Filmul „Banat“ are premiera românească în prezenţa regizorului său italian şi a actorului Ştefan Velniciuc VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regizorul italian Adriano Valerio debutează în lungmetraj cu filmul „Banat“

Filmul “Banat (Călătoria)” va avea premiera oficială în cinematografele din România pe data de 1 aprilie, película fiind distribuită de microFILM. La premiera de gală, care va avea loc azi, 31 martie, de la ora 20.00, la Cinema Elvira Popescu, vor fi prezenţi regizorul italian Adriano Valerio, actorul Ştefan Velniciuc, producătorul Ada Solomon, precum şi o parte din echipa filmului.

De vineri, 1 aprilie, “Banat (Călătoria)” va putea fi văzut la Bucureşti (Cinema City AFI Cotroceni din AFI Palace Cotroceni, Grand Cinema & More din Băneasa Shopping Center, Cinema Elvira Popescu, Cinemateca Union, Cinema Muzeul Ţăranului), Bârlad (Cityplex Bârlad), Braşov (Cinema One din Coresi Shopping Center), Cluj-Napoca (Cinema Victoria), Constanţa (Cityplex din Tomis Mall), Focşani (Ansamblul Folcloric „Ţara Bârsei”), Odobeşti (Casa de Cultură), Slobozia (Casa de Cultură Galax), Târgu Mureş (Cinema Arta).

Din 8 aprilie, “Banat (Călătoria)” va rula şi la Baia Mare (Cinema Dacia), Bucureşti (Cinema Corso, Cinema Europa, Cinema Scala), Botoşani (Cinema Unirea), Craiova (Cinema Modern), Deva (Cinema Patria), Iaşi (Cinema Victoria, Cinema Republica), Piteşti (Cinema „Sebastian Papaiani”), Timişoara (Cinema Timiş).

Pelicula, care a fost proiectată în premieră mondială, în toamna anului trecut, la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia, în competiţia oficială a secţiunii Settimana Internazionale della Critica, a câştigat Silver Award la Luxor African and European Film Festival, Egipt, Premiul “Corso Salani” pentru cel mai bun lungmetraj la Trieste Film Festival, dar şi Premiul pentru cea mai bună imagine la Tirana International Film Festival.

Lungmetrajul de debut al regizorului Adriano Valerio este o coproducţie Italia, Bulgaria, România şi Macedonia, coproducătorul român fiind Ada Solomon prin compania Parada Film.

“Banat (Călătoria)” îi are în rolurile principale pe Edoardo Gabbriellini şi Elena Radonicich, iar Piera Degli Esposti şi Ştefan Velniciuc interpretează rolurile cheie ale poveştii filmului în Italia, respectiv în România.

Filmul spune povestea unor tineri aflaţi în plină criză: un moment suficient de apăsător îi privează pe Ivo şi Clara de libertatea de a visa. Sunt doi străini care îşi împart bunele şi relele vârstei de 30 de ani, precum şi dezamăgirea faţă de tot ce îi înconjoară. Clara a ieşit dintr-o relaţie de lungă durată şi e pe cale să îşi piardă locul de muncă. Ivo este şomer, iar frustrările îl împing spre o decizie radicală.

“Banat (Călătoria)” relatează povestea unei emigraţii în sensul opus celei obişnuite: nu din România în Italia, ci din Italia în România, în căutarea unui loc de muncă şi a fericirii. Este oare exilul din propria ţară singura cale spre împlinire?

Filmările au fost realizate anul trecut, scene importante fiind turnate în România la Voineşti (Târgovişte) şi la malul Mării Negre.

Adriano Valerio şi Ezio Abbate semnează scenariul lungmetrajului, scenografia filmului pentru scenele din România este realizată de echipa condusă de Adrian Cristea, iar monteurul filmului este Cătălin Cristuţiu.

Adriano Valerio este unul dintre cei mai talentaţi tineri regizori italieni. Scurtmetrajul său „37°4 S“ a câştigat în anul 2013 o Menţiune Specială la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes şi a fost remarcat în peste 60 de festivaluri internaţionale.

“Banat (Călătoria)” este o producţie a Movimento Film, cu Rai Cinema. Este coprodus cu Ars Digital, din Bulgaria, Kt Film & Media din Macedonia, Parada Film în coproducţie cu Hi Film, din partea României.

Mai multe pentru tine:
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte