Florin Piersic, despre prima sa soţie: „Deşi viaţa ne-a despărţit, noi am rămas mereu aproape”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Povestea de dragoste dintre Tatiana Ieckel şi Florin Piersic a debutat la Paris în 1958

Tatiana Iekel, actriţă a Teatrului Mic din Bucureşti pe scena căruia a jucat întreaga viaţă, a murit la vârsta de 84 de ani, fiind înmormântată sâmbătă. Despre prima sa soţie, cu care a fost căsătorit timp de 14 ani din 1960 în 1974, Florin Piersic mărturiseşte că a fost "îndrăgostit definitiv" de ea.

„Tatiana, scumpa mea, de când ţi-ai luat zborul către stele, mă gândesc neîncetat la tine, la noi, la cum ai apărut în viaţa mea şi m-am îndrăgostit definitiv de tine, la cum ne-am iubit, la cum ne-am despărţit, la cum a apărut pe lume băiatul nostru pe care tu îl adorai şi de care eu sunt atât de mândru şi mai ales la cum am rămas prieteni, până la sfârşitul sfârşitului.

Eu, Florin, cu durere şi lacrimi în ochi şi în suflet, îţi sărut mâna şi îţi mulţumesc că mi-ai fost alături şi m-ai însoţit cu gândul tău bun, chiar şi atunci când am fost departe unul de celălalt. Dar tu ştii bine, că deşi viaţa ne-a despărtit, noi am rămas mereu aproape”, este mesajul lui Florin Piersic pentru Tatiana Iekel, prima sa soţie, care a fost înmormântă, sâmbătă.

Tatiana Ieckel a fost căsătorită cu Florin Piersic timp de 14 ani ani, fiind prima soţie a celebrului actor.
Povestea lor a debutat la Paris, în 1958, iar după doi ani s-au căsătorit. Căsnicia lor nu a durat decât până în anul 1974. Împreună cei doi au avut un fiu, Florin Piersic Jr.

Recent, Tatiana Iekel a interpretat-o pe Evelina în filmul „Sieranevada“ (2016), regizat de Cristi Puiu, rol pentru care a primit o nominalizare în acest an la Premiile Gopo la categoria Cea mai bună actriţă în rol secundar.

Revenire în filme, datorată fiului

Tatiana Ieckel a  jucat în filmele „Tată de duminică“ (1975), „Marele singuratic“ (1977), „Mai presus de orice“ (1978), „Advertising“ (2015), „Fix Alert“ (2016). Şi pentru „Un etaj mai jos“, actriţa a fost nominalizată la premiul Gopo pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar la gala Premiilor Gopo din 2016.
 

În 2006, a jucat în „Fix Alert“, în regia fiului ei.
„Am revenit în arenă stimulată de fiul meu, Florinel. Totul a început cu propunerea lui de a juca într-un scurtmetraj cu care el debuta ca regizor şi scenarist. Eu interpretam o pensionară ce nu o scoate la capăt cu facturile de intreţinere (…) ≤Reclama/Advertising≥ se numeşte acest scurtmetraj, care a fost prezentat la Festivalul Internaţional de la Sibiu, fiind premiat. Filmul l-a stimulat pe Florin să-şi continue cariera de autor total, de asta-dată cu un lungmetraj.

Fără niciun ban,  Florinel s-a încumetat să realizeze „Fix alert“, filmul care l-a impus în lumea artistica, prin îndrăzneală şi originalitate. Succesul lui m-a bucurat enorm, ca mama, dar şi ca interpretă. Pentru că Florin ne-a invitat pe mine şi pe tatăl lui, Piersic senior, să jucăm în acest puzzle cinematografic mai dificil, cu un subiect construit şi reconstruit pe parcursul filmului. Eu interpretam o batrână bolnavă de Alzheimer, iar amintirile ei se învalmasesc si ingreuneaza relatarile celorlalte personaje“, povestea actriţa, în 2006, într-un interviu din „Formula As“.

Tatiana Ieckel îşi exprima în acelaşi interviu bucuria de a devein bunică: „Fiul meu şi actrita Dorina Chiriac mi-au dăruit o nepoţică minunata, pe Sonia. Odată cu venirea ei pe lume, retrăiesc emoţiile din vremea copilariei lui Florinel“.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”