Cum a evadat prinţul Bâzu Cantacuzino din România stalinistă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bazu Cantacuzino FOTO historia.ro

Toţi vorbesc despre bogăţia sa, despre excesele sale şi despre femeile care îl curtau. Puţini ştiu cât de talentat era în toate lucrurile în care se implica, cât de minuţios îsi pregătea caii putere atunci când intra în concurs sau în luptă, cât de respectuos şi apropiat putea fi faţă de oamenii din jurul său.

Un prinţ în toată puterea cuvântului; un pilot cum prea puţini în lume au fost. Faimos, dar puţin cunoscut cu adevărat, îmbrăcat adesea în prea multe legende false, căpitanul în rezervă Constantin M. Cantacuzino, zis şi Bâzu, are multe istorii de spus. Una dintre acestea – abia acum desluşită, prin intermediul documentelor inedite din arhiva CNSAS – este plecarea lui din ţară, o spectaculoasă evadare din spatele Cortinei de Fier.

Imaginaţi-vă că vă treziţi dintr-un coşmar. Că sunteţi încă sub apăsarea difuză a celor trăite în vis şi că simţiţi nevoia de a verifica cine sunteţi. Imaginaţi-vă că aveţi la îndemână arborele genealogic al familiei dumneavoastră. Sunteţi ultimul în josul paginii şi începeţi să urcaţi în timp, într-o încercare de a combate coşmarul, de a împrăştia ceaţa şi de a vă ridica sinele deasupra norilor, pentru o perspectivă liniştitoare.

Începeţi cu tatăl dumneavoastră, primar al Bucureştilor, apoi treceţi pe lângă fratele lui, de asemenea primar al Capitalei, în sus, spre primul ministru al României, bunicul dumneavoastră, fiu al deputatului de Valahia, stră-bunicul dumneavoastră, frate cu un caimacam şi cu un mare vornic al Valahiei, toţi trei strănepoţi ai lui Pârvu al doilea, stră-stră-stră-bunicul dumneavoastră, mare stolnic al Valahiei la sfârşitul secolului al XVII-lea. Umbrele coşmarului dispar definitiv în timp ce, cu unsprezece generaţii înapoi, pe linia de sânge care vă defineşte, apar trei voievozi ai Valahiei şi doi împăraţi ai Bizanţului.

Ascultaţi însă, cu o strângere de inimă, zgomotele de-afară, de lângă balconul de la Universitate: „Afară, afară, cu regele din ţară!”. Tocmai aţi închis telefonul, în apartamentul în care locuiţi: 48, etaj 7, strada Ion Ghica nr. 2. Aţi fost informat că vi s-au ridicat paşaportul şi dreptul de zbor deasupra României, chiar dacă nimeni nu vă poate înlocui, chiar dacă în urmă cu patru ani aţi fost decorat ca pilot de război cu ordinul Mihai Viteazul[1] clasa a III-a, câstigat în urma a 211 lupte aeriene, în care aţi doborât sigur 53 de avioane şi alte 10 probabil, chiar dacă acum aveţi câteva mii de ore de zbor ca pilot civil, chiar dacă puteţi zbura aproape în orice condiţii de vizibilitate şi pe orice tip de avion din România. 

Sunteţi exact în papucii lui Constantin M. Cantacuzino, zis Bâzu, la începutul lui decembrie 1947: silit să improvizaţi rapid un plan de a fugi din ţară.

Citiţi restul articolului pe historia.ro

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Rămas fără un picior, tatăl lui Meghan imploră disperat: ”Nu vreau să mor ca un străin”. Va fi impresionată Ducesa?
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!