrescu e nomitalizat la secţiunea „Cultură“, cu o fotografie întitulată „Rugăciunea“. În ea apare o femeie de 76 de ani, care trăieşte într-o casă fără electricitate şi care îşi citeşte rugăciunile la lumina lumânărilor.

Foto: Radu Dumitrescu, Shortlist, 2017 Sony World Photography Awards

Pe lista scurtă mai sunt Alex Andriesi - la categoria Enhanced - cu fotografia „Departe de gravitaţie“ şi Sorin Rechiţan (la categoria „Natură“). Juriul a fost impresionat de fotografia în alb negru a lui Rechiţan în care e surprins un alpinist pe Muntele Belukha din Republica Altai din Rusia.

Foto: Alex Andriesi, „Departe de gravitaţie“, Shortlist, 2017 Sony World Photography Awards

Foto: Sorin Rechiţan, categoria „Natură“, Shortlist, 2017 Sony World Photography Awards

De asemenea, Rareş Taciu participă la categoria „Tinereţe“, unde sunt înscrişi fotografi cu vârste între 12 şi 19 ani, în care fiecare dintre concurenţi au prezentat o singură imagine, pe tema „Frumuseţe“.

Foto: Rareş Taciu, finalist la categoria „Tinereţe“, 2017 Sony World Photography Awards

Fotografii italieni, cei mai numeroşi pe liste scurtă

Anul acesta s-au prezentat mai mulţi fotografi din Asia, din ţări precum China (90%); Myanmar (183%) Vietnam (108%); Philippines (71%) şi Hong Kong (73%), mai scrie news.ro. La Sony World Photography Awards 2017 sunt reprezentate 49 de ţări. Pe lista scurtă, cei mai mulţi participanţi sunt din Italia (22), Germania (17), Marea Britanie (15), China (14) şi Rusia (11). Artişti din Armenia, Cuba, Islanda şi Arabia Saudită s-au calificat pentru prima dată în această fază a concursului. 

Din juriul condus de curatorul britanic Zelda Cheatle mai fac parte editori foto, fotografi, jurnalişti, directori de reviste de specialitate.  Fotografiile câştigătoare vor fi expuse la Somerset House din Londra, între 21 aprilie şi 7 mai.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete