FESTIVALUL RADIRO Orchestra Simfonică din Stuttgart va interpreta Bartok şi Brahms, la Sala Radio. Adevarul.ro transmite concertul de la ora 19.00

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atmosfera din festivalul Radiro va continua joi, 25 septembrie, cu al doilea concert al Orchestrei Simfonice Radio din Stuttgart, un ansamblu de referinţă în Germania, care a fost condus în anii '70 de celebrul Sergiu Celibidache.  Adevarul.ro va transmite live concertul de la ora 19.00, de la Sala Radio.

Orchestra Simfonică Radio din Stuttgart va fi însoţită astă seartă de dirijorul său şef, Stéphane Denève, şi va concerta alături de un solist de primă mărime: violonistul Nikolaj Znaider, unul dintre cei mai flexibili muzicieni contemporani.

În program:

B. Bartók: Concertul nr. 2 pentru vioară şi orchestră, BB 117
J. Brahms: Simfonia a IV-a în mi minor, op. 98

Aseara, Orchestra Simfonică din Stuttgart a concertat alături de mezzosoprana Ruxandra Donose.

Între 20 şi 27 septembrie, Radio România organizează ediţia a II-a a Festivalului RadiRo, singurul eveniment muzical european care îşi propune să aducă în atenţie extraordinara varietate repertorială, actualitatea şi excelenţa artistică a ansamblurilor simfonice radio din Europa.

În cele 8 zile de festival vor concerta la Sala Radio  5 orchestre radio din Finlanda, Cehia, Germania, Franţa şi România, într-un program artistic dedicat muzicii lui Richard Strauss, în anul în care se împlinesc 150 de ani de la naşterea marelui compozitor german.
 

PROGRAM JOI 25.09.2014
Ora 19.00
STUTTGART RADIO SYMPHONY ORCHESTRA
Dirijor: STÉPHANE  DENÈVE (foto)


Solist: NIKOLAJ ZNAIDER – vioară
Program:
B. Bartók: Concertul nr. 2 pentru vioară şi orchestră, BB 117
J. Brahms: Simfonia a IV-a în mi minor, op. 98

Orchestra Naţională Radio va reveni pe scena Festivalului RadiRo vineri, 26 septembrie, sub bagheta dirijorului american Case Scaglione şi în compania unui violonist pentru care muzica nu are limite: Alexandru Tomescu. Cu celebra sa vioară Stradivarius Elder – Voicu din 1702, care a traversat România în Turneele Stradivarius şi s-a făcut auzită în mari săli de concerte de pe toate meridianele, Alexandru Tomescu este astăzi unul dintre marii violinişti români de vocaţie, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, cunoscut şi apreciat în plan internaţional. Va evolua pe scena RadiRo într-un program Debussy, Strauss & Brahms, într-un concert condus de Case Scaglione, dirijor asociat al New York Philharmonic. Cu o carieră în plină ascensiune, Scaglione se va afla pentru prima dată în România, la Festivalul RadiRo, după o serie de concerte dirijate în acest an alături de mari orchestre din SUA, China şi Spania.

RadiRo îşi va închide sâmbătă porţile cu un concert de excepţie susţinut de Orchestre National de France, sub bagheta dirijorului Vassily Sinaisky, cu participarea violonistului Vadim Gluzman, două prezenţe de calibru la ediţia din acest an a Festivalului. Prima şi cea mai importantă orchestră a Radiodifuziunii Franceze, Orchestre National de France a aniversat recent 80 de ani de existenţă, continuă să abordeze un vast repertoriu simfonic, de la marii compozitori francezi la muzică contemporană, şi este una dintre cele mai active orchestre radio europene. De numele muzicianului Vassily Sinaisky se leagă relansarea internaţională a Teatrului Balşoi din Moscova, în 2010, după 5 ani de lucrări de restaurare. Solistul ultimei seri RadiRo 2014, violonistul Vadim Gluzman cântă pe o vioară Stradivarius Leopold – Auer din 1690, a fost susţinut de Isaac Stern la începuturile carierei sale muzicale şi este în prezent un violonist foarte solicitat în Statele Unite şi Europa.
 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”