Cultura face diferenţa?

M-am simţit obligat să transform în întrebare tema conferinţei pe care mi-au propus-o organizatorii Festivalului de Teatru de la Sibiu. Iată pe scurt motivele.

Cel dintâi motiv este acela că nu sunt sigur de sensul pe care trebuie să-l dăm astăzi noţiunii de cultură. Al doilea provine din incertitudinea privind diferenţa pe care cultura o face şi dacă o face.

Succesul excepţional şi pe deplin meritat, de ani buni, al Festivalului i-a putut determina pe organizatori să fie optimişti. Dar, iată un al treilea semn de întrebare, asemenea manifestări culturale, şi sunt şi altele în ţară, reprezintă regula sau excepţia?

Recunosc că am despre cultură o înţelegere oarecum îngustă şi care s-ar putea să fie demodată. În opinia mea, cultura presupune spirit critic şi capacitate formatoare.

Acest fel de a vedea lucrurile implică unele consecinţe care nu se regăsesc în cultura actuală, aceea dominantă, şi nici în felul în care noţiunea este de obicei definită de către, îndeosebi, tinerii comentatori.

La începutul anilor 1990, am asistat la o veritabilă campanie contra ideii de elită. Dar toată cultura adevărată şi din toate timpurile a fost apanajul unei elite.

Ceea ce a părut să nege acest fapt istoric a fost democratizarea culturii în epoca burgheză, odată cu accesul la cultură al unor categorii sociale excluse multă vreme.

Excluderea fusese efectul analfabetismului aproape general de-a lungul secolelor şi faptului că, în societatea occidentală, aceea care a dat tonul, cultura majoră, a fost aceea scrisă, indiferent că ne referim la literatură, scrisă pe pergament sau tipărită pe hârtie, la pictura pe pânză, la muzica pe note şi aşa mai departe.

Blaga vorbea de două culturi: alături de aceea scrisă, pe care o numea majoră, a existat mereu şi o cultură minoră, orală, după ureche. Filosoful român nu făcea neapărat o deosebire de valoare între ele.

Dar nu putea ascunde o altă deosebire şi anume aceea că numai cultura majoră trăia cu adevărat în istorie, evolua şi se recrea continuu, era opera originală a unor personalităţi. Cultura minoră a rămas anistorică, anonimă, colectivă, orală, din cele mai vechi timpuri până azi.

Un pas înapoi

O schimbare radicală se produce odată cu Internetul. Ieşirea din Galaxia Gutenberg era presimţită mai demult: cultura scrisă pierdea teren în favoarea celei bazate pe imagine. Raportul tradiţional dintre cultura majoră şi cea minoră era astfel răsturnat. Internetul ne întoarce la folclor, la anonimat şi la o oralitate de tip nou.

Sacrificat este, în primul rând, spiritul critic: ierarhizarea produselor culturale nu mai ţine cont de valoarea lor specifică, ci de succesul de piaţă. Internetul oficializează, aşa zicând, egalitarismul cultural şi artistic, colectivismul anonim şi, nu în ultimul rând, plagiatul.

El şterge cu desăvârşire graniţa, existentă în toată epoca modernă, în pofida şcolarizării masive, între cultura înaltă şi aceea de divertisment, care permitea celei dintâi să înfrunte regulile economiei de piaţă şi celei din urmă să ofere necesarul pentru consumul popular.

În era Internetului, dominant este divertismentul şi lumea consumă aproape exclusiv acest tip de cultură, aceea majoră cândva devenind una de nişă, marginală şi inaccesibilă majorităţii consumatorilor.

Bătălia canonică din SUA deceniilor trecute dădea culturii majore o primă lovitură: chiar înainte ca Internetul să i-o dea pe aceea de graţie, bătălia cu pricina conducea la o politică corectă,  bazată pe ideea fatală de democratizare a curiculei academice, în care coabitează, de atunci încoace, artiştii adevăraţi, profesioniştii, cu amatorii sau cu autorii populari, adică, bine vânduţi, genurile artistice consacrate cu improvizaţiile divertismentului care a acaparat scena şi piaţa culturală. 

În aceste condiţii, nu se mai poate vorbi de capacitatea culturii de a forma şi diferenţia. Dispariţia spiritului critic, a criteriului de valoare, înlocuite cu gustul primar al majorităţii, ca în politică, nu mai permite culturii să facă diferenţa. Excepţiile fericite, câte vor mai fi fiind, confirmă o tristă regulă. Nu găsesc în mine nici cel mai neînsemnat motiv de optimism.

"În opinia mea, cultura presupune spirit critic şi capacitate formatoare."

"Internetul ne întoarce la folclor, la anonimat şi la o oralitate de tip nou."

"Internetul oficializează, aşa zicând, egalitarismul cultural şi artistic, colectivismul anonim şi, nu în ultimul rând, plagiatul."