Cu Stefan cel Mare printre ruine
0In alte tari, toate locurile, toate semnele ce amintesc de un eveniment istoric, cultural, artistic ori de o personalitate, de o opera importanta, sunt conservate si puse in lumina atentiei publice
In alte tari, toate locurile, toate semnele ce amintesc de un eveniment istoric, cultural, artistic ori de o personalitate, de o opera importanta, sunt conservate si puse in lumina atentiei publice prin cele mai diverse si eficiente mijloace. La Praga, ca sa dau un exemplu dintr-o mie ce s-ar putea da, aproape nu exista cladire pe care sa nu se afle o placa, vizibila din diverse unghiuri, ce aminteste pana si de trecerea scurta pe acolo a unei personalitati cunoscute, nemaivorbind de evenimente si opere de oarecare anvergura. La noi, de pilda la Iasi, o cladire in care a concertat, in 1853, Franz Liszt, nu numai ca nu poarta nici o inscriptie privind acel moment, dar edificiul insusi arata de multi ani ca iesit dintr-un bombardament. Restaurarea sa, inceputa acum un deceniu, risca sa mai dureze vreo cateva zeci de ani. Si unde mai pui ca el apartine unei prestigioase institutii muzicale, care are mare nevoie de el: Filarmonica Moldova. Cetatea de Scaun de la Suceava este napadita de gunoaie si de balarii, iar pietrele din ziduri cad in capul vizitatorilor. Cele din partea de vest a sitului arheologic se darama vazand cu ochii si nu mai este mult pana cand va fi afectat fortul central al cetatii. Peste mai putin de un an il vom comemora pe marele voievod Stefan cel Mare printre ruine. La Manastirea Agapia, pictura interioara, opera de tinerete a lui Nicolae Grigorescu, sta acoperita de lemne. Sunt schelele care au servit la spalarea picturilor murale, cu toate ca specialistii atrag atentia ca asemenea operatii nu sunt recomandate, fiindca provoaca exfolierea picturii. Ciudata si desigur contraproductiva e mentinerea schelelor ce obtureaza totul si dupa ce spalarea s-a incheiat. O maicuta imi spune ca ele sunt lasate astfel pentru protectie, intrucat continua sa se restaureze in exterior. "Continua" e un verb total impropriu in acest caz. Din diverse cauze, obiective si mai ales subiective, aici unde, chipurile, se lucreaza de prin 1995, numai de continuitate nu poate fi vorba. La Putna, o comisie de prelati si staretul manastirii, numai "specialisti" unul si unul, au hotarat cine si cum sa picteze biserica in care se afla cel mai scump - si sfant - mormant al romanilor. Dar cei care au avut ideea zugravirii bisericii - si nu numai ideea, ci si interesul - ar fi trebuit sa stie - iar, daca nu stiau, sa se informeze - ca un asemenea monument nu are nevoie de pictura murala interioara. Istoricii atrag atentia ca la Putna "ochiul trebuie sa cada numai pe monument" (prof.dr. Stela Cheptea, reputat specialist in domeniu). La 500 de ani de la moartea lui Stefan cel Mare, exista riscul ca la manastirea ctitorita de el pentru a-i fi necropola, sa ne trezim in fata unui kitsch profanator. In Palatul Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa, scapat ca prin minune intreg din evenimentele din decembrie '89, cand o gloata de tigani poftea nu numai la obiectele din castel, ci si la parcul englezesc unde se inalta o biserica impunatoare, veche de 200 de ani, si unde se afla mormintele familiei Cuza, peretii de la primul nivel sunt coscoviti in partea de jos din cauza infiltratiilor de apa. Palatul resedinta al primului conducator al statului unitar roman adaposteste un valoros muzeu ce evoca epoca Unirii, biografia, faptele legislative ale lui Cuza. Intre zidurile lui sunt oranduite piese unicat, inclusiv de mobilier, care, intr-un mediu igrasios, se pot degrada ireversibil. De aproape 14 ani, in Romania se vorbeste pe toate canalele despre memoria colectiva si auzim adeseori lamentari "filosofice" pe aceasta tema. In fapt, ni se propune asazicand o memorie foarte scurta, limitata la perioada regimului comunist si la cea interbelica. O memorialistica, uneori de doi bani, ingusteaza nepermis unghiul istoric. In Romania postdecembrista, contrar aparentelor si retoricii demagogice de toate culorile, se face o istorie pitica. In schimb, istoria mare este rescrisa sau aruncata in derizoriu, cu marturiile ei cu tot, de cine vrea si cum vrea. Asistam nepasatori la un proces de spalare a memoriei, asa cum se spala, iresponsabil, pictura murala din bisericile vechilor manastiri. In loc de recurs la memorie, atac la memorie!