FILMELE DIN ORAS

Tragedia unui Monstru Oricat de multe minuni ale transformismului ne-ar fi naucit de-a lungul timpului, oricat de apasat ne soptim, "nu este decat cinema", senzatia ramane, de fiecare data, una

Tragedia unui Monstru
Oricat de multe minuni ale transformismului ne-ar fi naucit de-a lungul timpului, oricat de apasat ne soptim, "nu este decat cinema", senzatia ramane, de fiecare data, una ciudata: vezi o tanara femeie splendida, asa cum a lasat-o Dumnezeu, aproape neatinsa de machiaj (cel putin astfel pare de la distanta), pasind pe covorul rosu de la Cannes cu o gratie princiara, fara sa trimita bezele publicului, iar peste o saptamana intri intr-o sala si dai de un Monstru ce raspunde aceluiasi nume: Charlize Theron. Un trup flasc, ducand multe kilograme in plus, ochi de-a dreptul porcini, cu pleoape cazute, fara sprancene, dinti ce impung gura abandonata mereu unui rictus al vietatilor gata de atac, toate acestea sunt o performanta ce a luat-o cu mult inaintea filmului propriu zis. Patty Jenkins, regizoare si scenarista incepatoare, lucrand in conditiile unei productii independente, dar pe urmele unor teme dragi Hollywood-ului (exclusii, paria societatii) si-a asumat riscul legendelor premergatoare si, deopotriva, pe cel al raportarii la "povestea adevarata", anuntata din generic. Prostituata Aileen Wuornos, "prima femeie criminala in serie", a existat. Condamnata la moarte, a fost executata dupa 12 ani de detentie, chiar in timpul turnarii filmului, pentru care si-a dat acordul. Toate aceste amanunte nu mai au, insa, importanta, o data instalat in fata ecranului. A fost candva o fetita ca multe altele. Avea tot dreptul sa se viseze actrita. Ca intr-un basm urat, s-a trezit insa "un monstru". Ceea ce apare pe ecran, intr-o brusca trecere de la reverie la groaza, chipul lui Charlize Theron mai sus descris, este imaginea reflectata in ochii altora, purtata de eroina ca un blestem. Ramane sa judecam daca femeia fara adapost, ingalata, cu spaime abia ascunse, este un monstru sau nu. Ucigasa, nu intotdeauna cu sange rece, uneori ii mai tremura mana pe tragaci, este aceeasi cu fiinta care cauta cu disperare dragostea. Nu este lesbiana, dar de dragul tinerei intalnite intr-un bar, si in care i se pare ca a gasit un suflet ce-i poate fi alaturi, se lasa in voia iubirii diferite. In micuta Selby (inselator fragila Christina Ricci, probabil singura actrita cu care Charlize Theron putea face pereche) cauta copilul pe care l-ar fi putut avea, caldura nestiuta a mamei, increderea in cineva care merita totul, inclusiv sa omori, pentru a face rost de bani. Daca altfel nu se poate. Monstru nu este un road-movie cu doua femei plecate intr-o aventura, de aceea apropierea de Thelma si Louise mi se pare superficiala. Tragedia lui Aileen, dincolo de nenorocul conditiei sale sociale, este cea a omului inselat, tradat. Daca ar fi fost data pe mana politiei de oricine altcineva, nu de Selby, mai mult ca sigur ca, o data ajunsa pe banca acuzatilor, femeia si-ar mai fi pastrat macar o urma de agresivitate, de disperare. Linistea de pe chipul ei eliberat pana si de amintirea crimelor, este a celor care nu mai au nimic de pierdut. Decat viata cu care, oricum, nu mai are ce face.