Festivalul Comediei Româneşti - festCO, între 23 şi 31 mai, în Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalul Comediei Româneşti a ajuns la ediţia a XIII-a

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Comediei Româneşti - festCO va avea loc în perioada 23 - 31 mai, în Bucureşti, iar tematica evenimentului de anul acesta stă sub semnul superstiţiilor şi a antinomiei noroc-ghinion.

Festivalul Comediei Româneşti - festCO a fost înfiinţat în 2003 şi are ca scop promovarea dramaturgiei româneşti şi a celor mai bune spectacole ce au la bază texte de comedie românească.

Festivalul se va deschide sâmbătă, la ora 18.00, pe scena aflată în faţa Teatrului de Comedie, cu un moment inspirat de tematica ediţiei din acest an. Spectatorii sunt invitaţi să vizioneze în continuare, în sediul Teatrului de Comedie, spectacolele "(N)aum" - texte de Gellu Naum, regia Mariana Cămărăşan, coproducţie UnTeatru şi Teatrul Metropolis, şi "La vita e bella", de Radu F. Alexandru, regia Vlad Cristache, producţie a Teatrului de Comedie.

Programul festCO 2015, desfăşurat de-a lungul a nouă zile, va cuprinde o secţiune "IN", în care se află în concurs cele mai bune producţii pe texte de comedie românească din întreaga ţară, care au avut premiera în 2014, o secţiune "OFF" în care sunt prezentate spectacole din sectorul independent, spectacole de teatru pentru copii şi tineret şi spectacole câştigătoare la festivalurile de teatru pentru liceeni, evenimente în aer liber (pe strada Poştei), care vor începe la ora 21.30 (proiecţie de filme româneşti de comedie, concert, spectacol de improvizaţie, street art), "Laboratorul de comedie" - workshop de scriere dramatică desfăşurat în parteneriat cu Drama League New York, spectacol - lectură cu textele câştigătoare la Concursul de Comedie Românească, ediţia a X-a, proiecţie documentar şi lansare catalog expoziţie "Comedia REMIX", proiect care îşi propune să readucă în atenţia publicului momente marcante din istoria Teatrului de Comedie, realizat de Cristina Modreanu şi Maria Drăghici, prezentarea a două dintre cele mai longevive spectacole ale Teatrului de Comedie - "Poker" (200 de reprezentaţii) şi "...escu" -, care vor fi celebrate fiecare printr-o mini-expoziţie de fotografii şi cronici.

Festivalul se va încheia pe 31 mai, cu Gala festCO, în cadrul căreia vor fi decernate premiile festCO, ediţia a XIII-a, şi premiile Concursului de Comedie Românească, ediţia a X-a, 2015. Va urma vernisajul expoziţiei de fotografii realizate de Emanuel Tânjală - Hai la gard! - Siliştea Gumeşti 2014.

În final, va fi prezentat publicului spectacolul-eveniment "Păi... despre ce vorbim noi aici, domnule?", text scris de Cătălin Ştefănescu după romanul "Moromeţii", de Marin Preda, regia Alexandru Dabija, cu Marcel Iureş şi George Mihăiţă, producător Teatrul Act.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”