Festivalul de teatru independent Undercloud se desfăşoară la Muzeul Ţăranului Român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ajuns la cea de-a 12-a ediţie, Undercloud - Festival de Teatru Independent de Orice, primul festival de teatru independent din România, va avea loc anul acesta în perioada 23-30 august, la Muzeul Ţăranului Român. Timp de 8 zile, spectatorii vor avea şansa de a participa la peste 30 de spectacole de teatru contemporan, performanceuri, spectacole de dans, concerte şi experienţe artistice unice.

Ediţia din 2019 îşi propune să vorbească despre curaj şi asumare într-un context cultural şi artistic tot mai dificil, în care sprijinul instituţiilor culturale de stat este diminuat considerabil sau chiar absent. Festivalul Undercloud s-a născut acum 12 ani din nevoia de exprimare artistică liberă şi a dovedit că este o platformă independentă reper, scena festivalului fiind definită de spectacole reprezentative, curajoase, unice.

Am născut acest festival şi l-am crescut firesc de la an la an. Ba mai mult, am avut grijă să nu dezamăgim publicul, să garantăm experienţe cu sens şi să nu ne pierdem entuziasmul, indiferent de dificultăţile întâmpinate. Asta vom face şi în ediţia de anul acesta când nu avem niciun sprijin de la stat, dar avem aceeaşi nevoie artistică. Promisiunea este că la Undercloud veţi găsi aceeaşi calitate şi atmosferă, indiferent de piedici”, a declarat Chris Simion – Mercurian, directoarea festivalului.

Selecţia din acest an aduce în discuţie subiecte actuale, despre care este necesar să vorbim mai mult decât oricând: despre eroi şi origini culturale vorbeşte ”BASMa CURATĂ”, spectacol de dans contemporan a cărui concept şi coregrafie sunt semnate de Arcadie Rusu şi Ioana Marchidan (producţie: Linotip), despre onestitate şi noi începuturi se vorbeşte în spectacolul scris şi regizat de Letiţia Vlădescu – ”Această Sonia” (producţie: Green Hours). Cataclisma (concept, coregrafie, ilustraţie muzicală şi interpretare: Andreea Gavriliu, producţie: unteatru) este un solo coregrafic despre deformare şi acumulare, Dust (r: Ana Crăciun-Lambru, producător: Connecticut Repertory Theatre) este un one woman performance despre sacrificiul oricărui emigrant plecat în căutarea unei vieţi mai bune. Despre bani şi timp vorbeşte Radu Popescu în Cadran Plus Plus.

Teatrul şi cinemaul se întâlnesc pe scenă în Persona, povestea lui Ingmar Bergman, Putere. Poveşti personale (regia: Carmen Lidia Vidu) are ca punct de pornire şi reper vizual pictura artistului contemporan Gheorghe Fikl iar prima piesă scrisă de Pascal Bruckner pentru Griviţa 53, Cu ce vă servesc? îl are ca sursă de inspiraţie pe dramaturgul Eugene Ionesco.

Pe Oana Pellea o puteţi vedea în #ViaţaLaBirou, un spectacol despre interacţiunea interumană în regia Letiţiei Roşculeţ, pe Marian Râlea şi Dana Rogoz în Proof, spectacolul regizat de Andrei şi Andreea Grosu la unteatru, pe Maria Obretin în Cadran plus plus iar pe Maia Morgenstern în Cu ce vă servesc?.

Ca în fiecare an, Undercloud pregăteşte publicului scene alternative şi evenimente speciale. Anul acesta, poezia urcă pe scenă pentru poeţi consacraţi sau amatori, iar finalul festivalului va fi marcat de un concert Moonlight Breakfast, pe 30 august la Muzeul Ţăranului Român.

Undercloud a fost creat în 2008 şi este primul festival de teatru independent din România. Din 2014 se desfăşoară sub egida programului Europe for Festivals. Festivals for Europe, un important certificat internaţional atribuit de Comisia Europeană şi Asociaţia Festivalurilor din Europa.

Mai multe pentru tine:
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Excremente umane vechi de 1.300 de ani, analizate de oamenii de știință
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Acuzații de malpraxis la Spitalul din Sinaia, după ce o pacientă ar fi intrat în comă după o operație ușoară. Cine este medicul care a operat-o
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Maia Sandu: Republica Moldova este pregătită să treacă la următoarea etapă de negocieri cu UE, dar procesul este blocat de refuzul Ungariei în raport cu Ucraina