Cum s-a dezlipit Norvegia de Suedia fără război
0În anul 1905 uniunea dintre Suedia şi Norvegia, aflată sub autoritatea coroanei suedeze din 1814 (tratatul de la Kiel) este pe cale să se destrame, ca urmare a deciziei parlamentului norvegian. Ţările se află în pragul unui război.
Dar prim-ministrul norvegian, Christian Michelsen, era un politician abil. Alegând un candidat potrivit la coroană, si-a asigurat susţinerea marilor puteri.
Marti, 12 septembrie 1905, portul Göteborg mişuna de activitate. Un fum negru se ridica spre cer şi navă după navă ieşea în largul mării, îndreptându-se spre nord. Ţinta era Norvegia, mai precis flota de la Melsomvik. Seful escadrilei suedeze primise ordin să scufunde vasele blindate norvegiene. Apoi trupele aveau să poposească în sudul Norvegiei în timp ce alte unităţi ar fi înaintat peste graniţa din nord.
În faţa unui război pe două fronturi, norvegienii ar fi fost forţaţi să se dea bătuţi şi să nu părăsească unuinea cu Suedia. Cu doar trei zile înainte, Fridtjof Nansen, exploratorul de renume mondial care fusese ales reprezentant al ţării, a avertizat puterile europene că ameninţarea unui război între Suedia şi Norvegia devenea tot mai reală. Teama de un conflict militar se răspândea în toate capitalele europene.
Drama evoluase pornind de la o dispută privind legăturile diplomatice cu celelalte state. Dar în profunzime era vorba despre un resentiment general printre norvegieni, care se vedeau mereu subordonaţii Suediei. Conştiinţa de sine crescuse în Norvegia odată cu expansiunea comerţului şi navigaţiei la finele secolului al XIX-lea.
Dar Norvegia nu beneficia de diplomaţi care să-I promoveze activitatea comercială. Atât ministrul de externe al Uniunii, cât şi majoritatea ambasadorilor erau suedezi. În multe dintre porturile unde ancorau vasele norvegiene nu erau diplomaţi la faţa locului. De aceea parlamentul norvegian solicita crearea unor servicii consulare, o entitate externă cu puteri limitate care să se ocupe de chestiunile cele mai stringente ale Norvegiei. Dar guvernul suedez respinge o astfel de propunere.
În noiembrie 1904, prim-ministrul suedez Erik Boström declara că guvernul lui nu poate accepta niciun consulat norvegian. În Kristania (cum încă se mai numea capitala Norvegiei), resentimentele creşteau. În martie, în Norvegia s-a stabilit un nou guvern condus de Christian Michelsen. Majoritatea din Storting l-a însărcinat cu obligaţia de a înfiinţa un consulat norvegian cu orice preţ era necesar. Dacă era nevoie, norvegienii ar fi fost în stare să susţină o astfel de acţiune chiar prin forţa armelor.
Citeşte continuarea pe historia.ro