DEZBATERE De ce au nevoie femeile ca să scrie bine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scriitoarea Ioana Pârvulescu, alături de cele trei invitate ale sale, vor da răspunsuri la întrebarea „De e e nevoie ca să scrii bine“

La Librăria Humanitas Cişmigiu are loc, marţi, de la 19.00, primul eveniment dedicat scriitoarelor. Autoarea Ioana Pârvulescu, alături de Annie Bentoiu, Gabriela Creţia şi Astrid Cambose vor purta o discuţie plecând de la eseul „O cameră separată“ al Virginiei Woolf , încercând să dea răspunsuri la întrebarea „De ce e nevoie ca să scrii bine?“.

„Întotdeauna mi-a plăcut cum scrie eseista Virginia Woolf, este acel tip de eseu care te prinde în plasa lui ca un thriller. Şi, într-adevăr, în «A Room of One's Own», ea izbuteşte un fel de roman al scrisului, un roman cu femeia în rolul principal, o intrigă cu obstacole multe şi cu deznodământ fericit. Titlul însuşi e romanesc şi e şocant. Fiind scrise în 1928, paginile Virginiei Woolf sunt destul de marcat feministe, dar dincolo de partea militantă a eseului (care datează, pentru că toate piedicile de odinioară au dispărut, astfel că ea bate, de altfel cu delicateţe, la uşi de mult deschise), dincolo de asta, deci, se află atâtea observaţii teribil de incitante şi atâta literatură, încât te simţi pe loc prizonier al scrisului ei. E multă ironie în paginile ei, şi mult bun-simţ. Dintre toate lucrurile care mi-au plăcut, aleg doar unul: nu trebuie să-ţi falsifici scrisul după valorile altora, ci să fii tu însăţi“, declara Ioana Pârvulescu pentru „România literară“, în 2009. 

Tot la acel moment, Ioana Pârvulescu povestea întâmplarea din spatele titlului „O cameră separată“: „Invitată în 1928 să ţină o serie de conferinţe în faţa unor tinere studente de la Cambridge, doritoare să ajungă romanciere, Virginia Woolf le ia prin surprindere dând ca secret al reuşitei scrisului feminin un detaliu de ordin practic, unul pur exterior, aproape comic. Laitmotivul prozatoarei este că, pentru a scrie un roman bun, o femeie nu are nevoie decât de o cameră separată, pe care să o poată încuia ca să nu fie întreruptă, şi de cinci sute de lire pe an, bani proprii“. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa